Ce lipsește din Absentia

Serialul Absentia revine cu sezonul 2, din 4 aprilie, la AXN, de la ora 23.

E limpede că se cerea un nou început, din moment ce protagonista, Emily Bryne, fostul agent FBI, dispărut pentru șase ani, revenise în primul sezon și reușise să-l ucidă pe cel care o răpise. Orice povestire bazată pe un trecut neguros, însă, mizează pe două timpuri ale acţiunii. Unul este prezentul, ceea ce se vede și se lasă ușor înţeles: o problemă de rezolvat. Al doilea este însă infinit: trecutul nu se termină niciodată și, din negura lui insondabilă, prezentul se tot hrănește. Trecutul eroinei nu este, așadar, încheiat. În primul episod din sezonul doi, poate pentru a aduce filmul în actualitate, avem de-a face cu un atac terorist. Unul cu gaz asfixiant, nu cu bombă, și cu autor necunoscut. Crima dintr-o clădire de multinaţională și, mai târziu, din metrou, are rolul de a distruge certitudinea unui prezent care, chipurile, reușise să învingă demonii trecutului. Terorismul e un flagel, dar câte acte teroriste nu sunt înscenate în avalanșa de tele-ficţiuni care ne trece prin faţa ochilor?

Ca în atâtea alte seriale poliţiste, însă, noaptea bate ziua. Sezonul doi începe cu o lungă scenografie mută în care defilează crimă, prostituate, droguri, ca pentru a spune că păcatul n-a fost extirpat, răul e acolo și ziua nu e decât un camuflaj al întunericului, stăpân. Trauma e cu atât mai impresionantă cu cât cea care o suferă și cea care trăiește cumva în orizontul ei este o femeie. Personajele masculine ale seriei nu fac decât să o însoţească pe Emily și numai în aventurile ei de zi. Pentru că cele nocturne sunt doar ale ei. Pentru ele încă nu există posibilitate de rezolvare în societate, tocmai pentru că e vorba despre traume pe care doar victima le înţelege și le poate exorciza.

Trecutul nu se putea să nu însemne și o reţea de relaţii personale pe care prezentul le moștenește mai degrabă ca pe niște urme cu dispariţia cărora trebuie să negocieze. Dacă Emily e brunetă, noua parteneră a fostului ei soţ (Nick Durand), Alice Durand, e blonda aparent fragilă, dar înzestrată cu un echilibru pe care Emily și Nick nu-l au. Cei doi îl cresc pe Flynn Durand, pe care-l interpretează un foarte june actor, Patrick McAuley, născut în 2004. Prezenţa, discretă, a băiatului alături de mamă, de care se apropie încet-încet, poate fi contrapunctul unei naraţiuni poliţiste, prea clasice, cu personaje prea bine făcute, prea fit, prea serioase.

Despre eroină am mai scris cu ocazia primei serii. Stana Katic e sârboaică din Croaţia, dar rădăcinile ei balcanice se întînd prin toată Iugoslavia, ale cărei limbi de altfel le vorbește. Nimic de zis, ea interpretează bine rolul titular, iar cariera ei atestă o prezenţă pe cât de plăcută pe atât de profesionistă. Ce-ar fi de adăugat despre acest serial este o părere, cum să-i spun, personală, de telespectator care știe că televiziunea e o combinaţie de standardizare (multă) cu inovaţie (puţină). Totuși, în Absentia totul pare făcut după reţetă. Printre toate accidentele pe care le suferă protagoniștii, nici unul nu este o explozie de imaginaţie. Producătorii croiesc bine un obiect de consum, dar se adresează unei minţi care confundă un scenariu cu un soft. De aceea, bun pentru, cum se zice, “fanii genului”, Absentiei îi lipsește niște piper. E bună sarea, dar creierul unora are nevoie și de ardei iute.

De Alexandru Matei