Azi e despre noi

Știam că vine ziua asta È™i am încercat să mă pregătesc. M-am gândit È™i m-am tot gândit din ce unghi să abordez subiectul.

Răspunsul meu a venit într-o joi. Am o teorie care spune că toate lucrurile miÈ™to se întâmplă joia. Eram pe strada Paleologu, în drum spre birou, È™i stăteam parcată în trafic, când l-am văzut: un băieÅ£el, 5 ani să fi avut, înfofolit într-o geacă albastră, îl Å£inea pe taică-su de mână în timp ce cobora scările. Locuiau într-un fel de townhouse. ȘtiÅ£i clădirile alea din cărămidă, cu scară la stradă. Sunt puÅ£ine în BucureÈ™ti.

Un copil atât de frumos, încât nu-mi dezlipeam ochii de la el. El mă vede È™i întreÅ£ine schimbul de priviri, pe partea lui. Probabil m-a plăcut È™i el, pentru că începuse să arate cu degetul spre mine. Eu îi zâmbesc, mă strâmb, el râde È™i mă arată cu degetul cu È™i mai mare avânt. La un moment dat, îl trage tare de palton pe taică-su È™i vine spre maÈ™ină, cu mâna încă îndreptată spre mine. Taică-su îl abate din drum, trăgându-l uÈ™or înspre el, dar se opreÈ™te câteva secunde È™i, curios, se apleacă. Mă vede È™i-mi zâmbeÈ™te.

N-a fost cine È™tie ce întâmplare, dar efectul de euforie m-a Å£inut toată ziua la birou + la cele două evenimente de după.

N-o să vorbesc despre lucrurile care nu merg bine în Å£ara asta È™i despre oamenii care îi fac rău, pentru că sunt lucruri pe care le auzim constant, în cicluri de 24h. În newsfeed, la birou, la cozile de la ghiÈ™ee. Vreau să mut focusul de pe asta È™i să vorbesc despre românii care te fac să zâmbeÈ™ti în telefon È™i-n realitate; români care creează; români care lasă ceva în urmă.

Azi e despre noi, români.

E despre părinÅ£i. GeneraÅ£ie de decreÅ£ei, ne-aÅ£i crescut bine È™i frumos, aÈ™a să È™tiÅ£i! Datorită vouă avem suflet, creier È™i bun-simÅ£! Voi sunteÅ£i motivul pentru care azi ne permitem să plecăm în străinătate, fără chemare. Sper din suflet să fiÅ£i mândri de noi, de generaÅ£ia asta, consumatoare de baterii. Vă iubim dincolo de cuvinte! Azi e despre prietena aia cu care nu te vezi prea des, dar vă leagă un lucru atât de simplu – faptul că sunteÅ£i făcute din acelaÈ™i aluat. Două nonconformiste care au căzut, s-au scuturat È™i au mers mai departe cu capul sus. Å¢inem aproape, cu selfie-uri de dimineaţă, cu destăinuiri È™i cu încredere una în cealaltă. AÈ™ schimba treaba cu văzutul, totuÈ™i… Hai s-o facem È™i offline!

Azi e despre el. Ai intrat cu bocancii în viaÅ£a lui, fără să È™tii ce cauÅ£i acolo. I-ai spus „nu”, din principiu, dar el a rămas. Și din „nu” a făcut „da”. Pentru că cele mai miÈ™to lucruri vin atunci când te aÈ™tepÅ£i mai puÅ£in, joia – È™i îÅ£i bat în ușă, la propriu.

Azi e despre noi. Noi n-am avut turnul Eiffel sau Tower Bridge. Avem cel mult fântânile de la Unirii È™i pasajul Basarab. Cu toate astea, suntem niÈ™te creatori. De ce creatori? Pentru că cei care nu au creează. Ne-am strâns la chefuri È™i am băut până dimineaÅ£a din vinul ăla curat de Å£ară, făcut de tataie. Am legat prietenii de-o viaţă la cafele la ibric È™i salate de vinete pe masă. O comunitate care a plâns, s-a bucurat, a trăit cu puÅ£in È™i s-a reinventat. BăieÅ£elul de pe strada Paleologu este cel mai bun exemplu în descrierea românului: îmbrăcat iarna mai gros decât trebuie, curios È™i entuziast, pe care cineva îl trage mereu în jos.

Pentru pasăre, cuibul; Pentru păianjen, pânza; Pentru român, prietenia. La mulÅ£i ani, România!

De Raluca Bălănică

Foto: Getty Images