Adela Pârvu

Întotdeauna am emoții când trebuie să cunosc o persoană nouă, mai ales o persoană cu care trebuie să lucrez, fie că e un interviu sau o ședință foto. În momentul în care am intrat însă în biroul Adelei Pârvu, m-a întâmpinat cu o îmbrățișare caldă care m-a luat prin surprindere și m-a dezarmat, toate emoțiile fiindu-mi pe loc risipite. Toți o cunoaștem de la Visuri la Cheie, emisiunea de la Pro Tv care îndeplinește visurile unor oameni trecuți prin multe încercări, dar care n-au încetat niciodată să viseze. Adela Pârvu iubește oamenii și culorile, dar mai ales poveștile din spatele fiecăruia dintre noi, poveștile care o inspiră să creeze spațiile minunate pentru care o apreciem atât de mult.

Ce a determinat pasiunea ta pentru design? 

Cred că a venit din dorința de a-i ajuta pe oameni. De a-i ajuta să găsească soluții. Am avut întotdeauna, în schimb, o pasiune pentru culori.

De unde vine dragostea pentru culori? 

Mi-am imaginat întotdeauna că o să devin mai degrabă artist, că o să pictez. Când eram mică, am fost foarte pasionată de desen, mergeam la cercuri de pictură în Târgu Mureș. Țin minte că aveam o profesoară care ne punea povești la disc de vinil și, în timp ce ascultam, trebuia să redăm ceea ce auzeam, ceea ce ne imaginam. A fost un lucru care mi-a marcat copilăria și care m-a făcut să visez.

Mai ții minte care a fost primul tău proiect de design? 

Primul a fost ca jurnalist specializat de casă și grădină. Am transformat o locuință de două camere, în care eu stăteam cu chirie. A fost un proiect personal, dar cu subiect de revistă, realizând un număr întreg cu această reamenajare.

Ai lucrat la câteva publicații de profil, iar la unele ai fost chiar redactor-șef. Ce îți place la print? 

Am fost corespondent de știri, dar am fost foarte dezamăgită, atunci am descoperit cât de fățarnici erau politicienii. Pur și simplu am plecat, mi-am dat demisia și am stat pe tușă vreo trei luni de zile, timp în care am experimentat tot felul de lucruri și, la un moment dat, din întâmplare, am văzut o revistă de design interior care mi-a atras atenția. Așa am ajuns la prima revistă de gen care exista în '98, Casa Lux.

Care este revista ta preferată de design? 

Casa și Grădina. Este o revistă pe care eu am creat-o. Am lucrat foarte mult la ea și are un loc aparte în sufletul meu. De afară îmi place foarte mult Arhitectural Digest – ediția franceză, pentru că este foarte elegantă și foarte bine documentată.

Ce te inspiră? 

Oamenii. Întotdeauna, oamenii. Nu poate exista inspirație în afara oamenilor. Un spațiu nu te poate inspira pur și simplu. Pentru că, de multe ori când lucrezi în domeniul vizual, poate că îți place spațiul ca atare, gol, sau lumina care intră în acel spațiu, dar atunci când ai de-a face cu o poveste a unor oameni, acel spațiu devine personalizat prin prisma acestor povești.

Designul este o artă sau o știință? 

Designul nu este nici artă, nici știință. În opinia mea este o poveste. O poveste spusă prin prisma oamenilor și cu ajutorul oamenilor.

Care este cea mai mare provocare atunci când te apuci de un nou proiect? 

Să descos oamenii. Și să aflu ce vor cu adevărat. Ei, de multe ori se agață de niște imagini de pe internet pentru că transpar în acele imagini poate niște frânturi din filme, poate lucruri la care ar visa, dar care nu sunt cu adevărat ancorate în realitatea lor. Spre exemplu, acum este foarte în vogă trendul industrial și oamenii iau de pe internet imagini cu bucătării, să spunem, unde sunt niște ferestre enorme, iar spațiile respective sunt în foste fabrici, și ei vor să reproducă acel model de bucătărie într-un apartament de bloc. 

Nu ai cum. Orice ai face, nu obții aceeași imagine. Oamenii nu-și dau seama că, atunci când e vorba despre casă, impactul luminii naturale este enorm. Asta este partea cea mai grea, să descoasem de ce le plac acele imagini, ce se află dincolo de așa-zisele preferințe, să afli cine sunt oamenii cu adevărat și ce vor să proiecteze de fapt în afară. E un exercițiu la care, să știi, foarte puțini rezistă. Eu sunt o persoană foarte directă și întreb direct anumite lucruri. Atunci când observ că lucrurile nu se potrivesc cu firea lor, îmi dau seama că vor să proiecteze o imagine pentru cineva anume, iar atunci vreau să aflu pentru cine.

Ce îți place cel mai mult să decorezi: o locuință, un magazin sau un local? 

Mă întorc din nou la oameni. Îmi place foarte mult să lucrez cu oameni cu care rezonez, îmi plac oamenii onești cu ei înșiși. Am renunțat la proiecte mari, de tip horeca, pentru că oamenii nu se comportau foarte frumos cu ceilalți oameni din jurul lor, iar eu nu accept acest lucru. Pentru mine fiecare om este important, începând cu electricienii și terminând cu zugravii, îi consider colegi. Pentru că fiecare are rolul lui și nu trebuie neglijat.

