Un român a câștigat Maratonul 6633 Arctic Ultra, cel mai greu din lume
Tiberiu Ușeriu, născut în Bistrița, a câștigat vineri, pentru a doua oară consecutiv Maratonul 6633 Arctic Ultra, o cursă infernală desfășurată pe o distanță de 560 de kilometri în apropierea Cercului Polar.
Sportivul bistrițean a reușit să treacă peste frigul năprasnic și peste o problemă majoră, degerături la membrele inferioare, esențiale în finalizarea ultra-maratonului.
Singurul român aflat în competiție a parcurs, cu o tărie inimaginabilă cei 560 de kilometri, pe care oricine altcineva i-ar fi abandonat. În plus, a reușit un timp mai bun ca anul trecut. Tiberiu Ușeriu a condus această probă extremă de la început la sfârșit. Frânt de oboseală și de frig, cuprins de gerul cumplit, Tiberiu a reușit să treacă peste limitele umane și să treacă primul linia de sosire. Imediat după i-a sunat pe cei dragi, sa-i anunțe de marea reușită și să-i asigure că degerăturile nu îi pun viața în pericol.
Pe altă parte, a avut puțin noroc deoarece din cauza degerăturilor, medicul ultra-maratonului a vrut să-l oprească din marș, dar a fost lăsat să continue până la urmă pe proprie răspundere.
Tiberiu Ușeriu declara: "Le mulțumesc tuturor care m-au ajutat în primul rând să ajung aici și, bineînțeles, nu în ultimul rând, la toți care au urmărit cursa asta nebună, care am crezut că nu se mai termină. A fost mult mai grea decât anul trecut și nu credeam că se va mai termina.''
Comentarii