Pătura roșie și minunile cosmetice ale toamnei

În fiecare dimineaţă de luni, îmi înghesuiam imensa cuvertură roșie de pe pat în geanta de voiaj și îmi începeam călătoria spre școală.

Eram studentă, anul I, actorie, clasa Olga Tudorache. Locuiam în Drumul Taberei și, până în Vatra Luminoasă, la școală, rupeam Bucureștiul în două. Lunea luam și pătura cu mine, că aveam treabă: yoga cu Doamna Olga, la prima oră. Da, era prea mare pătura. Râdea toată clasa de mine. Dar eu alta nu aveam.

Din cauza asta și întârziam în fiecare luni: cu geanta aia cât bolovanul lui Sisif, nu izbuteam să urc în autobuz. Ori eu aveam de schimbat două, la o oră la care tot poporul da năvală la muncă. Bani de taxi nu aveam. Așa că așteptam, așezată cuminte și disperată pe geantă, un autobuz mai liber în care să am loc.

Dacă mersul la școală era infernul, întoarcerea acasă era purgatoriul. Adică niţel mai bine. Nu că mi-ar fi fost drumul mai blând – puhoiul de oameni care mergea dimineaţa la serviciu se întorcea seara pe același drum, cu mai multă furie, mânat de oboseală. Era mai bine, pentru că, neavând o limită de timp, o oră la care să fie musai să ajung acasă, nu-mi era așteptarea disperată. Totuși, în seara aia, îmi ajunsese cuţitul la os. Așteptam deja de trei ore. Lumea se rărise în staţie, dar nu mai venea niciun autobuz. Se întunecase și mi-era frig. Mi-era și foame, dar frigul devenise de nesuportat. Era noiembrie. Cerul era atât de sticlos că nici stelele nu stăteau pe el. Alunecau toate într-un colţ, adunate în jurul lunii ca aventurierii în jurul focului. Îmi imaginam că acolo trebuie să le fie tare cald și bine și mi-aș fi dorit să fiu o stea.

Sigur, aici, în staţie, în lipsă de lună sau de foc, aș fi putut să mă înfășor în pătura mea călduroasă și roșie. Aș fi putut. Dar mi-ar fi fost rușine. Așa că dârdâiam demnă, cu fundul pe geanta de voiaj în care, la căldurică, înfofolită în pătura roșie, huzurea rușinea mea. Oamenii din staţie se adunaseră într-un colţ, unde aburea o gură de canal, ca o lună plină. M-aș fi dus lângă ei, dar îmi amorţiseră picioarele. Eram fetiţa cu chibrituri - mă resemnasem. În dreptul meu a oprit o mașină albă. Ușa s-a deschis, lăsând să iasă valuri de căldură și, odată cu ele, o voce gravă, de bărbat: "Urcă. Te duc eu unde vrei să ajungi. E un accident mai jos. Slabe nădejdi să vină vreun autobuz în următoarea oră." 

Ca hipnotizată de promisiunea unui loc cald, m-am ridicat și m-am apropiat de mașină, târând pătura roșie după mine. Privirea celor din staţie mă ardea în ceafă. Dezaprobare? Ciudă? Mustrare? Oroare? Rușine? Puţin îmi păsa. În mașina aia era cald. Și am urcat. Acum, hai să facem o pauză. Am nevoie de o cafea. Revin imediat. Gata. Deci: am urcat în mașină. Bărbatul de la volan m-a dus acasă în deplină siguranţă, am avut o conversaţie foarte plăcută, am făcut haz de geanta mea cea mare, de pătura mea de yoga, ne-am descoperit o mulţime de prieteni comuni și, peste un an, s-a căsătorit cu soră-mea.

Aceasta este povestea mea cu hashtagul "MeToo". (Mă îndoiesc că până la ora asta mai există cineva care să nu fi auzit de această mișcare.) Știu, e altfel. Finalul ar fi putut fi altfel - urât. Am și din alea urâte, dar nu merită spuse. Nu vreau. Din alea aţi auzit destule. Sper ca, la ora la care veţi citi acest articol, isteria (în niciun caz, efectul) poveștilor "MeToo" se va fi stins. Mizez pe asta pentru a-mi primi mesajul fără bruiaje: am deplină și profundă compasiune pentru victimele oricărui tip de agresiune, dar cred că toate acele mărturisiri rostite de-a valma nu au rezolvat nimic. Au fost eliberatoare și atât. Nu cred că trebuiau puse toate la grămadă, așa, fără nuanţe, și bădărănia, și hărţuirea, și violul, și violenţa conjugală. Ce-am obţinut? Un imens ocean de durere și furie care ne-a înghiţit pe toţi. Un urlet sfâșietor de dezgust care ne-a măcinat corzile vocale. Un pârjol care ne-a făcut scrum și bruma de încredere în oameni.

