Toyota Century, mașina ciudată

A fost Salonul de la Tokyo. Nu vrem să vă plictisim cu noutăţi gen "s-a mai pus un șurub la roata din spate a limuzinei cutare de clasă medie" sau "un facelift la SUV-ul ultrapopular X a mai lăţit cu 0,2345 mm grila radiatorului, ceea ce va îmbunătăţi cu 3,285% aerodinamica și cu 8,763(7)% orgoliul proprietarului potenţial". Ne-am oprit privirea pe un fel de ciudăţenie. O chestie pe care cu greu o vezi în arealul nostru.

Toyota Century

Cu greu vezi ceva așa ceva la noi pe stradă. Dacă stau să mă psihanalizez, cred că n-am văzut una în viaţa mea. O să ajungem ca zănaticii aceia care bat jumătate de continent și stau la pândă patru nopţi într-un stufăriș, ca să pozeze nu știu ce specie de șopârlă dată dispărută acum patru milioane de ani. Așa ar putea alerga împătimiţii după modele ca Century. Silueta aceea angulară, aţoasă, aseptică, pe care numai la japonezi o poţi găsi. Și care pentru cei mai mulţi oameni poate trece cel mult drept o urâţenie interesantă. Conturul ăsta esenţializat de caroserie desenată de un copil de grădiniţă, gen Mercedes clasa G sau Rolls Royce, mi se pare fermecător.

Dar Century nu este conservatoare doar la faţă. Prima generaţie, lansată în 1967, a stat în producţie neschimbată 30 de ani, până în 1997. Frumuseţea este trecătoare, urâţenia nu se demodează niciodată. Uitaţi-vă la Mick Jagger! Și la Century-ul din '67! Priviţi oglinzile nichelate de pe aripile faţă. Păstrate acolo și la a doua generaţie, decedată abia azi. Păcat că nu au lăsat oglinzile laterale la locul lor și la modelul 2018. 

Century nu este doar vârful de gamă al Toyotei, ci și, prin tradiţie, mașina împăraţilor japonezi. Cu una din asta, din '67, mi-ar plăcea să merg la un botez în Bolintin. Superior! La un festival de creativi în publicitate cred că ai rupe coborând din așa ceva. Bonus: fiabilitatea patologică Toyota! Deci, staţi liniștiţi, aproape sigur merge brici și la 50 de ani.

În 1997, când Golfurile se împrospătau cam la 6-7 ani, să stai pe piaţă cu un model de 30 de ani era ceva. A doua generaţie Century n-a mai șocat cu treizeci de ani de stagiu. S-a produs doar 20 de ani, până anul acesta. E drept, s-a mai accelerat și istoria auto. Acum modelele obișnuite se schimbă la cinci ani, dar primesc câte un facelift la doi ani. Deci 20 de ani pentru ultimul Century este ceva. Acum faceţi pariurile!

Cât de conservator (și conservat) va fi Century-ul 2018 prezentat acum? Își va permite să sfideze ritmul industriei și să stea, mândră, încă două decenii în producţie? Cel mai probabil, da. 

Nici nu are nevoie să se fardeze la fiecare doi-trei ani, ca ușuraticele de azi. Century este mai mult decât un vârf de gamă. Este dincolo, deasupra vârfului de gamă. E lux, dar nu ai s-o găsești de vânzare la dealerii de Lexus, ci numai în magazine speciale Toyota Store. Sigla afișată nu este nici Toyota, nici Lexus. Logo-ul este o pasăre din mitologie, un fel de Phoenix de la ei, care reprezintă casa imperială japoneză. Deci, șmecherie! 

Dacă trageţi cu un Century în faţă la Bamboo, o să aveţi pe radiator o siglă cum nu mai are nimeni. Așadar, mare exclusivitate. Modelul nu este în oferta pentru ţara noastră. De fapt, nu se exportă aproape deloc în afara Japoniei. Poate vorbiţi cu fiul domnului Liiceanu, care se ocupă de magazinele Takumi, cu produse artizanale japoneze.

Este mai puţin important, dar să știţi că noul Century are un V8 de 5,0 litri, pe benzină, evident. De fapt, este echipat cu sistemul hibrid folosit de Lexus LS 600h în ultimii ani. Deci în oraș merge curat și economic, pe electricitate, iar dacă în anumite momente e nevoie de putere imperială, pornește și ditamai V8-ul de cinci mii. 

Și dacă am ajuns la tehnologie, să mai știţi că Century s-a prezentat la Salonul de la Tokyo încă din 1975 cu o propulsie hibridă: curent plus o turbină pe gaz. Turbina pe gaz este, așa cum îi spune și numele, un fel de motor de avion. Toyota aceea din '75 mergea cu kerosen. Pe kerosen prindea 160 km/h, iar folosind cele 20 de baterii de 12 V (încărcate de un generator) putea merge cu 120 km/h. Pentru ditamai limuzina și pentru 1975 era ceva. Deci cei care se dau azi în bărci cu mașinile lor electrice trebuie să știe că, pe vremea când băieţii ăștia o ardeau electric/eco, ei se încălţau cu căciula.

Frumos la această Toyota Century este altceva. Este un model cu tehnologie de vârf, cu o calitate a fabricaţiei premium (e pentru Împărat, ce Dumnezeu?! De fapt, la ei Împăratul e cam Dumnezeu), cu mult confort și bunăstare la interior, dar care nu se vrea deloc opulență. Și nici nu apare astfel. Ultima generaţie era undeva la 100.000 de dolari. 

"Statement-ul" (scuzaţi latina) lor sună, în mare, cam așa: "The Century is acquired through persistent work, the kind that is done in a plain but formal suit." Deci un costum simplu, de maistru harnic japonez. Parcă-l și văd pe acest maistru amabil, cu șublerul ieșindu-i din buzunarul cămășii modeste, dar curate, de poplin. Deci nimic din acel "Opulence, I has it!" de oligarh rus drapat în aur. (Dacă nu știţi ce este "Opulence, I has it!", căutaţi pe YouTube.) 

Tot în nota asta, tapiţeria standard este una din stofă gri, de lână 100%. Pielea pentru tapiţerie este opţională. Nu că n-ar fi putut să pună piele în standard, dar și alegerea asta este un statement despre ce se vrea mașina: tehnologie de vârf, calitate japoneză a execuţiei, dar nimic opulent. 

Cu austeritatea asta, relativă măcar, Toyota Century este ceva altfel în zona Mercedes, BMW, Audi sau chiar Rolls Royce. Cu ea îţi poţi striga modestia luxoasă. Nu riști să fii, măcar uneori, confundat cu un cocalar. Unde mai pui că modelul este și destul de exotic, ca frecvenţă a apariţiei. Dacă aș vrea să fiu cu adevărat altfel în ceva din zona unui S Klasse, aș merge așadar într-o Toyota Century. Care este și mai ieftină ca suratele europene. Deci are plusul minusului la bani.

Auster, vintage, modest.

Scris de Alexandru Duțu

Fotografii: Getty Images și NetCarShow.com