Reginele neştiute ale societăţii civile

Ediţia a XVI-a a Galei Societăţii Civile stă sub semnul centenarului Marii Uniri, campania de promovare fiind inspirată de viaţa și activitatea Reginei Maria a României. Sub sloganul „Neștiutele regine ale României”, în campania de promovare vom celebra o serie de personalităţi feminine de astăzi care continuă să creadă în principiile Reginei Maria, prin munca lor în cadrul ONG-urilor.

De vorbă cu Cristina Buja despre programul „Tinere Talente“ (proiect dezvoltat de Gabriela Iordache în cadrul Fundaţiei Principesa Margareta a României).

Proiectul este o urmare a dorinţei Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei Române, împreună cu tatăl ei, Majestatea Sa Regele Mihai I, care au dorit să se axeze și pe partea aceasta, de artă și cultură. Atunci s-a gândit acest program pentru că există foarte mulţi tineri talentaţi în România, însă nu toţi își permit să evolueze. În momentul în care ajungi să faci asta de performanţă și nu doar de pasiune, apar şi costuri foarte mari. "Sunt foarte mulţi tineri care provin din familii dezavantajate, iar acest program le oferă șansa să își dezvolte talentul fără a avea grija investiţiilor financiare. Am împlinit în acest an 10 ani.“ 

Programul începe la fiecare început de an, printr-o selecţie foarte bine pusă la punct. Tinerii doritori aplică prin intermediul unui dosar, după care urmează proba artistică în faţa unui juriu oficial, alcătuit din persoane din domeniul de artă și cultură, o anchetă (a dosarului) socială și selecţia finală. În cadrul programului, participanţilor li se oferă sesiuni de mentorate intergeneraţionale, expoziţii și posibilitatea de a susţine concerte în faţa publicului, o tabără de vară, de creaţie, și finanţare pentru instrumente sau masterclass-uri naţionale sau internaţionale. Cristina mi-a povestit cu mare emoţie despre cazurile întâlnite în cadrul programului. Există atât de mulţi tineri talentaţi care reușesc să se deschidă și să se dezvolte, atât de plan profesional, cât și emoţional. Alături de cei din echipă, tinerii reușesc să se redescopere, să creeze prietenii și să întemeieze mici familii pe întreg parcursul anului. Există o limită de 3 înscrieri în cadrul proiectului și, astfel, tinerii care trec o dată prin acesta sunt apoi mici mentori la a doua sau a treia participare. S-au oferit peste 260 de burse și au existat peste 80 de sesiuni de mentorat. 

"După tabăra de vară, avem Concertul Regal, unde bursierii care studiază artele vizuale au expoziţie, iar cei de la muzică sunt implicaţi în Orchestra Fundaţiei. Planul de dezvoltare este stabilit de la început, pentru a ne asigura că aceștia parcurg pașii care îi pot ajuta să se dezvolte cât mai bine.“ 

Pe lângă programul de dezvoltare artistică, Cristina mi-a povestit despre cât de important este pentru ei să fie alături de tineri ca prieteni. Am vorbit despre cum aceștia își poartă foarte bine scutul de protecţie, curajul și perseverenţa. Duc foarte bine propriile lupte. ,,Ei au șansa să se vindece prin artă. O mare parte dintre ei rămân voluntari. Sunt atât de atașaţi. Avem printre ei oameni pe care i-am văzut crescând. Unul dintre ei este George Ionuţ Vîrban, tenor, unul dintre exemplele de succes. George este un tânăr care a ajuns să trăiască din muzică. Cum povestește el despre ce a însemnat bursa aceasta pentru el ne-a făcut să simţim o emoţie foarte puternică. El a rămas și voluntar alături de noi.” 

În prezent, echipa din cadrul Fundaţiei pregătește tabăra de vară pentru anul acesta. Misiunea principală este de a dezvolta și mai mult obiectivele din cadrul programului. Nu pot descrie emoţia pe care mi-a transmis-o Cristina. Nu pot descrie strălucirea din ochii ei când vorbea despre acești tineri. Îmi asum când spun că din punctul meu de vedere suntem foarte limitaţi pe plan educaţional, iar acesta este doar unul dintre exemplele de acţiuni care scot la suprafaţă oamenii talentaţi, oamenii care au o voce ce trebuie auzită.

De vorbă cu Simona Voicescu despre acţiunile desfășurate de Asociaţia „Necuvinte“.

Îmi tremurau mâinile. Și pe bună dreptate. La 14 ani am avut prima discuţie cu mama legată de copilăria ei. Nu cred că am înţeles atunci întru totul câtă suferinţă exista în inima ei. Poate pentru că știa să și ascundă foarte bine asta faţă de mine. Bătăi peste bătăi. Bătăi crunte. În 2018, lucrurile nu sunt foarte diferite. Cred că cel mai grav este că, atunci când vorbim despre violenţă domestică, există o oarecare rușine sau nu știu exact cum să o numesc. Dar nu prea vorbim. Sau nu vrem. Sau poate ni se pare că o palmă, două, trei nu sunt așa mare lucru. Am vorbit cu Simona despre cazurile de violenţă domestică, despre cât de greu este să faci demersurile ca victimă. 