Hai să refacem puţin povestea mea. Dacă atunci, în studenţie, când stăteam zgribulită în staţie pe pătura roșie, s-ar fi știut toate aceste povești cumplite, am fi trăit acest tsunami de spovedanii, ce s-ar fi întâmplat? (Mă îndoiesc că vreunul dintre cei din staţie ar fi avut vreo reacţie. Varianta asta ar fi adus deja un câștig.) Probabil, bietul meu viitor cumnat, deși mânat de intenţii bune, nu ar mai fi oprit. Sau, dacă ar fi oprit, l-aș fi pus eu pe fugă, izbindu-l din toate puterile cu geanta cea cu pătură roșie. Și-atunci, sora mea nu l-ar mai fi cunoscut niciodată. Atunci, nu s-ar mai fi îndrăgostit, nu s-ar mai fi căsătorit, iar familia mea ar fi ratat atâtea momente uluitoare.

Înţelegeţi ce spun? Ne-am descărcat conștiinţa, am înţeles că răul există, acum hai să ne adunăm, să cernem grâul de neghină și să preţuim ce ne-a rămas. Ar fi păcat ca, odată cu durerea, să ne ardem pe rug și încrederea. Și omenia. Și, Doamne ferește, dragostea. Later edit. Când am încheiat acest articol, am avut această viziune: Doamna Olga mă privea fix, pe sub sprâncene. Brusc, a dat capul pe spate cu gura deschisă, și-a spălat sufletul cu un "ha" puternic - așa făcea de fiece dată când o impresiona ceva -, apoi s-a ridicat cu ochii plini de lacrimi și v-a sărutat pe creștet pe fiecare. Și s-a închis în tăcere. Somn bun, preabună Doamnă!

Dacă dragoste nu e, nimic nu e

Și-acum, exact ca nuca în perete, ar urma să vă povestesc despre minunile cosmetice ale acestei luni, despre cât de frumoase, de irezistibile, de seducătoare ne vor face aceste licori și creme și poţiuni; și cum ne vor transforma ele în ţinte sigure pentru poftele unor descreieraţi. Ha! Ingrată misiune!

Ce fac? Merg înainte. Peste toate poveștile cu abuzuri și dureri ce ne-au măcinat în ultima vreme, îmi aștern pătura cea roșie și, așezată în genunchi deasupra ei, am să vă vorbesc despre toate cu dragoste și încredere în bine, sperând ca ele să dea rod în sufletele voastre. Căci, dacă dragoste nu e...

Guess 1981 for Men e un parfum răzvrătit, cu un amestec nonconformist de acorduri, dar cu atâta emoţie, atâta sinceritate, încât te cucerește pe dată.

Givenchy Gentleman e un parfum (bărbătesc - că doar așa spune și numele) ce inspiră încredere. E cald și prietenos ca o întoarcere acasă.

Balthazar by Heloise V e un parfum optimist și eliberator, ca o îngheţată de ciocolată într-o plină criză amoroasă, ca o ploaie de stele într-o noapte de vară, ca o declaraţie de dragoste strecurată între știrile de la ora 5.

Pentru nopţile cumplite de insomnie, vă dau un kit miraculos de la This Works. Conţine un spray de pernă cu lavandă numai bun de ademenit vise frumoase și un balsam-roll pentru gonirea spaimelor ascunse. Împreună fac minuni.

Dacă aţi avut o zi apăsătoare, vă pun la dispoziţie un alt miracol: o mască hidratantă cu ciocolată de la Fusion, Repechage. În numai 15 minute vă veţi vedea cu alţi ochi: frumoasă și demnă. Înconjurată de dragoste.

De nu vă simţiţi confortabil cu buze colorate, puteţi încerca să vorbiţi cu ochii, conturându-i cu un mascara intens, de volum - Avon Mark Spectralash.

Ori Lip Pop de la Clinique...

...ori accentuându-vă sprâncenele cu Tatoo Brown de la Maybelline.

Vă feriţi de rujurile puternic colorate de teamă să nu atrageţi atenţia nedorită a unor persoane?

Hai să schimbăm perspectiva: rujurile în culori puternice te ajută să te faci înţeleasă. Dacă interlocutorul nu aude când îi spui "nu", o poate citi pe buze. Deci, nu vă fie teamă să folosiţi un ruj precum Rouge Velevet de la Bourjois.

...sau chiar French Kiss Seduction de la Caudalie.

Scris de Lioara Bradu

Fotografii: Getty Images