Jocuri noi și socoteli

Și în anul care vine / S-aveţi pupile pline / De imagini UHD / Să vă placă cadrele. Să descoperi, eu îţi zic / Chiar privirea, câte un pic / Că televiziunea, vere / E cum vezi, dar cu plăcere. Telerevelionul e o chestie care-mi aduce aminte de două chestii. Una, e copilăria din faţa ecranului cu program de revelion, doar că povestea aia s-a încheiat. Alta, e o nuntă de la ţară, cu YouTubeul pus la televizior și, în fundal, cu un post oarecare pe mute, pe care curg niște imagini alandala cu viteză şi strălucire suficiente cât să nu zici că nu-i festiv. Nu despre Revelionul cu mască fără mască voi vorbi. Să fie el sănătos, să-i urăm ceea ce-și dorește – adică investiţie minimă și audienţă maximă. Când spun investiţie, nu mă refer însă la bani numaidecât, ci la inventivitate. Iar când spun inventivitate, mă raportez la tipuri de public. Aseară, cineva m-a întrebat dac-am ascultat poezia recitată de Adrian Văncică în Las Fierbinţi-ul de pe 1Decembrie.

Da, îi răspund, iar el îmi spune – a spart topurile, dar nimeni n-a înţeles-o. Ce mai înseamnă poezia în televiziunea lui 2017 nu mă-ncumet să socot, dar constat că Las Fierbinţi a prins de la Pleșu, care nu se identifică direct, la sătenii din Melicești, într-un soi de alianţă dintre highbrow și lowbrow, altminteri foarte greu de realizat. Las Fierbinţi a impus în anii din urmă câteva vedete de male comedy care au reușit să le înlocuiască cu succes pe cele din La Bloc și care au început să anime o întreagă linie de producţie care combină forme de import cu conţinut local. A fost mai întâi Ferma Vedetelor, unde Strunilă, Bobonete și Ipate s-au reîntâlnit, căci despre ei vorbim. Unul vine din serialele „ţigănești”, unde Las Fierbinţi stătea să dea în clocot. Altul e chiar de-acolo, de la mahala, în vreme ce ultimul trece din blana ursului păcălit în cea a vulpii care păcălește. Flăcăii ăștia intră cel mai bine în acest concept care și-a mai suflecat o dată mânecile la început de mileniu, adică sitcomul românesc. Ultima lor ispravă este Jocuri de celebritate, emisiunea care nu costă mult, dar care aduce pe ecranele românești un by-product al acestui concept. În Jocuri de celebritate – locul doi în audienţele de revelion – scenografia face cel mai mult. Două canapele, paralele, ca-ntr-o garsonieră. Cei trei băieţi, gazdele, pare că vin din Friends, dar în versiune românească (soi de student la politehnică descins de la ţară, bun la suflet, brânză bună în burduf de câine).

Cadrul e deci familiar, acel familiar pe care televiziunea americană l-a șlefuit până l-a impus ca sinonim al autenticităţii urbane pentru tinerii adulţi. Sigur, e foarte important apoi ca invitaţii, de tot felul, să intre în joc, să se poarte ca acasă la prieteni, așa încât telespectatorul tânăr să se identifice. Vedeţi, atunci când vorbim despre audienţe de revelion nu avem statistici rafinate, care să ne spună câţi dintre semenii noștri de 16-29 de ani se mai uită la televizor. Pentru că publicul de televiziune îmbătrânește, nu-i suficient să-i ţii isonul, trebuie să investești în prospectare, în HR. Nu mă duc până-ntr-acolo încât să exclam, wow, Jocuri de celebritate și-a pus amprenta pe selecţia de public pe care orice televiziune o face, voit sau nu. Pentru că emisiunea asta nu-i decât o adaptare. Da, dar una cu proiect. Televiziunea e o leapșă, totul e bricolaj. Publicul nu stă pe loc. Publicul suntem noi, dar nu-s eu, care îmbătrânesc, ci voi, desigur, care vă nașteţi, creșteţi și simţiţi la un moment dat că v-aţi plictisit de alde mine. Hai la mulţi ani!

Mihai Bobonete

Se naște la 14 iunie 1980, la Craiova. Studiază cu Vlad Rădescu la Universitatea Spiru Haret, după care are diverse apariţii pe ecrane tv: la Divertis, în Serviciul Român de Comedie, la Neaţa cu Răzvan și Dani, în rolul vărului de la Giurgeni. În paralel cu activitatea de actor de stand-up comedy, devine Bobiţă, în serialul Las Fierbinţi, în 2011. Soţia lui, Cătălina, este make-up artist, iar cei doi, căsătoriţi din 2003, au doi copii.