Maria Tudor salvează căței fără adăpost

În anul 2013, a renunţat la o carieră în advertising, pentru a aduna căţei abandonaţi pe câmpuri și pe străzi. Acum, deţine un adăpost unde găzduiește sute de animale, cărora le găsește familii adoptive în străinătate. Și a descoperit că vocaţia ei este să salveze vieţi.

Am pornit de la zero, defapt de la o miriște

Despre începuturi. Adăpostul acesta de căţei m-a ales el pe mine, la fel ca toată echipa cu care lucrez în momentul ăsta. Nu am făcut nimic în mod special. Toată munca depusă este o muncă de echipă. Acești oameni au venit singuri către mine și m-au ajutat să salvez, iniţial, un număr de căţei dintr-un adăpost public. Pe care, ulterior, a trebuit să-i găzduiesc undeva - și așa am început să construim Margaret Shelter. A fost greu la început. Am pornit de la zero. Am pornit, de fapt, de la o miriște. Rodul muncii noastre se numește acum adăpostul Margaret Shelter și găzduiește aproape 500 de câini și multe alte animale, inclusiv pisici, iezi și miei.

Despre pariuri câștigate și cât contează ceilalţi. În timpul acesta, de când ne numim echipa Paws United, am reușit să găsim familii și să salvăm de la moarte aproape 1500 de câini și de pisici. Iar asta e o realizare mare, după părerea mea. Însă, repet, nu este rodul muncii mele pe cont propriu. E o armată de oameni în spatele meu, care se ocupă de toate aspectele: verificarea locaţiilor în care vor fi trimiși acești căţei, elaborarea documentaţiei necesare, follow-up la adopţii, organizarea transporturilor către ţările în care sunt adoptaţi. Nimic din toate astea nu ar fi fost posibil dacă aș fi fost singură. Din fericire, nu sunt.

Despre viziune. Eu am o viziune proprie asupra a ceea ce se întâmplă cu animalele în general și cu căţeii din România în mod special. Și cred că, dacă nu le putem iubi, trebuie măcar să încercăm să le respectăm drepturile. Iar dreptul la viaţă este primordial pentru orice fiinţă cu care împărţim planeta asta.

Despre ceea ce o inspiră. Eu funcţionez bine atunci când am "energie bună". Energia asta mi-o iau din locuri, oameni, din întâmplări neașteptate și benefice, din sentimentele pe care ceilalţi le au faţă de mine sau eu faţă de ei. Cred că, rezumând în puţine cuvinte, iubirea ne inspiră. Sună ca un clișeu, dar adevărul este că atunci când faci lucrurile cu drag, din suflet, pur și simplu îţi ies. Iar mie îmi ies, bazându-mă pe asta.

Despre șansă. Sunt norocoasă. Dintotdeauna m-am considerat un om norocos și pare că norocul nu m-a părăsit nici acum, în pragul vârstei de 40 de ani. De-a lungul vieţii mele, dacă e să privesc retrospectiv, am avut norocul să cunosc oameni adevăraţi, care mi-au deschis ochii în diferite situaţii, care mi-au "pus gânduri în cap", cum spunea cineva. E foarte important să-i dai cuiva informaţia pe care el nu o are, să-i arăţi unde greșește și, dacă are urechi de auzit, te va auzi și se va îndrepta. Eu am avut întotdeauna un spirit autodidact și am prins tot ce era bun, zic eu (am prins și rău, dar acum vorbim despre bun). Și am avut această karmă bună, de a mă înconjura de oameni frumoși, care au avut ce să mă înveţe.

Despre momentele de cumpănă. M-a consumat mult activitatea asta. Este un tăvălug din care, odată ce ai intrat, nu prea mai poţi ieși. Căţeii au nevoie de tine în fiecare clipă, de la socializare până la hrană, spaţiu curat și luminos, tratamente. Toate astea se multiplică cu numărul de animale pe care le ai în grijă și, în capul tău, indiferent ce ai face, rămâne, undeva în background, în permanenţă acest lucru. E greu să conștientizezi că tu ești un simplu om, la fel cu toţi ceilalţi cu care te întâlnești zilnic pe stradă. N-ai nici patru mâini, nici șase picioare, nici două creiere cu care să pui la cale lucruri, dar ai în grijă 500 de suflete care depind de tine. M-am îmbolnăvit din cauza asta, m-am însănătoșit, că n-am încotro, și mergem înainte. Odată ce ai intrat în horă, îţi place sau nu-ţi place muzica, joci.

Muzica se mai schimbă. Uneori mai repede decât te aștepţi, alteori durează mai mult și ajungi în pragul disperării. Important e să-ţi păstrezi calmul și să ai încredere. În ce? Eu am încredere în energia asta universală și în oamenii care o poartă cu ei. Și cred că se poate. Cred că suntem pe drumul cel bun.

Despre implicare și preţul succesului. Pentru cine ar putea crede că sunt, cum să-i zic, o nebună care și-a dedicat viaţa câinilor și căreia nu-i pasă de aspectele sociale și de copii și de bătrâni și de, știu și eu, o viaţa personală... Nici pe departe. Se pot împleti foarte bine aceste activităţi. Poţi să iubești animalele și oamenii în egală măsură, poţi să ai familie, soţ, copii pe care să nu-i neglijezi, chiar dacă le oferi și câinilor o viaţă mai bună. Fiecare dintre cei ce citesc rândurile astea poate să facă o astfel de activitate sau un alt tip de activitate, voluntariat de orice natură, fără să-și neglijeze propria viaţă. Și, dacă mai mulţi dintre noi ne-am implica în voluntariat, că e pentru căţei, că e pentru copii, pentru bătrâni, pentru natură, pentru orice, am reuși să evoluăm, să fim mai stăpâni pe forţele proprii.

Nu e greu și nu e accesibil doar celor "chemaţi" pentru asta. Fiecare om e "chemat". Trebuie doar să vrea.

text Anca Titorov

foto Getty Images