Mobilitate electrică fără compromisuri

Mobilitate electrică fără compromisuri

Versiunea cu propulsie electrică a Clasei B de la Mercedes-Benz este o mașină pentru cei care nu vor să aleagă calea de mijloc, a sistemului hibrid. Cu un motor electric puternic, o autonomie generoasă și aceeași polivalenţă specifică modelului cu propulsor convenţional, Clasa B Electric Drive oferă tehnologia de mâine într-o formă deja matură, fără compromisuri.


Mercedes-Benz, prin implementarea propulsiei electrice pe Clasa B, a optat pentru o soluţie care îi permite să realizeze această variantă pe aceeași linie cu celelalte versiuni cu propulsie convenţională ale Clasei B, cu un plus de flexibilitate când vine vorba despre ajustarea nivelului producţiei. Mai mult, B-Class Electric Drive oferă cinci locuri full-size și un portbagaj foarte mare, cu un volum superior chiar și celui de la versiunile convenţionale, podeaua dublă fiind realizată după o nouă „reţetă”. Astfel, caroseria body-inwhite  include podeaua clasică și, doar în dreptul banchetei spate, se montează o podea suplimentară, sub care se creează spaţiu în funcţie de tipul de propulsie: pentru baterii, rezervoare de gaz sau rezervoare de hidrogen de la viitoarea generaţie Fuel-Cell. Mercedes-Benz denumește acest spaţiu „energy space”. În cazul lui B-Class Electric Drive, aici se află bateriile Li-Ion cu o capacitate de 28 kWh. Acestea se pot încărca de la o priză normală (230 V, curent monofazat) în 9,1 ore sau de la un wallbox (400 V, curent trifazat) în doar trei ore.



La fel ca la Clasa B cu motoare diesel sau pe benzină, se poate opta pentru echipările Urban și Style sau pentru o echipare specială, numită Electric Art, care include jante de aliaj de 18 inchi, o combinatie specială de două culori de vopsea, alb Cirus pentru caroserie și albastru South Sea pentru barele orizontale din grila radiatorului și oglinzile exterioare, scaune și partea superioară a bordului, îmbrăcate în piele Artico și emblema Electric Drive, amplasată în exterior, pe laterale. Mașina poate fi personalizată suplimentar și cu pachetul Exclusive. Mai mult, climatizarea automată Thermotronic este echipare standard. 


Versiunea electrică B-Class Electric Drive a fost dezvoltată în cooperare cu Tesla Motors, cu care Mercedes-Benz are de mult timp o cooperare în domeniul mobilităţii electrice. Motorul electric furnizează o putere de 180 CP și un cuplu maxim de 340 Nm, comparabil cu al unui motor turbo pe benzină de 2 litri. Propulsorul accelerează liniar și viguros și, în același timp, extrem de silenţios. Doar 7,9 secunde sunt necesare pentru acceleraţia de la 0 la 100 km/h și apoi B-Class Electric Drive continuă să accelereze la fel până la atingerea vitezei maxime, de 160 km/h. Niciun motor pe benzină din lume nu accelerează atât de liniar și nicio cutie de viteze automată ce dispune de convertor de cuplu sau dublu ambreiaj, oricât de sofisticată ar fi, nu transmite atât de liniar fluxul de putere. B-Class Electric Drive are o transmisie continuă cu o singură treaptă, iar padelele din spatele volanului, care la alte modele Mercedes sunt utilizate pentru schimbarea treptelor, sunt folosite aici pentru selectarea gradului de recuperare a energiei. Utilizând cele două padele cu + și -, se trece prin modurile D+, D, D- și D Auto.



Pe modul D+, nu se recuperează deloc energie, mașina fiind în modul sailing, ceea ce înseamnă că, dacă se ia piciorul din acceleraţie, mașina nu frânează și nu se recuperează energie la frânare. În modul D, nivelul de recuperare este moderat, iar în modul D-, recuperarea energiei este cea mai eficientă. În modul D Auto, recuperarea se face în funcţie de situaţiile de trafic. Opţional, modul D Auto funcţionează ca la modelul S 500 Plug-In Hybrid, pe bază de radar. Dacă mașina din faţă frânează, B-Class Electric Drive frânează la rândul său și se recuperează energie. Dacă cel din faţă nu frânează, atunci Electric Drive intră în modul sailing fără recuperare. În plus, faţă de modurile de condus Efficiency (E), Comfort (C) și Sport (S) de la modelele convenţionale, la Mercedes Clasa B Electric Drive avem de ales între modurile E+ (Economy Plus), E (Economy) și S (Sport). În modul E+, puterea este redusă la circa 65 kw, iar viteza maximă este de 110 km/h. Însă, pe modul kickdown, puterea maximă este disponibilă imediat. Pe modul E, puterea este restricţionată la 98 kw, dar, de asemenea, se poate apela la puterea maximă, dacă se apasă kickdown-ul. În modul Sport, B-Class nu este cu nimic inferior unui motor turbo pe benzină de 2 litri. 


Cu bateria încărcată 100%, autonomia comunicată de constructor este de 200 de km, iar această valoare reprezintă mai mult decât traseul mediu zilnic al majorităţii utilizatorilor. Există și un range extender, care mai adaugă teoretic 30 km. Această opţiune se activează de la un buton de pe bord și încarcă bateria la capacitatea maximă, însă nu este recomandat să fie utilizată frecvent, deoarece încărcarea la capacitate maximă a bateriei reduce durata ei de viaţă, pentru care Mercedes-Benz oferă o garanţie de 8 ani sau 100.000 km. 


La drum întins, B-Class Electric Drive se conduce foarte plăcut și este extrem de silenţios. În liniște totală, se aude doar un ușor zgomot la vânt și de la pneuri, în funcţie de calitatea drumurilor. Opţional, pentru a nu surprinde pietonii și bicicliștii, Mercedes oferă un generator de sunet (difuzor) care funcţionează până la 30 km/h. B-Class Electric Drive cântărește 1.725 kg, cu 220 kg mai mult decât B 220 d, însă datorită amplasării bateriilor sub bancheta spate, între cele două punţi, ţinuta de drum nu este afectată. Practic, B-Class Electric Drive se simte la condus ca un B-Class pe benzină, fiind mai puţin subvirator decât versiunea diesel cu motor de 2,1 litri.


Pentru înscrieri la test-drive și informaţii suplimentare, apelează la *4141, accesează pagina www.tiriacauto.ro sau aplicaţia IOS sau Android Ţiriac Automobile.

Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Jaguar F-PACE - o sinteză a sportivității, eleganței, funcționalității și eficienței

Jaguar F-PACE - o sinteză a sportivității, eleganței, funcționalității și eficienței

Mai vechi, mai scump, mai rar

Mai vechi, mai scump, mai rar

Un BMW macho în era feminismului

Un BMW macho în era feminismului

VW Arteon, mașină de lux care s-a născut din cenușa altei mașini de lux

VW Arteon, mașină de lux care s-a născut din cenușa altei mașini de lux

Autonomia salvează industria

Autonomia salvează industria

Bentley Bentayga, poate

Bentley Bentayga, poate "cea mai de săraci mașină de bogați"

MERCEDES-MAYBACH  S650 Cabriolet.  Doar cerul e deasupra mașinii, doar cerul e deasupra preţului

MERCEDES-MAYBACH S650 Cabriolet. Doar cerul e deasupra mașinii, doar cerul e deasupra preţului

Ford Kuga, simbolul siguranței de sine

Ford Kuga, simbolul siguranței de sine

Land Rover Defender

Land Rover Defender