După pofta inimii

Obișnuiam acum câţiva ani să mă uit cu fiică-mea la o emisiune de cooking, deși nici eu, nici ea nu ne-am dat niciodată în vânt nici după mâncare și nici după gătit. Spun asta doar ca să înţelegeţi că acele 30 de minute, cât dura emisiunea, petrecute în faţa bucatelor aburind pe foc – în bucătăria alteia, dar asta n-are importanţă – erau cu totul și cu totul speciale pentru noi, cu totul și cu totul ieșite din tiparele preferinţelor noastre zilnice. Emisiunea cu pricina se numea The Delicious Miss Dahl și toate minunăţiile din ea, de la vorbe la delicatese, erau născocite de mintea splendidă a Sophiei Dahl.

Da, exact: e vorba de acea splendidă Sophie Dahl, nep oata celebr ului Roald Dahl, cu ale cărui cărţi splendide mi-am adormit ani de-a rândul copiii, făcându-i să viseze fantastic și liber. Ei bine, bag seamă că Sophie cea frumoasă o fi moștenit de la el harul magiei, altminteri nu-mi explic cum reușea să facă din fiecare reţetă de bucate o poveste. 

Măi, oameni buni, era o poezie să o vezi cum tăia ceapa, o aventură să o urmărești cum își alegea din grădină busuiocul sau măghiranul sau menta sau ce i-o mai fi trebuit ei să pună în oală, cădeai sub vraja ei când spăla orezul sau curăţa peștele sau tranșa carnea și te trezeai într-un dulce descânt când gusta apoi bucatele din farfurie. 

Dar știţi care era secretul fiecărei reţete? De fapt nici nu era un mare secret, că îl și spunea la începutul emisiunii: Sophie gătea de fiecare dată din suflet, după suflet și pentru suflet. Adică își alegea felul de mâncare după starea de spirit și-și adapta reţeta în așa fel încât gustul, mirosul, întreg ritualul pregătirii să-i aducă alinare. Se lăsa purtată de amintiri, atrasă de culori, inspirată de texturi, de muzică, de poezie, de tot ce-i face unui om sufletul să vibreze, și făcea din fiecare mâncare un prilej de vindecare. Era ceva atât de intim, atât de sincer, atât de cald că la sfârșitul emisiunii te simţeai fericit și sătul. Așa, ca un prunc ce a supt dragostea din sânul mamei. Și-atunci, uite ce m-am gândit eu: dacă hrana asta aleasă după suflet ne aduce atâta mulţumire, hai să-ncercăm să facem din toate ritualurile zilnice o alinare, nu o corvoadă. Evident, când spun asta, mă refer la rutina de înfrumuseţare și îngrijire și atât. Nu pentru că nu aș avea o idee și pentru celelalte treburi - de exemplu, pentru dusul gunoiului sau spălatul frigiderului, organizarea dulapului sau călcatul rufelor -, dar astea nu sunt specialitatea mea editorială… încă. Așa că mă rezum la atribuţiile mele. Deci, ca să nu mai lungim vorba, am notat mai jos câteva lucruri, arome, gusturi și gesturi, care mă fac să mă simt bine atunci când sufletul meu se lasă pradă unei stări… să-i zicem, mai speciale. Sunt micile mele secrete, născute din propriile mele amintiri. Nu bag mâna în foc că vor funcţiona la fel și pentru dumneavoastră. Priviţi-le doar ca pe un ghid, ca pe un fir al Ariadnei dornic să scoată afară din labirintul amintirilor dumneavoastră acele gesturi, gusturi, arome, culori, texturi ce vă hrănesc dumneavoastră sufletul în acest/acel moment, în această/acea stare de spirit și vă ajută să vă simţiţi bine și foarte fericiţi. 

