Thriller la secundă

Cum-necum, am ajuns să văd primul episod din Cei bravi, de pe AXN (în fiecare marţi, de la ora zece seara), pe ecran de pânză, într-o fostă hală a fostei fabrici Timpuri Noi – cred –, alături de Roxana Ciuhulescu și de Dragoș Bucur

Și scriu după prima impresie, răcorită cu gin tonic. The Brave, difuzat în State de NBC în 2017, 13 episoade și apoi întrerupt (nu are sezon doi), e un film de la care nu trebuie să te aștepţi la prea multe. Ceea ce-mi trece prin cap acum, că tocmai am ieșit de la el, este să spun că-mi dau seama cât de matematizat poate fi timpul, dacă cineva se ocupă de asta. Cineva ca de pildă un regizor de thriller. Genul acestei producţii este „dramă militară” sau, ca să folosim un termen mai la modă acum, paramilitară. Fundalul e cunoscut: Siria, americani răpiţi de un lider islamist, o divizie specială care-i salvează, cu baza undeva în Estul Turciei și cu cartierul general în Washington. Este vorba despre Defense Intelligence Agency, găsiţi mai multe pe Wiki. Balanţa de gen și de rasă: avem femei, blonde, brunete, avem bărbaţi, blonzi și bruneţi, pare OK. 

În cursa contracronomentru împotriva duşmanului personajele nu ajung să se individualizeze foarte bine. E ca și cum cineva pocnește din bici și fiecare începe să-și facă treaba, ca la Exatlon. Care termină mai repede câștigă. În puţinele momente de vorbărie intimă, afli despre câte unul că e și american patriot, și musulman fidel,

despre altul că are un fiu de care îi e dor. Eroii nu vorbesc despre ei, doar acţionează. Există și personaje ambigue. Bunăoară, despre Patricia Campbell, șefa agenţiei DIA, afli că e gata să riște viaţa unui nevinovat, femeia-chirurg răpită în Damasc de un grup terorist supranumit Al-Qaeda Levantului, doar ca să nu-l lase să scape pe șeful reţelei, un oarecare Baghdadi, cu barbă și cu o soţie mișto. Soţia – Shereen Martin, a mai jucat în A Mothers Son – rămâne cel mai memorabil chip din acest episod. Și singurul tragic, deși regizorul nu prea exploatează filonul. Pentru că ea e un personaj rău, care trebuie să moară. 

Timingul e bun, cum zic, și clădirile Bagdadului în care pătrunde camera de luat vederi au ceva din clădirea vintage în care am intrat pentru a viziona acest episod. Un detaliu însă pare nerealist, și anume: Kimberley Wells, chirurgul răpit (Alix Wilton Regan), este forţat să-l opereze pe numitul Baghdadi, într-o operaţiune condusă de nevastă. Fata se execută (zic fata, are 31 de ani în realitate, în film) și – surprise! – imediat ce operaţia reușește, probabil una grea, că nu o chemaseră pentru o cataractă sau o extracţie de măsea, așadar, imediat după, omul nostru se trezește. Soţia îl îmbarcă în jeep și liderul își anunţă revenirea. Ai putea jura că-i un Lazăr, domnul Baghdadi. 

Serialul nu e un film segmentat, ci fiecare episod are autonomie: propriul happy-end, propria intrigă etc. Asta mă face să nu pot anticipa ce urmează și să vă spun doar că recenziile pe care le -am citit sunt amestecate. Sigur, pentru cineva care are în cap seriale premium avem un joc actoricesc foarte bun, dar avem și niște neglijenţe de regie. De unde, să conchidem bergsonian: timingul nu e totul. Cu cât totul curge mai uns, cu atât subtilităţile se anulează. Matematica nu-i viaţă, sau invers. Dar, pentru o oră de cliffhanger, te ţine.

De Alexandru Matei