Fish Eye

Desigur că e important ce vezi la televizor, mereu ne uităm la ceva. Acel ceva – de obicei, o construcţie spectaculară – are parte de redări tot mai fidele și mai complexe, pe măsură ce tehnica de televiziune a evoluat. Camera mobilă, colorul, dronele, 3D-ul: toate sunt mijloace de a aduce cât mai aproape de vederea noastră, vie, tele-vederea. Totuși, există ceva nou în dimensiunea formală a televiziunii, ceva ce ar fi păcat să scăpăm din vedere. Firește, înainte de orice, contează calitatea imaginii. Dar, foarte recent, a apărut altceva. Moduri de a vedea pe care nu le putem realiza cu ochii. Ceva ca microscopul mai demult. Modurile de a vedea acel ceva la care ne uităm ne sunt oferite la alegere de versiunea VR a unor televiziuni. 

Bunăoară, Discovery. Totul a pornit de la o lansare, pe data de 31 octombrie, a unui scurtmetraj în VR la Castelul Corvinilor, de lângă Hunedoara. Filmul e un mini-horror, alb-negru, filmat în modul VR cu care ne-au obișnuit jocurile video – tehnica de acolo vine. Dar versiunile sunt mai multe, și m-aș opri la Oculus. Oculus este o tehnologie dezvoltată în 2012 de Palmer Luckey și Brendan Iribe la Irvine, California, pe bază de subscripţie, după un vechi model de sponsorizare culturală. În 2014, Oculus a fost cumpărat de Facebook. Mai târziu, Oculus a achiziţionat un start-up de «mixed reality», Surreal Vision. Realitatea mixtă este ceea ce îi spune numele: niște fiinţe imaginare populează spaţii reale – nimic nou, la drept vorbind –, dar care ajută în construcţia tele-prezenţei. Aceasta din urmă e o imersiune în realitatea virtuală, dar una atât de verosimilă, încât percepţiile subiectului îl conving pe acesta de realizarea a ceva ce nu e, totuși, decât virtual.

Există și ochelari de VR făcuţi să producă o percepţie viscerală de prezenţă într-o lume simulată de imersiune, numită Presence. Precizia mișcărilor și latenţa scăzută a imaginilor sunt condiţiile pentru îndeplinirea parametrilor de prezenţă. Televiziunea a încercat, de la începuturi, să aducă spectatorul în, de pildă, rigolele pariziene. Era în anii 1950. Între timp, prin televiziune, am ajuns cam peste tot. Nu asta-i problema, acum, ci cât de pe bune simţim că suntem acolo. Atât de important e acest cum, încât nici nu mai contează unde-le. De aceea, nu trebuie neapărat să alegeţi de pe site-ul www.discoveryvr.com filmuleţul despre castelul Corvinilor.

Mie mi-a plăcut secţiunea Seeker, acolo unde am văzut, în Oculus, ce înseamnă clasa de mijloc în Africa de Est, mai precis în capitala de 4 milioane de locuitori a Tanzaniei, Dar Es Salaam. Oculus (sau eye fish) îţi dă, în plus faţă de vederea cu doi ochi coplanari, senzaţia producerii spaţiului. Orice mișcare a camerei înseamnă un fel de încercuire a spaţiului, o deplasare a lui – și nu o schimbare de loc. Ceea ce face Oculus, s-o spun oricât de elitist ar suna, este să transforme spaţiul în ceva viu. Nu cred că noile moduri de a tele-vedea realitatea vor fi repede adoptate la televizor. 

În primul rând, pentru că și privirea are, cum se spune, zona ei de confort. Este sigur însă că, așa după cum marile filme de artă europene aduc nu doar obiecte noi, ci mai ales versiuni de viziune/vedere (despre asta Gilles Deleuze a scris o carte mare), noile tehnici de televiziune vor aduce conţinuturi noi. Pe discoveryvr aveţi deocamdată doar câteva zeci de clipuri, conţinut verificat, puţine excepţii interesante. Am semnalat-o pe una dintre ele – povestea unei femei middle class din Tanzania – pentru că mi se pare cu adevărat consistentă. Dar povestea este la început, iar televiziunea va fi constrânsă, dacă n-o va face de bunăvoie, să se reinventeze.

Palmer Freeman Luckey

• A împlinit 24 de ani pe 19 septembrie.
• S-a născut în Long Beach, California, și a crescut alături de trei surori și părinţi, care lucrau ca dealeri auto.
• A făcut homeschooling înainte de a ajunge la liceu și apoi la California State University, la jurnalism.
• Este pe locul 26 în topul Forbes al celor mai bogaţi antreprenori sub 40 de ani.