Mazda MX-5 30th Anniversary - Ferrariul poporului

Se fac treizeci de ani de când Mazda a dat decapotabilă la tot poporul. O revoluție în care mașina cabrio sport a trecut de partea mulțimii.

Mulți ani trăiască! 

Până prin anii '80, peste tot în lume o decapotabilă era asociată cu luxul. Scumpă și destul de inutilă. Dacă mai avea și doar două locuri, era clar semnul unei risipe. Într-un Ferrari bagi doi oameni și ceva mai puţine bagaje decât poate căra un student în cârcă, atunci când se întoarce cu sarmalele și murăturile la București. La utilitate, Ferrariul este un fel de motocicletă la care nu este nevoie să pui piciorul jos când stai la stop. Iar dacă mă gândesc la o motoretă cu ataș, care pe vremuri ducea toată familia, cu tot cu cort și provizii alimentare în concediu, îmi dau seama că domnul Enzo chiar nu avea lucruri de cărat.

Așadar, mașina fără tavan era semn de mare boierie. Dar în 1989 s-a produs o revoluţie. Nu, nu aia din decembrie, la care vă gândiţi. La aia, niște securiști au sărit din IMS-uri în Rolls Royce-uri și din Departamentul Securităţii Statului în S.R.I. În 1989, Mazda și-a spus că ar fi loc pe piaţă pentru un cabrio accesibil, mititel, simpatic. Până atunci, decapotabila în două locuri era cel puţin Mercedes sau BMW și era a doua, poate chiar a treia, mașină a cetăţeanului. Și uite că Mazda a câștigat pariul. A demonstrat că sunt și clienţi care ar da banii strânși pentru un Golfuleţ de familie mică pe o sportivă foarte mică. Doar așa, de plăcerea condusului cu vântul în sprâncene. Iar anul ăsta se fac 30 de ani de la acest pariu. De-asta japonezii au scos ediţia aniversară. Versiunea 30th Anniversary va avea doar 3.000 de exemplare, toate în nuanţa asta specială de portocaliu. (Și frânele Brembo vin vopsite în aceeași culoare.) Racing Orange se cheamă nuanţa asta și „a fost dezvoltată” special pentru modelul acesta. Mă amuză limbajul de lemn al comunicatelor de presă: „Vopseaua a fost dezvoltată”. Adică nu au „făcut-o”, nu au „găsit-o”, ci, nici mai mult, nici mai puţin, au dezvoltat-o. Or fi și vopsele slab dezvoltate? Sau „în curs de dezvoltare”, cum spuneau comuniștii despre ţările din lumea a treia? În fine, nu insistăm! Jantele de 17 inchi sunt făcute de Rays. Nu știm exact dacă înainte de a fi făcute au fost dezvoltate. Dar par în regulă. În spatele roţilor avem amortizoare Bilstein. Deci senzaţii sport, tată! Nu vă mai spun de boxe Bose și alte nebunii pe partea de softuri, că d-astea poate să pună orișicine azi la interior. Ţineţi minte că aveţi înăuntru scaune Recaro cu piele Alcantara.

Dar nu pentru fineţea pielii este iubită de treizeci de ani MX-5. Ci pentru senzaţia aceea rudimentară de condus. Are un ampatament mic, motorul tras cât se poate de în spate și o rigiditate a caroseriei care îţi dă senzaţia de kart; mai ales că avem tracţiunea spate. La felul în care este construită, MX-5 nici nu are nevoie de foarte multă putere ca să fie sportivă. Este întruparea conceptului enunţat acum mai bine de jumătate de secol de sir Colin Chapman, tăticul mărcii Lotus, mare inginer și pilot: „simplify, then add lightness”. În condiţiile astea, motorul de 2 litri, care scoate 205 Nm și 184 CP între 6.800 și 7.500 rpm, este mai mult decât suficient. Doar în Japonia este oferită și varianta mai mică de motorizare, de 1,5. Acceleraţia 0-100 km/h sare puţin peste 6 secunde. Așa că, gândindu-mă la conceptul ăsta rigid, foarte ușor, mai rudimentar, mai retro, cu un motor turat la 7.500 de rotaţii, aș spune că în Miata aniversară trăiţi cam aceleași senzaţii ca într-un Porsche 911 al anilor '80. Păi, și nu asta ne interesa?

Cifre Cilindree: 1.998 cmc 

Cuplu: 205 Nm/4.000 rpm 

Putere: 184 CP/6.800-7.500 rpm 

Acceleraţie 0-100 km/h: 6,5 sec.

Modelul prezentat recent vine în ambele variante: cabrio cu soft top și targa (căruia ei îi spun RF). Deocamdată nu am aflat preţurile pentru Europa. Vârful gamei obișnuite era undeva la puţin sub 30.000 de euro. Preţurile anunţate pentru America sunt între 35.000 și 40.000 de dolari, deci, foarte probabil, Miata aniversară va ajunde la noi cu preţuri între 30.000 și 40.000 de euro. La banii ăștia nu găsești ceva mai sportiv. Așa că, pentru oamenii care vor să audă motoare urlând și vor să se simtă bine zgâlţâiţi într-o jucărie cam ca un monopost, Miata asta este în fruntea listei foarte scurte de opţiuni.

Polestar – șah la Tesla

Brandul de lux al lui Volvo, Polestar, a anunţat că lansarea oficială a celui de al doilea model din gamă, Polestar 2, va avea loc pe 27 februarie. Polestar 2 va fi 100% electric, va avea 400 CP și 480 km. Autonomie, adică se va situa în zona performanţelor lui Tesla Model 3, care abia a debarcat în Europa cu ceva întârzieri. Americanii promit o cadenţă de 3.000 de Model 3 pe săptămână pentru piaţa europeană. Deocamdată uzina americană vrea să ajungă la 7.000 de unităţi produse săptămânal.

La rândul lor, domnii de la Polestar au anunţat că sunt în căutare de investitori care să pună umărul la noul brand premium lansat în curtea Volvo. Asta pare puţin ciudat, dacă mă gândesc că Geely, chinezi care deţin Volvo, sunt într-o expansiune puternică pe piaţa globală. Pentru noi, clienţii, este bine că se aglomerează zona de electrice de sub 50.000 de dolari și că vom avea de unde alege.

În încheiere vreau să vă redau trei rânduri din comunicatul care anunţă lansarea electricei suedezo-chinezești: „Prezentarea va avea loc doar pe internet pentru a evita impactul asupra mediului generat de invitaţii care ar fi venit la eveniment cu avionul din toate colţurile lumii. În acest fel promovăm unul dintre avantajele mobilităţii electrice”. Doar mie mi se pare cam ipocrită declaraţia asta de dragoste faţă de mediu? Îmi vine să le adresez un sincer: „Hai, dom'le, mai taie din ea!” Deci nu mai faceţi lansare clasică să nu mai vină oamenii cu avionul, ca să polueze planeta. Ce să-ţi povestesc! Dar puteaţi să faceţi lansarea și îi chemaţi pe oameni cu șareta. Eco! Iar Polestarul mergea transportat cu un atelaj până la locul lansării. Asta îmi amintește de argumentul unui nene tractorist, din ruralul românesc, care i-a trântit-o unui hipster ecologist astfel: „Auzi, mă, tată, eu, în ultimii 58 de ani, de când sunt pe Pământ, nu am mers niciodată cu avionul. Ca să salvez planeta (aici a făcut cu ochiul a sanchi!). Tu, care faci câte zece zboruri pe an cu bomba aia ecologică cu kerosen, nu mai ai dreptul să-mi ţii mie lecţii despre schimările climatice!”

De Alexandru Duțu