Oana Cătălina Chițu a îndrăznit să schimbe lumea muzicii

A început să cânte în faţa oglinzii, pe când era fetiţă în Humulești, satul lui Creangă. Mai târziu, a plecat la Berlin, unde a luat cu ea și muzica românească. Acum le cântă occidentalilor de pretutindeni tangouri interbelice și cântecele Mariei Tănase. Și le povestește despre doine și dor.

Se vorbește mult despre Edith Piaf și Amalia Rodriguez. Noi o avem pe Maria Tănase.

Despre inspirație. Pentru cântecele Mariei Tănase și pentru Maria Tănase am ales titlul Divine. Pentru că Maria Tănase a fost divină. Proiectul acesta i-a fost dedicat, la împlinirea celor 100 de ani Maria Tănase. Albumul a apărut în 2013, în urma dorinţei mele de a o omagia și de a o face cunoscută în străinătate. Se vorbește mult despre Edith Piaf, Amalia Rodriguez ș.a. Noi o avem pe Maria Tănase și ar trebui să-i promovăm cât mai frumos cântecele și amintirea. 

Despre Bucharest Tango și muzica românească. În general, oamenii vin la concert pentru că-i interesează muzica pe care o cântăm. Sunt mulţi oameni care cunosc mai multe sau mai puţine despre România. Temele proiectelor noastre îi uimesc. Spre exemplu, nu știau că la noi s-au cântat și tangouri. „Bucharest Tango“ a avut și are în continuare mare succes. 

De asemenea, mulţi nu auziseră despre Maria Tănase. De obicei, într-un spectacol le povestesc ascultătorilor despre cuprinsul cântecului, despre cine l-a cântat, despre România. Își pot imagina astfel cuprinsul cântecului. Îi simt foarte aproape de mine. Mulţi vin și după concert cu alte întrebări. 

Dar cel mai mult mă impresionează românii care vin la spectacole și care sunt răvășiţi de amintirile și dorul de acasă. Nu pot să o uit pe o doamnă în vârstă, să tot fi avut vreo 80 de ani, după un concert în Belgia. M-a îmbrăţișat și mi-a mulţumit plângând că i-am adus aminte atât de frumos de tinereţile ei. M-a emoţionat și m-a dus cu gândul la mama.

Despre amintirile din Humulești. M-am născut în Humulești. De acolo am luat cu mine amintirile din copilărie (poate chiar mai bogate decât cele ale lui Creangă), cântecele vesele ale tatălui și pe cele triste ale mamei, râsul, plânsul, umorul, cheful de viaţă, mirosul grădinii și, mai ales, dorul.

Despre implicare. Dacă ar fi să aleg pe cine să salvez, aș înnebuni, pentru că n-aș fi în stare să mă decid pe cine. Copiii, bătrânii...? Ei mă impresionează în fiecare zi. Și sunt atât de mulţi care ar avea nevoie de ajutor!

Despre pasiune. Fără pasiune nu se poate construi nimic. Sper ca această „doamnă tumultoasă” să nu-mi dea pace până la sfârșit.

Despre mesajul ei. S-a scris despre mine și muzica mea că „it’s all about building bridges”. Apoi, treaba cu „podurile“ ar trebui modificată un pic în limba noastră, pentru că mie nu-mi place cum sună cuvântul „pod” în română. Să le zicem mai bine „căi”? Acestea sunt întemeiate cu ajutorul muzicienilor cu care colaborez, care vin din ţări diferite, Serbia, Grecia, Rusia, Bulgaria, Moldova, aducând cu ei ceva din rădăcinile lor. 

Pe aceste căi se pot plimba nestingheriţi oamenii care ne ascultă. Sunt unii care cunosc deja România, dar sunt și mulţi care n-au fost niciodată aici. Ascultătorii noștri sunt de toate naţionalităţile. Pe unii îi știu bine, în special pe cei din Germania, pentru că acolo trăiesc. Dar îi simt și pe ceilalţi. Știu ce le place, știu ce îi mișcă, iar noi le oferim o cale să descopere muzica românească.

Despre momente de cumpănă. Despre cea mai grozavă cumpănă avută nu pot povesti, din păcate, pentru că mă gândesc la mama, care va citi articolul, și vreau s-o protejez. Dar te asigur că a fost mare și cu strigături puternice, ca la noi, la Humulești. Cred că ceea ce contează, când trăim o astfel de cumpănă, este să învăţăm din ea și să-i înţelegem rostul.

Despre pariurile câștigate. Cred că toate momentele din viaţa mea au fost importante și s-au înșirat ca să ajung unde am ajuns. Copilăria, mutarea la Berlin, viaţa din Berlin, muzicienii cu care colaborez, copiii care au apărut ca minunile în viaţa mea, colaborarea cu Asphalt Tango, ajutorul prietenilor, publicul, totul.

text Anca Titorov

foto Getty Images