Beauty trend: O lume de tatuați

– Mami, ce vezi diferit la mine?, mă întreabă Anastasia mea, cu ochișorii înecaţi într-o lumină ciudată. 

O privesc. O sorb din priviri, că numai așa pot cu ea: pielea netedă, părul auriu învolburat la spate de oareșce lupte cu visul din zori, năsucul ars de soare, obrajii ca două piersici coapte, gura strânsă într-o încercare de nezâmbet. Nu mă prind. Dar ea îmi prinde nelămurirea și întoarce ușor capul spre dreapta, lăsând obrazul stâng în plină lumină. Și undeva pe linia gâtului, sub umbra obrazului, abia de zăresc un mănunchi de pete de vopsea aurie.

– Asta?

– Daaaaaa! Am un tatuaj!, erupe cu o bucurie ce-mi explică și lumina din ochi și nezâmbetul eșuat. Îţi–place?-mi-l-a-făcut-James (James e motanul nostru). I-am-muiatlăbuţa- în-vopsea-și-i-am-spus-să-mă-tatueze- e-primul-meu-tatuaj-adevărat–siguro- să-ţină. 

Și fuge din cameră cu aceeași viteză cu care a rostit vorbele de mai sus, pe care, credeţi-mă, le-a aruncat dintr-o suflare, așa cum aruncă balaurii flăcările, de mi-a pârlit toate gândurile.

Apoi se întoarce. Se oprește în pragul ușii cu un aer de Arhanghel Mihail în plină luptă:
– Mami, să scrii despre asta. Despre tatuajul meu. E foarte important!

Și dispare iar.

Iar eu, hipnotizată de bucuria ei, de îndrăzneala gestului, de importanţa subiectului, deschid frumos laptopul și execut.

Am scris importanţă? Am scris îndrăzneală? Păi da, chiar așa. N-am greșit. Arta tatuajului e un subiect pe cât de important, pe atât de controversat și delicat. Tatuajele au fost considerate în unele culturi tămăduitoare și protectoare, în altele au fost interzise pentru că purtau cu ele riscul unor boli grave. Au crescut uneori în soarele civilizaţiei, alteori în umbra ei. 

Uneori au funcţionat precum niște conturi de Facebook pictate pe trup (adică anunţau statutul social, apartenenţa la un grup ori altul, anumite interese culturale, politice ori amoroase), alteori au avut semnificaţii pur practice (în 1930, de pildă, când s-au eliberat pentru prima dată celebrele social security numbers, oamenii cu memoria scurtă și le tatuau pe trup, ca să nu le uite; ori în secolul al 19 lea, în timpul războiului civil din America, mulţi soldaţi disperaţi și au tatuat numele pe trup pentru a putea fi identificaţi în cazul în care ar fi fost uciși). Au fost rând pe rând ritual, artă, revoltă, manifest, mormânt, carte de vizită, carnet de notiţe ori oracol. Acum... Ei bine, acum au devenit un fenomen global foarte interesant. ''Pe trupul omului modern tatuajele sunt un strigăt existenţial: sunt aici!'', spun niște specialiști de la The New York Times, care au studiat fenomenul mai în amănunt decât mine. 

Cică ''în căutarea perfecţiunii, omului modern îi e mai lesne să își schimbe trupul decât mintea'', de aceea în ziua de azi tatuajele sunt atât de răspândite în toate mediile sociale ori culturale, în toate categoriile de vârstă. Dar eu nu prea cred că e așa. De vreme ce tatuajele sunt o declaraţie, un strigăt, expresia unui gând/vis/dor, a unei pierderi ori a unei victorii, a unei povești/ întâmplări/întâlniri/iubiri/uitări ori neuitări, mă gândesc că azi sunt atât de răspândite nu pentru că vreunul dintre noi vrea să-și schimbe mintea ori trupul, ci pentru că noi, oameni buni, pierduţi în prea multe mijloace de comunicare, suntem atât de dornici de afirmare și de a ne spune povestea, încât a început să ne iasă mintea prin piele. Eu, de pildă, sunt tatuată din cap până-n picioare. 

Primul tatuaj l-am făcut la patru ani. M-am îndrăgostit lulea de un băiat dintr-un album de fotografii - un oșean mic, cocoţat pe un coș cu mere roșii, așa că mi-am tatuat în creștet, cu creion chimic, un măr. Acum nu se vede, că mi-a crescut părul și l-am cănit. Dar e acolo, martor al primei mele iubiri neîmplinite. Pentru că tatuajul ăsta a supărat-o atât de rău pe mama de nu mi-a vorbit o săptămână și m-a spălat zi de zi pe cap, m-am abţinut să-mi mai pictez pielea până la 18 ani, când am devenit stăpână pe propriul trup. În schimb, m-am umplut de cicatrici, dar asta e o altă poveste.

