Florin Cujbă - specialist în fitness

Florin Cujbă - specialist în fitness



Haideţi să așezăm sportul la locul lui, adică pe primul loc. 30 de minute de sport zilnic înseamnă enorm.




De la ce a pornit ideea pentru metoda Eleven? 

Metoda Eleven a pornit de la a demonta miturile despre rezultate obţinute peste noapte. Nimic nu se poate întâmpla peste noapte. Putem slăbi rapid, însă asta nu înseamnă că avem o formă plăcută a corpului. De aceea am decis să fac Metoda Eleven și să demonstrez că în 11 săptămâni se poate slăbi și obţine cea mai bună formă. Și a demonstrat că este cea mai bună metodă de fitness din România.


În condiţiile în care din ce în ce mai multă lume „trăiește” mai mult în social media – dacă n-ai postat poza de la sală înseamnă că n-ai fost –, tu cum reușești să-ţi ţii elevii ancoraţi în realitate și atenţi la exerciţii? 

Clienţii mei sunt persoane inteligente, persoane ce au succes în domeniile lor și știu foarte bine cum să gestioneze contactul cu social media. Secretul meu stă în pauzele foarte bine structurate. Faptul că prezint antrenamentul de la început și felul cum se va desfășura simplifică lucrurile. Pe de altă parte, eu nu mai sunt la început, iar cei care ajung la mine știu că experienţa este la alt nivel.


Să spunem că vreau să mă apuc serios de sport, dar nu am mai făcut niciodată asta. Care sunt primii 3 pași în direcţia asta? 

Pașii unui începător sunt simpli: 

a. Trebuie să urmărească modalitatea de introducere a sportului în stilul de viaţă actual. Nu consider că trebuie să schimbăm radical viaţa în această etapă. Trebuie să înţelegem ce presupune mișcarea pentru organism și să încorporăm sportul pe termen lung. 

b. Execuţia corectă a exerciţiilor – nu poţi evolua dacă nu deţii bazele acestui domeniu. 

c. Să adune cât mai multe informaţii despre nutriţie, mișcare și odihnă.


Cum îţi poţi menţine motivaţia pentru sport? 

Motivaţia este dată de către scop. Dacă nu ai un scop, clar nu ai o direcţie. Dacă nu ai o direcţie, cu siguranţă nu faci pașii corecţi. Motivaţia este dată de scop și de intensitatea cu care faci lucrurile. Rezultatele nu vin dacă nu faci pașii corecţi.


Ritmul de viaţă este foarte alert, fiecare facem 7 lucruri în același timp. Cum crezi că va arăta în viitor un program sănătos de sală? 

Sportul este înaintea celor 7 lucruri. Nu poţi face celelalte 7 lucruri dacă nu ești sănătos. Când ai probleme de sănătate, tot ce îţi dorești este să rezolvi acele probleme. Haideţi să așezăm sportul la locul lui, adică pe primul loc. 30-45 de minute de sport zilnic elimină enorm de multe riscuri.


Cum se schimbă mentalitatea celui care face sport constant? 

Sportul formează caractere puternice. Cu fiecare antrenament făcut, cu fiecare serie terminată, cu fiecare repetare reușită, câștigi mai multă încredere în forţele proprii. Nu schimbăm nimic, aș spune că sportul cultivă caractere de învingători.




Cum alegi antrenorul potrivit? 

Eu sunt de părere că antrenorul potrivit nu există. Există „elevul” hotărât, care se află în momentul potrivit pentru a avea rezultate. Știţi cum se spune: când elevul e pregătit, apare și profesorul potrivit.


Cât de importante sunt alimentaţia și odihna? 

Nu sunt importante, sunt esenţiale. Fără odihnă de calitate și fără nutriţie optimă nu există evoluţie în sport.


De ce crezi că nu se mai acordă importanţă educaţiei fizice în școli? Și cât de grav vezi această situaţie? 

Aici este o discuţie amplă. La vârful piramidei nu există un management îndreptat către mișcare, către sănătate fizică sau mentală. Cred că evoluăm, însă nu în școli, ci în mediul privat. Avem foarte multe opţiuni pe care le putem accesa pentru ca viitoarele generaţii să deţină o cultură a sănătăţii. Eu, tu și toţi cei care facem parte din societate trebuie să schimbăm lucrurile.


Melodia preferată din playlist-ul de alergare? 

Muzica este un punct important. Metallica – Frantic.


Cum îţi petreci timpul liber? 

Cu familia. Am doi copii care au nevoie de atenţia mea și fac tot posibilul să fiu acolo.



De Cristian Niculae



Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

TASTE THE CITY / VESPA BUCHAREST

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

7 sfaturi de fitness esenţiale pentru începători

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

Revedeți DanceMasters! Înregistrările strălucitoarelor Gale pe DIGI 3 și 4

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

8 clase care îți vor remodela rapid corpul

9 întrebări esențiale despre febra musculară

9 întrebări esențiale despre febra musculară

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

7 scuze demontate pentru cei care nu fac sport

Cele mai frecvente greșeli în tehnica de înot

Cele mai frecvente greșeli în tehnica de înot

Cum mă pot  antrena  ca să am un posterior  mai bombat?

Cum mă pot antrena ca să am un posterior mai bombat?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?

Fac cam 15 bazine de ceva vreme și nu trec de acest prag. Cum pot să-mi cresc performanțele?