Cooperativa de fotbal

Vacanţa de la televiziune ţi-o poţi lua chiar în faţa televizorului. Cam ca atunci când pleci din București nu la mare, nu la Paris și nici în Teheran, ci la ţară. Sau mai bine ca atunci când (pff, mă urmărește o reclamă) te strecori afară din prezent cu vreo mașină de scurtcircuitat timpul.

Sau mai bine așa: Cooperativa de fotbal e o călătorie, prin ţară ca „la ţară”, prin sate pe care nu le vezi niciodată în goana mașinii sau de la cei 10 kilometri altitudine la care zbori cu avionul. Marian Olaianos și Marius Mitran - ultimul plecat la Digi și apoi revenit la TVR - realizează de niște ani, cu întreruperi, emisiunea Replay. O super-emisiune de arhivă despre care pasionaţii știu sigur multe. Dar nu despre ea voiam să povestesc acum, ci despre un soi de reportaj-documentar pe care cei doi microbiști l-au realizat, în 11 episoade, sub titlul Cooperativa Agricolă de Fotbal, pe lângă și chiar pe terenurile pe care se joacă meciuri de Ligile 4 și 5: ultimele din România. Fiecare episod are vreo 45 de minute și începe ca o emisiune de călătorie - dar nu, nu ca la Discovery. Începe ca și cum un amator ar filma intrarea într-un sat oarecare, Păucea, de pildă, unde joacă Atletic Păucea. Chiar fără montaj dichisit, imaginile au farmec. Farmec are și vocea lui Olaianos, ritmul și timbrul nostalgice, ca pe vremea titlului Drumuri prin amintiri. Mai știţi ce era un reportaj literar?

Sigur că numele echipelor judeţene e un cârlig bun, dar ieftin - dintotdeauna mă uitam la rezultatele ligilor inferioare, pe vremea când se publicau, pentru nume. Aici însă cei doi realizatori se plimbă prin sate, fac puţină istorie, vorbesc cu vreun oficial - nimic nou faţă de alte emisiuni TVR, cea despre gările din România sau despre orășele uitate - vezi Aventura urbană, despre care am scris tot aici. Producţia e ieftină, se vede în fiecare secundă asta, dar comentariul, umor constelat de metaforă, voiceover și interviuri intercalate, coloană sonoră country, figurile muncite, din popor - Las Fierbinţi fără machiaj - toate astea dau ritm emisiunii.

Odată ajunși la locul meciului - nu pot spune stadion, la teren deci - sunt vânaţi oamenii-legendă. Un paznic, un bunic, un viceprimar, un tifos, cioranianul ratat pierdut în univers. Se trece la fotbal. O ţesătură de referinţe pentru amatorii 40+ așază echipa locală într-o istorie socială și sportivă, o trece prin comunism, iese cu ea din negura anilor 1990 și ajunge la un prezent incert, dar colorat, în care există - culmea - o miză competiţională. Forestierul Agăș trebuie să bată CS Dofteana, care, nu-i de colea, e echipa celei mari comune din ţară, zic spectatorii, deci și din judeţ. Meciul în sine nu apare ca eveniment, rămâne pretext. Înainte, arbitrii le vorbesc căpitanilor celor două echipe cu domnilor. Fair play în loc de performanţă. Toate cuvintele, onomatopeele, plesniturile și plescăiturile se aud, pentru că imaginile se iau chiar din teren, de aici. Portarul vorbește cu reporterul în timpul meciului, evenimentul pentru care a venit televiziunea îl eclipsează pe cel al venirii televiziunii.

Toate sfaturile antrenorilor, apostrofările spectatorilor, comentariile șugubeţe ale cuplului de realizatori stau cocoţate pe scena sticlei. Atletico Textila vine de aici, doar că acolo, în film, e suburbie contrafăcută. Aici, la ţară, în ţară, lumea e serioasă și erudiţia e paremiologică. Ca-n ghicitoarea următoare, lansată în tribune la Agăș: "Întrebare, întrebare, unde-i mingea când e gol?"

TVR realizează o emisiune de nicăieri, pentru a aduce în actual ceva ce nimeni n-are chef să privească și pentru a arăta că există oameni care nu știu ce-i aia subliminal. Ceva ce nu mai există pentru televiziunea contemporană. Și asta-i frumos.

Scris de Alexandru Matei