Bonjour, Bonne Nuit, Paris!
După o stagiune îmbogăţită cu un repertoriu nou, format din operete clasice şi musicaluri, melomanii sunt invitaţi la spectacolele lunii iunie care vor închide stagiunea.
Pe 24 iunie Teatrul Național de Operetă și Musical ''Ion Dacian'' vă propune premiera unui spectacol-manifest, ''Bonjour, bonne nuit, Paris!'', pentru ca pe 25 iunie să vă introducă direct în povestea de dragoste a Victoriei şi a lui Koltay, la a treia reprezentaţie a operetei ''Victoria și al ei Husar” de Paul Abraham.
Pe 30 iunie se închide stagiunea cu premiera operetei în trei acte ''Liliacul'' de Johann Strauss-fiul.
Bonjour, Bonne Nuit, Paris!
24 Iunie (ora 19:00, Palatul Naţional al Copiilor)
''Trupa unui celebru teatru muzical profesionist din oraș este în plină repetiție pentru un nou spectacol: ''Bonjour, bonne nuit, Paris!''
Premiera se apropie, biletele sunt deja vândute, decorurile și costumele sunt încă în lucru. Sunt întâmplări obișnuite în viața unui teatru, dar adevăratele probleme abia acum încep. Directorul anunță întreaga trupă că se vede nevoit să găsească o altă sală de spectacole, deoarece aceasta se va închide pentru moment. Ce se va întâmpla? Va reuși trupa teatrului să rămână unită și să scoată spectacolul anunțat și deja vândut?''
''Bonjour, bonne nuit, Paris!'' este un spectacol despre rezistență, respect, răbdare și, mai ales, despre iubire: de muzica, de teatru, de oameni.'' - Dana Rotaru
Victoria și-al ei husar
25 Iunie (ora 18:30, Palatul Naţional al Copiilor)
''Victoria și-al ei husar'', operetă în trei acte de Paul Abraham, pe un libret de Alfred Grünwald și Fritz Löhner-Beda, redă povestea de dragoste dintre frumoasa Victoria și husarul Koltay.
Subiectul operetei și idila celor doi ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria.
Primul război mondial și anii ce i-au urmat pun dragostea lor la mari încercări. Victoria, crezându-și iubitul mort în război, se căsătorește cu un distins diplomat american, pe numele său Cunlight. Însă viața o readuce pe Victoria față în față cu Koltay, prima sa iubire. Deznodământul? Vă invităm să îl aflați!
Liliacul
30 Iunie (ora 18:30, Palatul Naţional al Copiilor)
''Liliacul'' (în germană, ''Die Fledermaus'') este o operetă în trei acte de Johann Strauss - fiul, cu un libret de Karl Haffner și Richard Genée după vodevilul ''Le Réveillon'' scris de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy. Premiera a avut loc la Viena, la ''Theater an der Wien'', pe data de 5 aprilie 1874.
Acţiunea se petrece în ultima zi a anului şi în noaptea de revelion. Falke, prietenul domnului Eisenstein, pune la cale o farsă, pentru a se răzbuna pe acesta pentru o poveste mai veche: după un bal mascat, Eisenstein l-a lăsat pe Falke beat într-o grădină publică, îmbrăcat în costum de liliac, spre batjocura mulțimii, motiv pentru care lui Falke i-a rămas porecla de ''Liliacul''.
Biletele pot fi achiziționate de la agenția de bilete a Palatului Național al Copiilor de luni până vineri, între orele 12:00 și 18:00, și sâmbăta, între orele 12:00 și 14:00.
Biletele sunt puse în vânzare și online pe:
În limita locurilor disponibile, biletele se pot cumpăra şi cu o oră înainte de începerea spectacolului de la agenţia de bilete a Palatului Naţional al Copiilor.
Pensionarii, elevii și studenţii au reducere la categoria a -II-a, costul unui bilet fiind de 10 lei.
Mai multe detalii legate de spectacolele Teatrului Național de Operetă și Musical ''Ion Dacian'' găsiţi pe: www.opereta.ro sau pe pagina de facebook a teatrului.
Comentarii