Poveste de Crăciun

Nimeni nu trebuie să fie singur de Crăciun! De-aceea s-a și inventat obiceiul colindatului, presupun. De-aceea există Moșul – să vină la fiecare. De aceea vă spun această poveste. Acum vreo douăzeci și ceva de ani, pe vremea asta eram în New York. Îmi prelungisem viza pentru a doua oară și mă bătea serios gândul s-o lungesc de tot. Așa că, dacă tot aveam să mai stau și vremea devenise câinoasă, ce m-am gândit eu: să-mi iau palton. Venisem de cu vară în „ţara tuturor posibilităţilor” pentru un contract de două luni, iar cea mai groasă haină din bagaj mi-era un sacou carouat din lână. Mă apărase sărmanul de vânt și ceaţă, dar când din cer au început să cadă ploi de gheaţă și fulgi cât pumnul, am știut că voinţa mea și stofa lui și-au atins limitele. Venise clipa să ne spunem adio!

Și cum auzisem eu că cele mai cele magazine de pe lume sunt în Manhattan, mi-am luat picioarele la spinare spre metrou și am descins, cu buzunarele doldora de bani – 100 de dolari în bancnote nou-nouţe de 1 și de 5, sumă mare pentru un tânăr absolvent deal nostru pe vremea aceea – în Rockefeller Center. Acum, orice român cu televizor știe cum arată Rockefeller Center de sărbători: e raiul pe pământ! Mă plimbam printre heruvimii de sticlă, pe sub copacii-mpodobiţi cu mii de luminiţe cu timidităţi de stele, prin faţa vitrinelor colosale în care se înghesuiseră la paradă toate basmele lumii și-mi venea să mă ciupesc. (Oricum, asta n-ar fi demonstrat mare lucru: eram atât de îngheţată, că și de mă ciupeam până la sânge nu aș fi simţit nimic.) Dar nu m-am lăsat multă vreme furată de peisaj. Frigul de afară mi-a amintit repede că venisem acolo cu o treabă. Numai că, vedeţi voi, după ce am colindat eu vreo zece-cinșpe magazine de-asta de Manhattan, mi-am dat seama că bănuţii mei abia de-ajungeau să cumpăr o mânecă, două buzunare și-un cordon, nicidecum un palton întreg.

Și-atunci, în strălucirea din jurul meu, lângă îngerii-ăia îngheţaţi, m-am simţit cea mai singură fiinţă de pe pământ… Și m-a potopit așa un dor de casă… că mi-am scos walkman-ul din geantă, mi-am pus căștile pe urechi și am dat volumul la maximum să nu mai aud nimic, nici Jingle Bells, nici Rudolf the Red Nose, nici Silent Night, numai taragotul lui Fărcaș. Caseta asta cu Dumitru Fărcaș era singura pe care o aveam. O primisem de la o familie de români stabiliţi la New York, ca să-mi aline dorul de casă. Era întinsă pe alocuri și din astă cauză uneori notele ieșeau mai grave și plânse. Da-n seara aia, jur pe steaua din vârful bradului că zicea după sufletul meu. Și tot pe steaua din vârful bradului jur că habar nu am cum, în loc să ajung acasă, am ajuns din centrul Manhattanului în Harlem, într-o staţie de metrou. Luasem alt tren? În altă direcţie? Trecusem de staţie? Habar n-am. Eram pe un peron pustiu, cu o femeie-bărbat, un soi de aurolac de gară, agăţat(ă) de braţul meu. Mă privea insistent și dădea frenetic din gură. Nu știu ce zicea pentru că taragotul îmi plângea-n urechi. Mirosea insuportabil a urină și hoit. Am luat-o la fugă pe coridoarele infestate, încercând să nu deranjez cele câteva trupuri ce dormeau direct pe ciment și-mi era frică să respir.

Când am ajuns la ieșire, presupun că arătam ca scăpată din iad. Altfel nu-mi imaginez de ce mi-ar fi spus controlorul de la casă: fetiţo, cred că pentru tine e timpul să mergi acasă! Asta am și făcut. La 5 zile după Anul Nou, m-am întors în ţară. Crăciunul l-am petrecut cu mama (era cu mine, în New York), românește, iar din suta de dolari am cumpărat un brad, patru globuri și un cadou pentru mama. Am mai spus asta odată, ca niciodată, pe blogul meu. (Tot acolo găsiţi o mulţime de ate povești de Crăciun.) O repet azi pentru că eu cred cu tărie că nimeni nu trebuie să fie singur de Crăciun! De-aceea s-a și inventat obiceiul colindatului, presupun. De-aceea există Moșul – să vină la fiecare. Așa că mergeţi acasă de Crăciun, ori invitaţi-i pe cei dragi la voi. Și nu uitaţi să fiţi buni și generoși. Găsiţi în continuare câteva sugestii de cadouri minunate, numai bune de pus sub brad. Să aveţi un Crăciun luminat, „ca sara din ast sară și ca ziua de mâine”.

DARURI CU BUCURIE

Calendarul de advent cu produse cosmetice de la Sephora ascunde o surpriză pentru fiecare zi a lunii. E amuzant, util și foarte chic.

Recunosc, nu sunt deloc inspirată când trebuie să recomand cadouri pentru bărbaţi. Dar mi s-a spus că nu poţi da greș cu setul cadou de Crăciun de la Ferragamo Uomo.

Știţi parfumul La Panthere, Cartier? Miroase ca un vis de vară: a căpșuni și flori de portocal, a gardenia și anason, a pere zemoase și trandafiri. Îl puteţi dărui alături de o cremă de corp, la fel de parfumată.

Mi se pare absolut adorabilă trusa de farduri Palette Le Smoky by Bourjois. Nu credeţi că e un cadou inspirat?

Doamnele și domnișoarele pasionate de machiaj vor fi încântate de trioul de culori din trusa de farduri Givenchy La Prisme Superstellar. Se găsește exclusiv la Sephora.

Gama Avene XeraCalm este rezultatul a 12 ani de cercetare. Este cadoul perfect pentru persoanele cu piele uscată și sensibilă.

Flower by Kenzo este parfumul meu favorit. E seducător până la pierzare. În setul cadou pentru Crăciun, vine cu o geantă de seară.

Căutaţi un cadou pentru un spirit tânăr? Vă recomand setul Luna, de la Nina Ricci – apă de toaletă și loţiune de corp. Ambele miros a… visare pe raze de lună.

Lacurile de unghii Diorific Vernis de la Dior sunt adevărate bijuterii. Culorle sunt bogate, sofisticate și sărbătorești.

Setul White Musk Smokey Rose conţine apă de toaletă, gel de duș și loţiune de corp. Miroase îndrăzneţ și seducător a mosc alb, trandafir negru și piper roz.