AnnE– pentru copilul (din) dumneavoastră

Fără să fi văzut primul sezon, am fost curios să-mi fac o idee, la cel de-al doilea, despre serialul Anne cu un E. Titlul original e simplu, Anne, și e distribuit pe Netflix. Primele șapte episoade din sezonul întâi, și cele zece de acum, se inspiră din romanul pentru adolescenți „Anne de la Green Gables”, bestsellerul unei scriitoare canadiene de început de secol XX, Lucy Maud Montgomery, tradus și în românește la editura Aramis. Cartea a avut parte de o groază de sequeluri și pare un roman rural de vacanță care avea de ce să încânte un public feminin nou, în căutare de literatură locală, pe vremea când Canada nu se lăuda cu cine știe ce literatură.

Sezonul doi a fost încărcat pe Netflix pe 6 iulie. Filmul mizează mult pe frumuseţea peisajelor naturale. Scriitoarea s-a născut pe Insula Prinţului Eduard, o insulă și o provicie din sud-estul Canadei, și acolo s-a și filmat cu precădere. Altfel, pentru spectatorul european care sunt eu, peisajele și personajele au ceva foarte protestant-american în ele: simple, apologetic de însorite și proaspete, susceptibile de orice tematizare ecologică, acum la modă.

La fel ca romanul, filmul are o protagonistă. Anne Shirley este orfană și apare cam pe nepusă masă în familia care aștepta de fapt să adopte un băiat. Actriţa care o interpretează n-a făcut încă 16 ani și a fost aleasă în urma unui casting cu 800 de pretendente la rol. O cheamă Amybeth McNulty și e canadiano-irlandeză. În film, Anne descinde din imaginarul nordic. Subţire, dar osoasă, pistruiată, roșcată (actriţa, blondă, s-a vopsit), entuziastă, personajul ei pare mai degrabă unul de basm decât o construcţie realistă. Poate de aceea au și preferat realizatorii să nu aducă pe ecran vreo frumuseţe. Publicul vizat e adolescentin, suntem în vacanţă și cu eroii din serial trebuie să se identifice niște copii, nu niște adulţi hedoniști.

Sezonul doi joacă pe două tablouri. Dacă cel principal e preluat din roman și are multă natură, spontaneitate, tinereţe, dar și pedagogie, planul secundar are o dimensiune etică. Moira Walley-Beckett, producătoarea și scenarista principală, nu se mulţumește numai să facă din Anne o «feministă accidentală», ci îl plantează pe Bash, un negru virtuos, care nu apare în roman. Deși apare puţin în primul episod din sezonul doi – spoilingul îmi va fi iertat –, Gilbert Bryne, partenerul și corespondentul masculin al Annei, se întâlnește acum cu Bash pe vapor. Amândoi călătoresc spre Trinidad și, prin ei, spectatorul intră în mediul încă rasist al marinarilor puri și duri aflaţi, firește, în contrast cu limpezimea peisajului sud-est-canadian. 

Unde mai pui că avem aici o antiteză nu doar între o lume feminină, deschisă, și una masculină, închisă, ci și opoziţia romantică între oamenii tradiţionali, legaţi de glie, și cei năpăstuiţi, ai nimănui, care rătăcesc pe mare într-un spaţiu închis și întunecat.

E drept că Anne are, dincolo de vitalitatea debordantă, toate trăsăturile unei femei emancipate. Îi place să citească și-l învaţă și pe un băiat care lucra în gospodărie. Nu doar că citește romane, dar parcurge cu nesaţ cartea de geologie pe care Nate, un tânăr geolog venit să exploreze solul în regiune, i-o împrumută. Ca-n Evul Mediu, Anne știe să descifreze semne. Din clipa în care serialul propune o enigmă și un conflict cu morală, spectatorul se simte dinamizat. Parcă și-a băut în sfârșit cafeaua. Dar nu trebuie uitat niciodată că serialul nu e pentru public adult cult, ci pentru copii.

Ei sunt cei care vor profita dacă și-o iau ca model pe Anne, un soi de Niculae Moromete contemporan atunci când citește tolănită într-o claie de fân. Ei sunt cei care înţeleg ce-i aia o comunitate locală și cum cei în vârstă pot fi păcăliţi de oameni răi, dar care știu și că ei, copiii, pot să-și ajute părinţii să descopere intenţia rea înainte ca ea să fie realizată. Binging vacanţier, așadar, fără limbaj vulgar sau scene de violenţă.

de Alexandru Matei