Așa: la 18 ani, când am plecat de acasă, mi-am tatuat pe omoplatul stâng un fluture. Apoi am întâlnit un băiat pe care l-am iubit și l-am luat de soţ. El mi-a spus că sunt un nimeni și mi-am tatuat cuvântul ''nimeni'' pe încheietura mâinii drepte. Apoi mi-a dovedit că și el era tot nimeni și, când l-am părăsit, mi-am tatuat pe încheietura celeilalte mâini cuvântul ''cineva'', ca să nu uit. Să nu mai uit vreodată. Între timp a murit bunicul meu. A fost prima mare pierdere din familie. 

În dreptul inimii mi-am tatuat ''lumină'', ca să știu că n-a plecat, ci doar se odihnește-un pic, acolo. Ce altceva mai am? Da: pe ambii sâni am tatuate mânuţele copiilor mei nou-născuţi, pe umeri port ''iertare'' în toate limbile pământului, pe pântec, sărutul soţului meu, iar pe inelarul stâng, numele lui; în tălpi mi-am tatuat pietre galbene, ca pe cărarea ce duce în Oz; pe un genunchi, un înger, pe celălalt, un vers din Blaga, am un ghimpe în coastă și o rază de lună pe coloana vertebrală. Între timp, spatele mi s-a umplut de o armată de fluturi. Mi s-a părut aiurea să îmi pictez aripi de înger. Când o fi să zbor, mă pot duce și fluturii mei.

Da, eu sunt tatuată din cap până-n picioare pentru că sunt un om modern, ce vrea să comunice și să se afirme într-o lume de tatuaţi și-n fiecare zi îmi iese mintea prin piele. Zău că mi-aș face poze să vă dovedesc, numai că, vedeţi, lucrând în breasla asta de atâta vreme, am învăţat mai iute ca alţii că tatuajele sunt sensibile la soare, bliţuri și lumină. Și, ca să le protejez, am început să îmi port pielea pe dos.

– Gata, am scris articolul. Vrei să-l vezi?
– Nu. Poţi să-l ștergi, îmi răspunde Anastasia mea fără să întoarcă privirea. Eu mi-am șters tatuajul. Vezi? (Și mi-a arătat obrazul stâng.) M-am supărat pe James. I-a ros piciorul lui Barbie. E un motan rău. Și-acum mă lași, te rog, să mă joc?

Cu un nezâmbet eșuat pe buze, înainte de a ieși, mă aplec și îi sărut linia gâtului, chiar sub umbra obrazului stâng, acolo unde, cu o oră înainte fusese o mânjeală aurie, primul tatuaj al fetiţei mele, care, de atâta supărare, a trecut prin piele pe partea cealaltă, unde știu că va rămâne pentru totdeauna.

Și acum, dragilor, indiferent de vă purtați tatuajele la vedere sau pe dos, sunt convinsă că veţi găsi în lista ce urmează măcar un produs să vi se potrivească. Merg perfect cu tatuajele, pentru că le pun și vă pun în valoare.

1. Datorită uleiului de cocos din compoziţie, Coconut Body Souffle de la Doctor Organic vindecă tatuajele recente, iar pe cele vechi le menţine suple, accentuându-le culorile.

2. Rujul lichid Stay Matte de la Rimmel are culori tulburător de intense, ce rezistă pe buze până la 12 ore. A-l purta e o declaraţie în sine. Asociat cu un tatuaj, devine explozie.

3. De nu te împaci cu rujul lichid, poţi alege o formulă solidă, în culori la fel de intense și rezistente, precum Mark Plump It de la Avon.

4. ZarkoPerfume Molecule 234.38 este echivalentul lichid al unui tatuaj: parfumul interacţionează cu feromonii proprii trupului tău și, în funcţie de temperatura corpului ori de starea de spirit, își modifică aroma pe parcursul a 10 ore.

5. Nici nu știu ce îmi place mai mult la acest parfum, numele (Juliette Has a Gun, Into the Void) sau aroma (lemn dulce, orhidee și boabe de tonka)? Cert este că, odată picurat pe piele, spune o poveste unică, asemeni unui tatuaj.

6. Știu că e un clișeu: tatuajele merg mână în mână cu ochii înnegriţi cu creion. Și ce dacă? Ambele cer curaj, așa că vă recomand, cu inima ușoară, creionul negru waterproof de la Bourjois, Contour Clubbing sau...

7. ...varianta mai delicată, fardul de ochi Easy Smoky Eye de la Sephora.

8. Mascara nu trebuie să lipsească. Cu cât mai intens efectul de alungire, cu atât mai bine. Recomandarea mea: High Impact Mascara de la Clinique.

de Lioara Bradu

Fotografii: Getty Images/Gulliver