"Situaţia e în felul următor: un ordin dat de către un poliţist este similar unui act administrativ. Cum ar fi o amendă. Hotărârea judecă- torească este literă de lege. E un proces lung în obţinerea unui ordin de restricţie. Când vorbim de ordinele în regim de urgenţă, 6 luni pentru sistemul civil este o urgenţă. Noi am precizat urgenţa, iniţial printr-o dorinţă a se realiza în doar 24h. Dar asta nu era posibil. Problema la noi mai apare și din punct de vedere al resurselor. Nu avem centre pentru agresori, nu avem suficiente centre pentru victime, brăţări de monitorizare și, cel mai important, nu avem resurse umane dedicate cazurilor de violenţă domestică.“  Drept urmare, agresorul este luat, dus la secţie, enervat de către situaţia în care a fost denunţat și lăsat în libertate. În libertate, da. Dar de ce nu este reţinut? Păi, asta pentru că agresorul are foarte, foarte multe drepturi, ar fi necesare multe procese verbale și teancuri de hârtii și declaraţii, pentru că vorbim despre privare de libertate. Penitenciare prea aglomerate? Normal, de ce să ne adaptăm numărului mare de infractori, agresori? 

"Avem foarte multe cazuri cu femei care refuză să meargă la poliţie. Recent am discutat cu o doamnă care refuza, chiar dacă îmi vorbea în hohote de plâns la telefon, să meargă la poliţie. Într-un final, s-a dus către poliţie, urmând ca noi să aplicăm pentru ordinul de protecţie. A fost o neînţelegere maximă cu poliţiștii de acolo, pentru că cel cu care discutase iniţial nu s-a repezit să îi ofere un pix și o foaie să depună declaraţia până nu am sunat chiar la secţie pentru a înţelege ce se întâmplă. Din fericire pentru noi, colaborarea cu poliţia pe partea de dezvoltare a unor demersuri a fost foarte bună până acum. Au fost foarte deschiși să ne ajute, ceea ce, sincer, mă bucură tare mult, având în vedere că ducem lipsă de resurse pe multe planuri.” Practic, lipsurile astea reprezintă un obstacol pentru victimă. Agresorul are cale liberă înapoi la victimă. Din nou și din nou. Cred că aici nu mai vorbim despre un proces de a arăta cu degetul către cine e vinovatul pentru acest lucru, având în vedere situaţiile despre care mi-a povestit Simona, în care oamenii din sistem au fost mai mult decât fericiţi să ajute, ridicăm problema resurselor și partea de educare. Dacă studiem cu amănunt legile, o să observăm că nu este atât de simplu atunci când vezi aspectele practice. Luăm în calcul o situaţie: o femeie sună la poliţie pentru a denunţa un caz de violenţă domestică. O trupă de intervenţie intră peste ei în casă pentru a lua agresorul. Acesta nu va fi reţinut la poliţie. Sunt implicaţi și doi copii. Unde să pleci în mijlocul nopţii cu doi copii și ușa spartă? În special dacă vorbim și despre un caz defavorizat financiar. 

"Instrumentul îl completează pe cel din instanţă și oferă femeii protecţie încă din momentul în care pune mâna pe telefon. Structurile de ordine publică se ocupă de furturi și deranjarea liniștii publice, infracţiunile în familie ar trebui să fie gestionate împreună cu Direcţiile de Investigaţii Criminale. Aici vorbim despre cazuri emoţionale, cum ar fi agresori care plâng, care își cer scuze sau inventează scuze. Am fost acolo cu ei. Pleacă de acolo și ajung chiar și la omor. Aici intervine ordinul de interdicţie. Infracţiunile de violenţă domestică ar trebui să fie de competenţa tribunalelor, nu a judecătoriilor, datorită gravităţii lor. Din nou, lipsă de resurse din punct de vedere al grefierilor, care se ocupă de multe alte lucruri.” 

Aș putea vorbi la nesfârșit despre toate aspectele discutate cu Simona. Simt, chiar simt că nu mi-au ajuns și nu îmi ajung cuvintele pentru a dezbate a cest asp e ct. Prin Simona și Asociaţia Necuvinte poţi afla mai multe detalii legate de violenţa domestică, despre cum poţi ajuta victimele și cum te poţi implica mai mult pentru combaterea violenţei.

Cristina Buja și Simona Voicescu sunt doar două dintre reginele neștiute ale societății civile, o sursă de inspirație prin curajul și munca depusă pentru tinerii și victimele violenței domestice din România. Mulțumim!

DeIoana Sabo