De-a ascunselea de Crăciun

„Dragii mei, o să mă joc odată cu voi de-a ceva ciudat.“ De fapt, n-am să aștept ca odată să devină odată. O să ne jucăm chiar astă zi. Chiar acum. Chiar aici.

Jocul începe ușor, ca un vânt. Eu o să râd și o să tac. Iar voi o să-mi spuneţi o literă - începutul unui cuvânt. Atunci eu „o să mă culc la pământ... o să stau, de pildă, aici, lângă copac“, o să îngrămădesc timpul într-un nor și o să-l torc ca pe-un fuior în amintiri și povești. O să chem un Crăciun după altul și-o să-le-nșir pe sfoară, într-o ghirlandă de paradă. 

Voi o să faceţi la fel în casa voastră, în inima voastră, în sărbătoarea voastră și-apoi, cu aste podoabe făcute din dor, ușor, o să îmbrăcăm bradul cel mare ce crește-n vatra lumii, sub izvorul lunii, la crucea fântânii, ca-n colind. Și-o să fie atât de luminos și de frumos, încât vor veni să se adape din vraja lui vise ascunse, doruri aprinse, dorinţe nespuse (ori puse pe-o stea), îngeri chemaţi, cai verzi uitaţi, un cal albastru și-altul măiastru, struţocămile și-alte arătări de peste mări și ţări, ca să avem toţi un Crăciun luminat și-mbelșugat, în care tot ce-am gândit s-a împlinit, tot ce-am visat s-a întrupat, tot ce-am dăruit s-a întors înzecit.

Să nu vă temeţi ori să fiţi rușinaţi dacă uneori firul e-ncâlcit, ori de Crăciunul ce vine la rând spre-a fi-nșirat, înviat de cuvânt, e ciobit, ponosit ori întunecat. Jocul se cere a fi jucat cinstit și curat. Iar când veţi fi terminat ghirlanda, și-o veţi fi agăţat, veţi avea sufletul ușor ca un nor călător pe care-și odihnește Preabunul tâmpla când lumea o răsfrânge, și-o desface și-o preface într-o dragoste mare.

Și-acum: aud de undeva, din dreapta mea, o adiere ce-mi îngân-un N. N de la nuia: În fiecare an, de Crăciun, moșul ne aducea pe lângă cadouri o nuia aurită, semn că niciodată nici eu și nici surorile mele n-am fost îndestul de cuminţi, îndestul de bune, de blânde, de curajoase, de harnice. Pe vremea aceea nimeni și nimic nu era nu era îndestul: nici noi îndestul de copii, nici părinţii îndestul de oameni mari. Nici măcar Moș Crăciun nu era îndestul. De aceea i se spunea Moș Gerilă. Aud cumva un G? G e de la globuri. Acum vreo douăzeci și ceva de ani, pe vremea asta eram în New York. Venise frigul, iar cea mai groasă haină din bagaj mi-era un sacou caroiat din lână. Așa că m-am gândit să-mi iau palton.

Auzisem eu că cele mai cele magazine de pe lume sunt în Manhattan, cu buzunarele doldora de bani deci - 100 de dolari în bancnote nou-nouţe de 1 și de 5, sumă mare pentru mine pe vremea aceea - am ajuns în Rockefeller Center. Rockefeller Center de sărbători: e raiul pe pământ! Mă plimbam printre heruvimii de sticlă, pe sub copacii-mpodobiţi cu mii de luminiţe, prin faţa vitrinelor în care se înghesuiseră la paradă toate basmele lumii și-mi venea să mă ciupesc. 

Numai că, vedeţi voi, după ce am colindat eu vreo zececinșpe magazine de-asta de Manhattan și mi-am dat seama că bănuţii mei abia de-ajungeau să cumpăr o mânecă, două buzunare și-un cordon, nicidecum un palton întreg, în strălucirea din jurul meu, lângă îngerii-ăia îngheţaţi, m-am simţit cea mai singură fiinţă de pe pământ… Și m-a potopit așa un dor de casă… că mi-am scos walkmanul din geantă și mi-am pus căștile pe urechi să nu mai aud nimic, nici Jingle Bells, nici Silent Night, numai taragotul lui Fărcaș. Caseta cu Dumitru Fărcaș era singura pe care o aveam. Dar să nu mai lungesc povestea: din suta de dolari am cumpărat un brad, patru globuri și un cadou pentru mama. Apoi, la 5 zile după Anul Nou, m-am întors acasă.

Altă literă, vă rog. S? E de la sărbătoare și de la spirt. Da, mirosul de spirt era insuportabil. Era Crăciunul lui 2000 și eram în spital. Lăsasem acasă bradul împodobit și masa întinsă și colindele necântate, pentru că Matei al meu a vrut să se nască. Afară ningea ca-n filme. Orașul era pustiu și alb, ca un prunc nou-născut. Și în toată puritatea aia perfectă, în drumul spre spital, am avut revelaţia cuvântului ireversibil: nașterea face totul ireversibil. Și m-a cuprins frica. Poate n-ar fi trebuit să am acest gând... În spital era liniște și mirosea a spirt.

Mă durea tare, așa că am început să cânt colinde ca să uit. Am cântat vreo 5 ore: și când am intrat în sala de nașteri, și când am urcat pe masă, și când moașa și-a înfipt cotul în burta mea, și când îmi ziceau să împing din toate puterile. Am tăcut doar când mi-au zis că trebuie să intru în operaţie de urgenţă, să salvăm copilul. Ultimul lucru de care-mi aduc aminte e mirosul de spirt. A doua zi mi l-au adus pe Matei. Mi l-au pus în braţe și de atunci e ireversibil al meu.

Aveţi o altă literă? Știţi ce: acum e rândul dumneavoastră. Eu mi-am încâlcit niţel norul și trebuie să-l desfac. Dar înainte să mă retrag și să tac, vreau să vă explic un pic: de v-au părut prea grele amintirile mele, să știţi că le-am ales așa intenţionat. Am și din cele ușurele, strălucitoare cu sunete de clopoţei și sclipiri de stele, dar astea-mi sunt cele mai, pentru că... Aţi înţeles, nu-i așa?

Mergeţi acasă de Crăciun, de sunteţi departe, fiţi alături de cei dragi. Și nu uitaţi să colindaţi, să dăruiţi și să vă iubiţi. 

De Lioara Bradu
Foto: Getty Images