TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST



Tu când ai gustat cu adevărat frumusețea unui oraș pe care l-ai vizitat sau, de ce nu, a Bucureștiului? Avem cumva instinctul de a intra într-o zonă de confort, dacă aș putea-o numi așa, în momentul în care ajungem într-un oraș nou - vizităm cam cele mai populare atracții turistice, mâncăm acolo unde zice vreo platformă de restaurante că e ok, luăm metroul, mai mergem și pe jos și gata excursia. Pentru mine, cea mai frumoasă călătorie a fost în Barcelona (a doua oară) când am văzut-o cu ajutorul bicicletei. Iar de curând, am văzut o mică parte din București de pe Vespa - a fost una dintre cele mai faine experiențe. Am stat de vorba cu omul care m-a convins să fac asta, Alexandru Moldoveanu, unul dintre fondatorii Vespa Bucharest (alături de Liviu Ionescu). It really gives you that TASTE THE CITY experience.



Alexandru Moldoveanu - Co-owner Vespa Bucharest


Spune-mi, de unde a pornit ideea Vespa Bucharest și cum ați ajuns să o puneți în practică? 

Eu am avut ideea asta acum vreo 3 ani, dar nu știu de ce nu a fost să fie până acum. Anul trecut, undeva prin octombrie, m-am întâlnit cu un prieten și i-am spus: hai, hai să o facem. Eu am scuter de prin 2014, am și motor și pur și simplu, oriunde mergeam, oriunde călătoream, închiriam un scuter. (Te ajută să descoperi mai mult orașul, să descoperi locurile alea ascunse). Ne-am mai luat câte un scuter, ne-am pus la punct cu toată partea legală și am început să închiriem. Fără publicitate, fără nimic. Am lăsat lucrurile să curgă natural, de test.




Și cum a mers asta? Păi, undeva prin luna mai ne-am dat seama că merge. Atunci au început cererile. Suna telefonul și asta a fost cumva o validare. Primii au fost doi canadieni. Care au aflat cum? Avem o pagină de Facebook și Instagram, dar și un website - așa modest, făcut chiar de noi. Probabil au căutat pe Google. Ne-au găsit pe noi. S-au simțit foarte bine. Ușor, ușor am început să închiriem și mai mult. Am vrut să dăm o altă variantă de a vedea Bucureștiul.


O alternativă care nu te ajută doar să eviți traficul, aglomerația, ci e și fun și poți să guști altfel atmosfera orașului. Și aici nu vorbesc doar de turiști: Da, inițial am pornit cu ideea că facem asta pentru turiști, dar vedem că și localnicii sunt încântați. Sunt multe persoane care vin ș vor doar să încerce pentru că vor să își ia la rândul lor un scuter. Eu merg la muncă zi de zi cu scuterul - asta vrem să transmitem și oamenilor, că există o altă alternativă la rutina zilnică, pe două roți. 




Eu una am fost mereu de părere că există o alternativă la orice lucru pe care îl faci, o alternativă care să îți ofere o perspectivă mai simplă, iar Vespa Bucharest îți oferă fix asta: lasă mașina, urcă-te pe scuter and Taste the City. 


Aici: www.facebook.com/VespaBucharest.ro/ și aici http://vespabucharest.ro



De Ioana Sabo



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

9 întrebări esențiale despre febra musculară

9 întrebări esențiale despre febra musculară

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

Cele mai frecvente greșeli în tehnica de înot

Cele mai frecvente greșeli în tehnica de înot

Cum mă pot  antrena  ca să am un posterior  mai bombat?

Cum mă pot antrena ca să am un posterior mai bombat?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?