Anghel Damian

Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, secția Actorie, Anghel Damian este un actor talentat și multipremiat din noua generaţie, un rebel cu o poveste interesantă.

Ai jucat baschet de performanţă. Ce îţi amintești din perioada respectivă și cum te-a marcat? Și de ce ai renunţat la baschet? 

Am jucat, într-adevăr, baschet de performanţă sau, mai bine zis, performanţă la nivelul junioratului (sub 18 ani). Am fost legitimat la Steaua, am jucat și în echipa liceului „George Coșbuc”, pe vremea când aceste campionate școlare aveau relevanţă, și am și niste trofee adunate de-a lungul timpului, semn concret al acestor „performanţe”. Îmi aduc aminte multe, educaţia sportivă fiind un câștig real în orice carieră ai alege. Dacă ar fi să parcurg în minte câteva momente de atunci însă, m-aș gândi automat la cantonamentele din Serbia, la finalele jucate cu echipa liceului și la mândria adolescentină derivată din asta, la colegii mei de echipă, la turneele de 3 la 3 de la Sport Arena, la vacanţele de vară petrecute de dimineaţă până seara în Parcul Studenţesc jucând baschet și multe, multe altele. Sportul de performanţă este o a doua școală, una esenţială în formarea oricărui adolescent. De renunţat, am renunţat pentru că am realizat că România nu are infrastructura necesară susţinerii unei cariere sportive, așa cum ar trebui să fie ea în zilele noastre. Plus, descoperisem recent actoria și pot să spun că această nouă pasiune m-a luat pe sus și m-a îndepărtat de o carieră sportivă. Și iată așa am ajuns azi să răspund la aceste întrebări.

Ce te-a determinat să alegi actoria? Cum a fost perioada studenţiei și ce ţi-a rămas întipărit în minte de atunci? 

A fost o alegere iraţională, venită cu câteva săptămâni înainte de admiterea la facultate. Am făcut parte din trupa Brainstorming, o trupă de teatru amator a liceului „George Coșbuc”, și acolo am descoperit pentru prima oară bucuria de a fi pe o scenă și de a te juca liber în încercarea de a descoperi lucruri despre tine. După un spectacol cu trupa după Bacalaureat, am simţit că asta vreau să fac mai departe. Am învârtit gândul pe toate feţele timp de câteva zile și gata! A fost una dintre puţinele alegeri non-pragmatice din viaţa mea. A urmat facultatea, o perioadă de acumulare în care am întâlnit foarte mulţi oameni alături de care joc și azi. Am rămas cu multe întâlniri frumoase care m-au ajutat în formarea și devenirea mea.

Care a fost primul proiect din care ai făcut parte ca actor? Primul proiect de teatru profesionist a fost spectacolul „7 dintr-o lovitură”, de Lia Bugnar, realizat acum 7 ani, un spectacol care se joacă cu sala plină și azi, la Teatrul Metropolis. A urmat imediat primul rol într-un lungmetraj, în filmul „Roxanne”, în regia lui Vali Hotea, și primul serial, „Îngeri pierduţi”, difuzat atunci pe postul Acasă. A fost un început extrordinar, care mi-a dat încredere că alegerea actoriei ca profesie și vocaţie a fost o decizie cel puţin inspirată.

În care dintre rolurile pe care le-ai jucat până acum te regăsești cel mai mult? De ce? 

Mă regăsesc în toate rolurile și în niciunul. Fiecare rol e parte din mine, fiind în același timp o existenţă paralelă pe care încerc să o redau cât mai adevărat pe o scenă sau în faţa camerelor. Paradoxal, cred că mă bucură cel mai mult rolurile care sunt la o primă vedere opusul felului meu de a fi, „rolurile de compoziţie’’. Cred că zicala anglosaxonă cu „opposites attract” e valabilă și pentru mine. Cel puţin, când vorbim despre roluri.

Unde te simţi mai bine, pe scenă sau în faţa camerelor? 

E greu de ales sau de făcut o diferenţiere. Cred că răspunsul just e că mă simt cel mai bine când le fac pe amândouă. Sunt ca sarea și piperul.

Care sunt pasiunile tale? Ai timp pentru ele? 

Cea mai concretă pasiune extra a rămas sportul. Și nu mă refer numai la baschet. De fiecare dată când am puţin timp, încerc să joc tenis, fotbal sau orice sport competitiv e la îndemână. Din păcate, am din ce în ce mai puţin timp pentru pasiuni, dar nu mă plâng. La finalul zilei, cea mai mare pasiune e actoria și uite că am reușit să am o meserie din asta. Ce îţi poţi dori mai mult?

În ce proiecte ești implicat în acest moment? În ce piese joci în perioada următoare? 

Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt implicat în foarte multe proiecte. Joc în 15 spectacole la mai multe teatre din București (Teatrul de Comedie, Teatrul Metropolis, Teatrul Naţional, Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă etc.), am spectacol aproape în fiecare zi, sunt implicat în proiecte de cinema, proiecte de televiziune și tot așa. E un moment bun, pentru care sunt recunoscător și nu pot decât să sper că așa va fi și pe mai departe. Pentru un program detaliat, recomand publicului cititor să mă caute pe social media, unde anunţ de fiecare dată ce fac și unde pot fi văzut.

Cum arată ziua perfectă pentru tine? 

Nu cred în superlativul „perfect”. „Perfect” nu există. Dar există ideea de zi bună și prin asta mă refer la ziua care mă surprinde. Nu-mi place rutina, așa că orice zi care aduce ceva neașteptat este o zi bună. A, și să fie o zi cu soare.

Cum arată vacanţa ta preferată și unde ar trebui să fie? 

Visez de mult timp la o vacanţă și pot să spun că nu am mari pretenţii când vine vorba de asta. Să fie cald, să fie liniște și să am alături oamenii importanţi din viaţa mea. Ai putea spune că e puţin, dar nu e. E totul și încă ceva peste.

Ai avut momente în care ai crezut că nu mai poţi, că ești depășit de situaţie? Ce ai făcut să treci peste? 

Am avut, bineînţeles, și nu cred că există o soluţie universală pentru a depăși situaţiile de acest gen. Pentru mine, singura soluţie în astfel de momente este răbdarea. Răbdarea este lecţia cea mai importantă a existenţei mele de până acum. Totul trece. Și bunele, și relele. Caut să învăţ ceva din fiecare.

Ce actor te inspiră? 

Încerc să îmi găsesc inspiraţia din surse proprii, și nu exterioare. Apreciez mulţi actori și mă bucur de fiecare dată când văd o performanţă actoricească, dar nu pot să zic că mă inspiră neapărat. Inspiraţia ar trebui să fie un flux interior, o stare la care ajungi prin propria determinare.

Care este regizorul pe care-l admiri și cu care ţi-ar plăcea să lucrezi? 

Lista e foarte lungă și cred că am reușit să ajung la maturitatea de a mă bucura de fiecare întâlnire la teatru sau pe un platou de filmare. Mi-ar plăcea să lucrez cu oameni care cred foarte tare în proiectul lor și care cred că regia nu este doar o profesie, ci o vocaţie.

Ce reprezintă pentru tine serialul Vlad? 

Serialul Vlad este un început. Și, ca orice început, singura concluzie pe care pot să o trag acum e că îmi aduce o nesperată bucurie să fac parte din acest proiect.

Ce ne poţi spune despre personajul tău, Adrian? 

Personajul meu este tot ceea ce nu este Vlad. Este trecutul lui Vlad, acea parte din el pe care o reneagă și care iese la suprafaţă din când în când, fiindu-i în același timp o piedică și o binecuvântare. Pot să vă spun că personajul Adrian este într-o permanentă transformare și că telespectatorii vor avea lucruri noi de descoperit cu fiecare apariţie.

Care a fost atmosfera la filmări și cum te-ai înţeles atât cu echipa, cât și cu ceilalţi actori? 

Filmările la Vlad au fost foarte armonioase. O echipă care a funcţionat ca o familie pentru câteva luni bune, un respect reciproc cum rar am văzut pe platoul de filmare și o dorinţă comună și unanimă de a face un produs de înaltă calitate. A fost genul de experienţă pe care o visezi când te gândești că vrei să joci într-un serial. Și cred că armonia asta se vede și în rezultat. Cu ceilalţi actori mă știam de dinainte, din diferite contexte, mai jucasem cu ei fie la teatru, fie în alte filme. Dar legătura creată aici va rămâne mult timp de acum încolo și va depăși orice context de moment.

Ce te face fericit și ce înseamnă fericirea pentru tine? 

Sunt fericit atunci când simt că ceea ce fac are un sens, o relevanţă, contează și pentru altcineva, nu doar pentru mine. Sunt fericit atunci când sunt alături de oamenii pe care îi iubesc și când viaţa îmi oferă liniștea să mă bucur de ceea ce am deja. Pare simplu, dar nu e întotdeauna. Omul își găsește foarte ușor motive de nefericire.

Ce filme îţi plac și ce muzică asculţi? 

Îmi plac filmele cu poveste și muzica care mă liniștește. Sunt destul de anxios de fel, așa că filmele sau muzica reprezintă pentru mine un mijloc de a intra într-un univers ficţional, dar posibil, care mă extrage cu totul din existenţa cotidiană.

De Cristian Niculae