Cernobîl, după 33 de ani

HBO are un dezavantaj faţă de Netflix, pe care trebuie să-l compenseze repede: accesibilitatea. Netflix apare pe smart tv, apare pe telecomenzi. HBO are trei canale, dar clasice. HBO Go cere alte protocoale, alte clickuri. Acesta este probabil motivul pentru care n-am mai scris demult despre vreo producţie difuzată de HBO. Pe măsură ce Netflixul devine atât de popular încât, recent, face subiectul de cover story pentru revista franceză „Magazine littéraire” (!), profilul de platformă premium i se schimbă. Și vine un moment când te întrebi ce mai e nou dincolo, pe (vechiul) HBO. Ultima miniserie HBO însă întrece multe așteptări. Este vorba despre „Cernobîl”, prima ficţiune realizată la mai bine de 30 de ani de la teribilul accident.

Scenariul îi aparţine unui cvadragenar, Craig Mazin, cu bogată experienţă în televiziune și cinema, iar regia, unui vârstnic, suedezul Johan Reck, cunoscut pentru videoclipuri și reclame, mai mult decât pentru filme. Mazin a dus muncă de teren în prealabil, s-a deplasat în fosta URSS și a încercat să intre în mintea ex-sovieticilor. Distribuţia a fost greu de realizat: se pare că fizionomiile britanice sunt foarte expresive, în vreme ce chipurile sovieticilor sunt mate, „poker faces”. De aici, alegerea în rol de protagonist a lui Stelian Skarsgard, suedez și el. El face un rol extraordinar în pielea lui Boris Șcerbina, responsabilul politic al cazului Cernobîl. Jared Harris îl joacă pe directorul Institutului de energie atomică, conștient de amploarea catastrofei, alături de Emily Watson, care o întruchipează pe o altă somitate știinţifică, de data aceasta, din Bielorusia. Acestui trio formidabil i se adugă alte personaje, mai mult sau mai puţin importante, mai mult sau mai puţin realiste – cum e, de pildă, șeful unei mine, Glukov, interpretat de Alex Ferns, care aduce mai mult cu o căpetenie britanică dintr-o dramă istorică decât cu un miner sovietic.

Filmările s-au făcut în Lituania. Culorile cenușii, clădirile enorme, drepte și prăfuite, sunt așa cum trebuie. Doar „poporul” e îmbrăcat mai bine decât era de fapt, dar de unde naiba să găsești hainele alea incolore și stângace de pe vremuri?

Deși filmul urmărește ceea ce se se întâmplă după explozie, tragedia apare ca un proces lent, dar ineluctabil, care poate fi cumva strâmtat, conţinut, dar numai cu costul imediat în vieţi. Cu cât se sacrifică în imediat mai multe vieţi, cu atât efectele pe termen mediu și lung se pot reduce.

Viaţa a trei muncitori ajunge pentru a împiedica o împrăștiere imediată a materialului radioactiv, și mai e nevoie de viaţa a vreo sută de mineri pentru a împiedica scurgeri mai târzii, cu același efect devastator. Urmează ca alte mii de oameni, a căror moarte va fi ceva mai târzie, să securizeze zona în săptămânile care urmează. Tragedia se află mereu în oglinda retrovizoare, se apropie, uneori te ajunge, sub forma dezintegrării ţesuturilor, a morţii chimice, dar în general moartea pândește tolănită la umbră. Urmează să-i secere chiar și pe cei doi eroi, Legasov (omul de știinţă) și Șcerbina (omul de partid), dar mai încolo.

Tragedia apare, apoi, deloc simbolic, material în epicentrul suprafeţei bolnave. Acel reactor explodat este o moarte, ca să spun așa, incadescentă, dar nemișcată, ca un muribund care nu se hotărăște odată să înţepenească. La distanţe variabile se află povești de viaţă, dar mai e ceva care impresionează, dincolo de ele. De pildă, eroismul „clasei muncitoare”, pe care scenaristul o elogiază pentru că multe dintre victimele imediate ale Cernobîlului au fost mai întâi eroii lui. Tabloul unor mineri goi pușcă, dar curajoși ca niște gladiatori, în episodul 3, de pildă, cum să nu-ţi cheme în memorie imaginea minerilor-victime ale tranziţiei, de la noi? Apoi, în spirit ecologic, lupta dintre adevărul știinţific și mușamalizările politice ale unor cadre de partid încă implicate în lupta, deja pierdută, între capitalism și comunism reușește să găsească în ineditul cuplu Legasov-Șcerbina un punct de rezolvare poate utopic, în regim istoric, dar eficace estetic. Un serial senzaţional, pe scurt – de urmărit, de-acum, în reluare pe HBO Go.

De Alexandru Matei