Cum împaci vizualul, detaliile perfecte cu nevoile practice și utile? 

Eu cred în ceea ce se numește bază. Nouă, românilor, ne lipsește baza. Adică să faci ceva foarte simplu la nivel de finisaje și mobilier, iar povestea s-o creionezi la final cu obiecte decorative. Eu cred că această bază ne lipsește. Toată lumea vrea să încarce spațiul încă de la finisaje, de aceea aleg plăci ceramice foarte încărcate sau model de parchet foarte ritmat sau uși complicate, când totul ar putea să fie de fapt foarte simplu, iar lucrurile pe care le poți schimba, de la draperii sau un fotoliu, să fie acelea care aduc personalitatea.

Ai un stil în care te regăsești cel mai tare? 

Nu, pentru că întotdeauna mă raportez la oameni. Nici acasă la mine nu mi-am impus ceva. Tocmai ca să evit discuțiile în contradictoriu cu soțul meu, care e scriitor și, evident, are multe scenarii în minte. L-am pus în legătură cu partenera mea de birou, Andreea Beșliu, și i-am spus să se comporte ca un beneficiar și să-i spună exact ce își dorește. Că în același timp vorbeam și eu cu Andreea la birou, asta e altceva (râde). Am considerat că acasă e important ca familia mea să decidă ce vrea de la spațiul respectiv, și nu să impun eu un stil anume. Eu sunt în zona asta de experiment întotdeauna, sunt omul căruia nu îi este frică de schimbare. Țin minte că ultima dată când ne-am mutat, gemenii mei mi-au spus: „Mama, fără bricolaje!”

Cum te-a schimbat emisiunea „Visuri la cheie”? 

M-a făcut mult mai responsabilă. Să am grijă ce spun, cum spun, în așa fel încât să nu fie interpretat greșit. M-a făcut mai responsabilă și cu selecția proiectelor. Pentru mine nu primează banul, ci mai degrabă scopul proiectului.

Cum arată o zi din viața echipei Visuri la cheie? 

Sunt mai multe etape în cadrul emisiunii. De exemplu, prima zi, când ne întâlnim cu familia, este foarte încărcată de emoție, este o zi foarte solicitantă, pentru că într-un interval foarte scurt de timp trebuie să aflăm totul despre familia respectivă. Trebuie să punem întrebările relevante, să ne dăm seama puțin de spațiu și să fim cumva pregătiți sufletește pentru ce ne așteaptă, pentru că întotdeauna șantierul îți rezervă surprize. 

După aceea, pe parcursul șantierului, sunt multe zile cu multe telefoane între noi, mai ales seara, după ce ajungem acasă, pentru că fiecare observă altceva și ne e mai ușor să gestionăm proiectul, să ne împărțim spațiile. Fiecare are grijă de spațiul lui, dar totodată trebuie să fim în contact pentru ca lucrurile să se lege. În ultimele zile e haos total, iar eu nici până acum nu am înțeles cum înainte cu o zi de predare nimic nu pare să fie gata, iar la câteva ore după totul să fie perfect.

„Designul nu este nici artă, nici știință. În opinia mea este o poveste. O poveste spusă prin prisma oamenilor și cu ajutorul oamenilor.”

Cât de importantă este tehnologia în designul interior? 

A început să devină din ce în ce mai importantă. În primă instanță e foarte importantă la nivel de instrumente, scule. E importantă încă din faza de proiectare. Spre exemplu, mai nou, meșterii se ghidează mult mai ușor după planul 3D decât după schițe 2D. Iar proiectarea 3D nu se face ușor, dar dacă ai abilitățile și tehnologia necesare să o faci rapid și foarte elocvent este un mare plus. Dacă ai buget să-ți faci o casă inteligentă, ai un raport al costurilor mult mai bun și adevărat, adică știi exact cât consumi, poți schimba parametrii casei. 

Pe de altă parte, cred că tehnologia la nivelul caselor inteligente este cumva la început și chiar nu știu ce se întâmplă dacă rămâi fără curent. Nu știu dacă riscul de a fi prea tehnologizată casa nu este prea mare atunci când sunt situații critice. Eu nu aș recomanda o casă inteligentă cuiva care nu este racordat la rețeaua orașului. Dacă nu are niște sisteme independente foarte bine puse la punct, care costă, atunci n-aș recomanda așa ceva. Nu în România. :)

Ce anume crezi tu că face o casă fericită, din punct de vedere al designului? 

O casă fericită este acolo unde sunt oamenii fericiți. Atunci când este adaptată la oamenii care locuiesc în ea. Și să fie cât mai luminoasă. Dacă ai o casă care leagă interiorul de exterior și oferă intimitate și spațiu suficient întregii familii, cred că este perfect.

Ce sfat ai pentru tinerii designeri? 

Să fie onești cu ei înșiși și să fie buni ascultători. Să nu fie orgolioși, să nu-și dorească să-și impună un stil anume, ci să-și caute acest stil, să nu caute să-și creeze un brand, ci să fie ei înșiși. 

Interviu de Cristian Niculae