Opel Grandland X Hybrid 4 Electrică atât cât trebuie
Când întrecerea pe ramură pentru autonomii din ce în ce mai mari între electricele sută la sută este în toi, cei de la Opel revin cu picioarele pe Pământ, la pompă, și ne propun un hibrid cu baterie mică.
Curent în oraș, benzină afară
După Toyota Prius, părintele fondator al electricităţii în domeniul auto, acum aproape un sfert de secol, sau Tesla, hipsteriţa electricelor, Opel Ampera a avut una dintre primele modele cu propulsie electrică. Astăzi mai poţi găsi pe piaţa de second-hand o Ampera din 2011-2012 la preţuri de până în 15.000 de euro, deci se pare că încă „îţi faci treaba” cu ele. Spun asta fiindcă, acum aproape un deceniu, când a prins contur curentul moda electricelor, hibride sau nu, principala temere a consumatorilor era legată de fiabilitate.
Mai nou, de când încălzirea globală nu ne mai lasă să dormim liniștiţi, problema acestui domeniu a devenit bateria. După cum știţi, bateriile de orice fel, și mai ales acumulatorii, sunt unii dintre cei mai mari dușmani ai mediului. Chiar și statul român ne oferă minim 10% din contravaloarea unei baterii auto noi, cu condiţia să o predăm pe cea veche. De ce se decontează o sumă atât de mare? Da, aţi ghicit. Pentru că alea 10-15 kilograme de acumulator de pe Daciile vechi ale românilor sunt extrem de poluante. Vă daţi seama cât de poluante sunt niște baterii de multe sute de kile, care se găsesc pe vreo Tesla? Nu mai spun că metalele rare, precum Litiul, care intră la o astfel de baterie, au o problemă simplă, identificabilă încă din denumirea lor: sunt rare. Din ce în ce în ce mai rare, mai ales de când aproape fiecare om de planetă își schimbă telefonul mobil atât de des.
Și de asta ne bucurăm să vedem un hibrid precum Grandland X, care vine cu un acumulator mic, cât pentru 50 km autonomie. O să-mi spuneţi că nu ajungi nici măcar la Giurgiu cu atâta curent. Chiar nu contează. În ziua de azi cea mai mare parte din utilizarea mașinii este în mediul urban. Peste 80% din kilometrii unei mașini sunt făcuţi între serviciu, supermarket, casă, amantă. Asta în caz că nu v-a dus capul să vă găsiţi amanta la trei blocuri distanţă. Ar fi bine să nu vă mai gândiţi numai la voi, egoist, ci și la mediu, atunci când vă faceţi ordine în viaţa sexuală, și să mergeţi la amantă pe jos. Poate că ar trebui să vorbesc cu cei de la Mercedes sau BMW să lansăm mișcarea de protejare a mediului „Amanta la doi pași”, cu sloganul „Mai multă mișcare, mai mult sex!”. Or, când aproape întreaga viaţă a unui autoturism se consumă în drumuri de 10-20 de kilometri, nu are rost să încărcăm mediul cu 300 kg de baterie. Și să creștem și consumul autovehiculului, care trebuie să transporte după el bateria aia și dacă mergi până la colţ, după ţigări.
Așa că o autonomie de 50 km pare rezonabilă pentru cei mai mulţi dintre noi. Îţi lași copiii la școală, mai dai pe la un client înainte s-ajungi la birou sau îţi iei sacoul de la curăţătorie? OK! Asta nu înseamnă mai mult de 20-30 km chiar într-un oraș mare. Și p-ormă, odată ajuns la întreprindere, poţi lăsa utilajul la încărcat, în parcare, cât poluezi tu natura lucrând la calculator. Că la hârleţ, în agricultura ecologică și sustenabilă, nu ţi-a plăcut să dai! Iar dacă faci cele cinci, șase drumuri pe an, la mare sau la munte, numai cu benzină, nu e mare bai. Plus că problema poluării se pune mai ales în orașe. Prin pădure nu e așa grav să scoţi gaze de eșapament. Dai dioxid de carbon de mâncare copacilor. Și apoi gândiţi-vă că și termocentralele, care scot fum pe coșuri să ne facă nouă curentul pentru electrice, sunt undeva pe cîmpii, pe unde ne deplasăm noi spre mare de 1 Mai. Ideea este să scoatem fumul din orașe. Deocamdată.
Putere prea multă, cuplu mult prea mult
Grandland X Hybrid 4 are 200 de cai de benzină, din 1,6 cilindree și încă două motoare electrice de 109 CP. Mie abia sutele astea de cai mi se par risipă și poluare inutilă. În total, ansamblul dă 300 CP. Bateria de 13,2 Kwh alimentează motoarele electrice dispuse pe fiecare punte. Motorul electric de pe puntea spate pornește doar când e nevoie de tracţiune integrală. În rest Grandland X poate merge în modul 100% electric sau într-un mod mixt, în care un soft hotărăște cum alternează cele două feluri de propulsie. De asemenea există și un sistem care recuperează energia la frânare și care poate crește autonomia cu până la 10%.
Pe lângă avantajele ecologice, bateria mică mai are un avantaj. Se încarcă repede, în doar 50 de minute. E drept că astăzi o electrică scumpă adaugă peste o sută de kilometri de autonomie în mai puţin de o oră de încărcare. Dar acolo se descarcă portofelul mai tare.
Grandland nu este singur
În abordarea asta, bazată pe autonomii mai mici. Cu ocazia facelift-ului recent, Skoda Superb a primit și o versiune hibrid cu 55 km autonomie. Superb-ul, care va debuta în toamna aceasta, are un 1,4 turbo TSI pe benzină de 156 CP și un motor electric de 116 CP, pentru un total de 218 CP și 400 Nm. Așadar Skoda, care însă nu va ieși prin teren accidentat ca Grandlandul X, a tăiat și mai tare din puterea și autonomia electrică inutile. Cam asta cred că înseamnă lupta cu poluarea: puteri mici, kilometri parcurși puţini.
Așa că, dacă ţinem la un mediu curat, ar fi bine să ne orientăm spre autonomii mai mici, fiindcă oricum curentul din prizele noastre se face în bună parte cu fum scos pe câte un coș. Și poate ar trebui să facem pasul la electricele care se alimentează cu hidrogen, într-un minut, exact ca modelele pe benzină. Toyota a anunţat că Mirai, modelul lor pe hidrogen, va ajunge în zece ani să coste cât un hibrid sau o electrică din ziua de azi. Un Mirai, care se pregătește acum să treacă la a doua generaţie, are un preţ de piaţă de vreo 50.000 de euro, cam cât al rivalelor pe hidrogen de la Hyundai sau Honda. E drept că acesta este un preţ mai mic decât costul mașinii, iar diferenţa este suportată de producători doar pentru a avansa cu tehnologia. Dar să ne gândim că și electricele de azi sunt subvenţionate masiv de stat. În primii ani de existenţă Tesla a înghiţit miliarde de la bugetul de stat ca să pună pe piaţă producţii destul de limitate. Deci în așteptarea pasului următor, hidrogenul, pare mai rezonabil să facem drumurile lungi cu benzină.
De Alexandru Duțu
Comentarii