MINI remastered

De 1 Mai, clasa muncitoare din Anglia, cea căreia însuși tovarășul Karl Marx îi plângea de milă acum două secole, vine cu o mașină nouă foarte veche, ieftină, dar destul de scumpă.

În Anglia, găsești pe fiecare stradă cel puţin câţiva manufacturieri de automobile; precum cârciumile în satele oltenești. Acești foarte mici producători sunt niște băieţi care, în garajul din spatele casei, fac câte două, trei, hai douăzeci, treizeci de mașini pe an. Cam atât a mai rămas din faimoasa industrie auto britanică, după ce nemţii, indienii, chinezii, ba uneori chiar rușii, au cumpărat tot. Dar ăsta-i farmecul englezilor, iar englezii știu să vândă mai mult farmec, că pe partea de tăblăraie și motoare au lăsat de mult steagul jos.

Domnul David Brown și-a deschis garajul de tinichigerie în 2013, iar acum David Brown Automotive vine cu un Mini original, foarte vechi, dar nou-nouţ. Mașina lui Mister Bean este una dintre cele mai longevive din industria auto. A apărut cam în aceeași formă din 1959 până în 2000. Poate doar Land Rover-ul Defender, produs aproximativ sub aceeași înfăţișare din '48 până de curând, să fi fost mai longeviv. Deci domnul David Brown ne oferă acum un Mini Remastered (asta este denumirea oficială), exact ca cel care a făcut peste patruzeci de ani de istorie. Bine, a mai bibilit domnul Brown pe ici, pe colo, a mai ranforsat un pic șasiul pentru un plus de rigiditate, i-a pus o tablă mai serioasă, a mai ajustat frâne, suspensii, dar în mare avem de a face cu aceeași concepţie ca a mașinii clasice. Motorul este același 1,3 litri care scoate și acum 79 sau 100 CP. Cutia de viteze este tot cea veche.

Așezarea înclinată, tip camion, a volanului îți dă voie să-ți urci și picioarele în interiorul cât un portbagaj de Q7

Mai mult s-a umblat la preţ: 60.000 de euro. Deci este o mașină a clasei muncitoare din Anglia în sensul că clasa muncitoare este mândră s-o realizeze, nu s-o cumpere. Asta da fiţă: să dai pe un Mini de concepţie anii '60 cât pe un BMW seria 5, cu tehnologie de 2019. S-ar putea să prindă la hipsteri. Deși cu 5-10.000 de euro îţi poţi lua un Mini vechi, recondiţionat la patru ace. E drept, plusul Mini-ului de la David Brown Automotive apare la interior, unde ai piele din cea mai fină, volan Moto-Lita și tot felul de aplicaţii pentru evul ăsta computerizat în care ne ducem vieţile. Dar parcă chiar și așa 60.000 de euro mi se pare o ușoară obrăznicie.

Cifre: 58 de ani de la apariţia originalului

Motor: 1,3 litri
Putere: 79-100 CP
1.000 de ore de muncă manuală
Preţ: 60.000 euro

David Brown Automotive a început în 2014 cu Speedback, un fel de replică a unui alt clasic britanic, Aston Martin DB5, construit pe platforma din aliaje a unui Jaguar XK foarte contemporan. Replica aproximativă de Aston Martin costa atunci jumătate de milion de lire, un preţ care ar pune pe gânduri chiar și un fotbalist din Premier League. Deci Mini-ul de acum, cu 60.000 de euro, este oferta populară a producătorului. Scorul ăsta îmi amintește de tentativa pe care a făcut-o Aston Martin acum ceva ani, de a intra cu luxul în clasa foarte mică. Englezii au luat atunci de la Toyota modelul IQ, o mașină foarte mică, de oraș, plină de tehnologie japoneză, au drapat-o în purpură, lux, piele, fiţe și lemn și au vândut-o ca Aston Martin Cygnet, cu 30-40.000 de euro. Dar, Dumnezeule, aveam un Aston cu tehnologie japoneză de vârf din 2011, nu un Mini vechi aranjat puţin. Și notaţi, vă rog, că Aston Martin Cygnet a fost o tentativă ratată, mașinuţa fiind scoasă repede din producţie. De asta spun că 60.000 de euro arată că domnii aceștia vor să meargă la mare dintru început. În definitiv, cam asta este logica fiţei: cere ireal de mult și ai să vinzi.

Sunt momente și mașini în care un bord proletar, din tablă natur, e mai sexy decât unul cu piele și furnir din rădăcină de trandafir

Și când vă gândiți că Mr. Bean avea în viața de zi cu zi un McLaren F1 de foarte multe milioane de euro

Ideea nu e deloc nouă

În California există Singer, un nene care reinterpretează Porsche-urile 911 din anii '70. Numai că, spre deosebire de englezul cu Mini, americanii au păstrat în mare specificaţiile Porsche-ului de acum patruzeci de ani, dar au venit cu materiale și tehnologii de ultimă oră acolo unde proiectul iniţial a permis.

Dacă nu Mini David Brown, atunci ce?

Dacă tot ne vine să ne batem joc de sacoșe de bani, atunci ar merge să sărim direct la Speedbackul aceluiași producător. Sau vă mai spun un producător englez exotic cu preţuri tot în zona asta, de jumătate de milion de lire: Lyonheart. Ca alternativă de oameni normali, vă repet varianta de mai sus: dai 5.000 de euro pe un Mini din 1995-2000 în stare foarte bună, mai bagi 5.000 în el să-i pui volan și piele de care „vrea mușchii tăi“, iar cu cei 50.000 de euro rămași îţi mai iei un Mini 2017, eventual de teren, și-ţi mai schimbi și apartamentul. Sunt convins că puţini vor face pe stradă diferenţa între Mini Remastered de la David Brown Automotive și Mini-ul original.

Când reușesc să păstreze o doză rezonabilă de kitsch, scumpelile astea pot fi chiar interesante. Nu știu de ce îmi vine automat în minte că au fost făcute pentru niște ruși. Și vândute la pachet cu câte un foarte vechi club de fotbal.

Și totuși! Interpretările astea moderne ale unor clasici sunt cam ca atunci când pui într-un McMeniu replicile din plastic ale unor statui de Michelangelo.