Îndrăgosteala 

Când l-am cuno s cut p e soţul meu, aveam un ulei de ciocolată cu care obișnuiam să-mi netezesc părul, să-mi parfumez braţele și decolteul. De aceea, nimic pe lume nu-mi amintește de dragoste mai mult decât mirosul de ciocolată. Să o mănânc nu-mi place. Dar aroma ei îmi înflorește fiecare fir de păr, ca în poezia Anei Blandiana, și-mi aduce roiuri de fluturi în suflet. 

Așa că, atunci când mi-e a dragoste, mă parfumez cu ciocolată, mă îmbăiez în ciocolată, îmi pun două picături de ulei de ciocolată în crema de faţă și mă plimb pe străzile de pe lângă Hala Traian - mereu mi-am imaginat că în curţile acelea înghesuite s-au consumat cele mai fierbinţi și încurcate iubiri. (Asta ţine loc de antrenament la sală.) Apoi seara beau un ceai de ghimbir cu scorţișoară (are efect detoxifiant și de accelerare a metabolismului) și, cuibarită în braţele omului meu, visez că vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi.

Melancolia 

Melancolia cere haine moi și pufoase, un bol fierbinte de orez cu lapte, pe care să îl mănânci în timp ce stai pe faţă cu o mască bogată, cremoasă, cu aromă de vanilie, din aceea care nu se șterge, ci se masează până ce e complet absorbită în fiecare celulă. Cere o manichiură roșie și așternuturi de mătase. O ședinţă lungă de yin yoga și un parfum decadent, pudrat, greu, ca o cortină de catifea. Toate celelalte pot să aștepte. 

Nostalgia 

Când sunt nostalgică, mă retrag în anii de liceu: mă spăl pe faţă cu bicarbonat, îmi vopsesc ochii în negru și unghiile în roz, mă parfumez cu Eternity (Calvin Klein), alerg în parc cu căștile pe urechi și fredonez I will survive, îmi pieptăn părul în coadă de cal și îmi programez o ședinţă de epilat cu ceară. Seara îmi trântesc pe ochi două feli de castravete și o mască de iaurt, apoi, întinsă în pat, cu picioarele pe pereţi, vorbesc cu sora-mea la telefon până ce-mi strigă copiii că e cazul să-i sărut pe frunte și să-i duc la culcare. Atunci revin cu picioarele pe pământ.

Lenea 

Pentru mine, a-ţi fi lene nu presupune să nu faci nimic, ci să faci strictul necesar. Așa că îmi încep ziua cu o ședinţă lungă de meditaţie. Apoi mă întind din toate încheieturile în pat. Îmi curăţ faţa cu ulei de morcov, pe care îl îndepărtez cu un prosop muiat în apă fierbinte, în felul acesta nu mai e necesar să aplic crema hidratantă. Îmi spăl trupul cu săpun negru (uleiul de măsline din compoziţia lui face să nu mai fie necesar laptele de corp). Ziua de lene e ziua mea fără machiaj. Mănânc doar fructe și legume crude, iar dacă pot să nu le tai, cu atât mai bine, și beau apă rece de izvor. Ziua mea de lene e ziua de detoxifiere. E ziua mea de egoism. Ziua în care mă curăţ de toate, până rămân eu. 

Evadarea 

Zilele mele de evadare au câte ceva din toate aromele vacanţelor pe care le-am trăit vreodată: miros a căpșuni, lavandă, cafea, cocos, pepene verde, monoi de Tahiti, scorţișoară, cardamon, ceai verde, cuișoare, gutui, violete, trandafiri de Damasc sau bulgărești. Le combin din geluri de duș, uleiuri de corp, creme de faţă, măști de păr sau parfumuri. E ziua mea cea mai parfumată. Cea mai plină de culori. E ziua în care sunt cea mai liberă. E ziua în care beau șampanie la micul dejun și mănânc omletă la cină. Ziua în care înot cu machiaj pe faţă, în care mă caţăr în copaci cu pantofii cu toc în picioare sau merg la teatru în teniși. E ziua fără reguli. De fapt, am o regulă. Una singură: port întotdeauna cremă de protecţie solară. 

De Lioara Bradu

Foto Getty Images