Sex. De la Berverly Hills la Netflix

În anii 1990, apare o carte care se numește American Cool, scrisă de Peter Stearns, un istoric american care, printre altele, propune termenul de emotionologie. Poţi face istorie prin studiul unor vibe-uri sociale, al unor atmosfere de viaţă, al unor afecte dominante. Pe scurt, dacă în România era OK să fii patetic, până inclusiv în anii ‘90, termenul s-a peiorativizat și a devenit sinonim cu ceea ce înseamnă el în engleză: demn de milă. Azi e OK să fii cool, adică să pari indiferent la tot ce te-ar putea înfierbânta, în bine și-n rău. Un fel de înţelepciune și curaj în același timp

America devine cool, ușor-ușor, dinainte de război. Ni se părea cool, când eram liceeni, Beverly Hills 90210, faţă de Liceenii de la noi. Dar generaţiile se tot schimbă și ajungem acum la ultima care devine majoră: odraslele celor care-i interpretau pe adolescenţii anilor ‘90. Azi, gap-ul generaţional s-a atenuat. Adulţii sunt mai copii, copiii mai adulţi, e-life-ul îi prinde și pe unii, și pe alţii. Politeţea e lame, dacă nu știi să fii cool.

În Sex Education, recenta producţie Netflix pe care o puteţi urmări din 19 ianuarie, single-mother-ul lui Otis, nimeni alta decât Gillian Anderson, face pe mama, pe terapeutul sexual și pe femeia devoratoare, 3 în 1. Otis, băiatul ei, cu care locuiește (look infantil pentru cei 21 de ani ai actorului Asa Butterfield), trebuie să le spună bărbaţilor care-i confundă camera cu toaleta că nu, toaleta nu e acolo. Deh, când mamele se poartă copilărește, copiii se proiectează mai intens în vârsta adultă

Filmul mi se pare destinat mai ales noilor adolescenţi – generaţia Z sau post-mileniali. Evident, la școală, aceștia nu se comportă foarte diferit de părinţii lor deja post-moderni în anii ‘90, pe când ei erau elevii.

Mai puţin atenţi la produse decât predecesorii, mai puţin consumiști, post-milenialii din Sex Education sunt mult mai egali unii cu alţii. Ca statut, nu ca personalitate. Deși născute cu contul de facebook la purtător, personajele își aruncă unele altora bilete, ca pe vremurile de dinaintea internetului. Latura educativă a filmului trebuie că n-a trecut neobservată de părinţi. În loc să le împingă sub ochi ultimele tipuri de smartphones, realizatorii par uneori să plaseze acţiunea într-o epocă nederminată a ultimei jumătăţi din secolul trecut. Filmările s-au făcut de altfel în Ţara Galilor, unde raportul natură/spaţiu construit pare că înclină către prima.

Sex Education a avut cronici foarte bune, ne spune internetul. Sexul din titlu trimite, scrie James Ponewiozik pentru New York Times, la un aspect care ţine de sănătate, nu la voyeurisme sau la mize mari, gen love/sex, cu care ne omoram noi când eram teens. Pe scurt, notele mari de pe Metacritic s-au dat pentru scenariul cool al unui serial în care adolescenţii fac eforturi remarcabile să se cunoască și să le spună și spectatorilor ce au descoperit. E drept că, pentru gustul unora, printre care și al meu, scena cu felaţia bananelor, executată de un sample man și de o gașcă de ucenice în mijlocul unui cerc care urlă suck a dick, nu-i o culme a subtilităţii. Dar poate a deveni uncool să fii subtil fără discernământ.

Peste toate ingredientele unei adolescenţe American style, dar britanică în fapt, relaţia mamă-fiu merită urmărită cu mai multă atenţie. Jean, mama-sexoterapeut, interpretează cu discreţie partitura unei femei încă frumoase, marcată de hedonismul post-‘68, dar în același timp devotată, prea devotată fiului, care nu-i seamănă. Băiatul oscilează între un geek și un tânăr bărbat pe care emaniciparea mamei îl obligă la descoperiri neașteptate.

Să nu uităm apoi că regizoarea, Laurie Nunn, se află la primul proiect de anvergură. Biografia ei nu apare nici pe IMDB, nici pe allociné, iar în imaginile unui interviu acordat cu ocazia regizării unei piese de teatru, în 2017, pare foarte tânără. O milenială, la urma urmei, care ghicește acum trăsăturile adolescentului de mâine.

De Alexandru Matei