Edmond Niculușcă îndrăznește să schimbe lumea

Valoarea nu așteaptă numărul anilor, spunea Pierre Corneille în secolul al XVII-lea, cel în care mureai așa cum te nășteai: ţăran sau aristocrat, dar te puteai dovedi valoros devreme. Acum, viaţa e mai lungă şi te lasă - atunci când nu te obligă - să te răzgândeşti. Poţi să îţi găseşti vocaţia târziu sau devreme, deci ea e cea care nu aşteaptă numărul anilor. Important e să nu te opreşti din căutat.

La 18 ani, a salvat clădirea monument a Școlii Centrale, unde învăţa. Acum, sute de oameni îl urmează în tururile pe care le organizează în Capitală și îi ascultă poveștile despre istoria orașului. Scopul lui este să salveze memoria Bucureștilor și să încurajeze cât mai mulţi oameni să se implice în protejarea patrimoniului.

"Sunt convins că aici e totul de făcut și că orice demers e fascinant în orașul ăsta." - Edmond Niculușcă

Despre plimbările cu bastonul prin București

La 16 ani am început să mă plimb pe străzile orașului. Era vara lui 2006, eram îndrăgostit, petreceam ore întregi cu prietena mea pe străzile Bucureștiului și descopeream lucruri nemaivăzute. Apoi am început să citesc despre străzi și case din București. Eram atât de încântat de ce aflam, încât simţeam nevoia să spun mai departe. Am început să-mi plimb prietenii și să le arăt orașul. În timp, mi-am dat seama că de felul în care arată Bucureștiul istoric suntem vinovaţi noi, locuitorii, în primul rând. Și că, până nu vom restabili legăturile afective cu un oraș de care ne simţim înstrăinaţi, nimeni nu va face nimic pentru memoria lui. Așa au început tururile prin București.

A fost o iniţiativă timidă, veneau 10-15 oameni și ascultau cum le povestesc istoria și poveștile orașului. În timp, am crescut, împreună cu colegii mei din ARCEN, o bibliotecă virtuală și nu numai, cu ziare vechi, sute de cărţi, monografii, jurnale, istorii despre București. Iar azi avem sute de oameni la un singur tur ghidat - și lumea care ne ascultă e tot mai dispusă să se implice în salvarea memoriei Bucureștilor. Cu o parte dintre ei lucrăm la Catalog București, primul inventar complet al celor 98 de zone construite protejate ale capitalei.

Despre ARCEN, filoSofie și poezie. Până în 2011-2012, ARCEN (Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie și Normalitate) a experimentat evenimente și proiecte. Apoi, am devenit tot mai coerenţi. Primul lucru pe care ni l-am propus a fost să facem cât mai multe lucruri pentru oraș (cât mai multe lucruri normale pentru oraș): să facem educaţie urbană, să încurajăm implicarea civică, să reactivăm zone sau clădiri istorice. Apoi, o altă direcţie foarte importantă ARCEN a fost să-i facem pe oameni să cadă pe gânduri sau să-i apropiem de lucruri inactuale: filosofie sau poezie.

Despre visuri și bătălia cu sistemul

La 18 ani, toţi prietenii mei buni au plecat din ţară. A fost un șoc. Mi-a fost foarte greu. De ce nu am plecat și eu nu știu să răspund. Dar am avut mereu convingerea că dacă, la doar 17-18 ani, am reușit să salvez Școala Centrală, un monument de valoare naţională din centrul Bucureștiului, înseamnă că lucrurile se pot mișca și că ăsta e doar începutul. Sunt convins că aici e totul de făcut și că orice demers e fascinant în orașul ăsta.

Bătăliile sunt foarte grele, răbdarea e mereu la limită, obstacolele sunt peste tot și totuși toată lumea vrea ca lucrurile să se schimbe. Iar asta îţi dă entuziasm și putere să lupţi, să nu te oprești, să privești înainte. Am fost consilierul miniștrilor Culturii în guvernul tehnocrat.

Dau un exemplu bun: a durat 5 zile să salvăm o biserică reper pentru istoria Bucureștiului, un monument istoric de prin 1724 care risca să cadă doar la trecerea tramvaiului. Asta îţi dă energie pentru câţiva ani să mergi mai departe.

Despre cea mai mare dorinţă

Eu aș vrea să salvez Bucureștiul. Și cred că termenul de "salvare" e foarte bun pentru București. Deja nu mai vorbim de salvarea orașului, adică doar de clădiri. Dacă nu salvăm Bucureștiul, ne pierdem și pe noi. Orașul ăsta e în pericol, vom pierde fragmente de istorie, case, povești și oameni. Trăim zi de zi într-un oraș care poate să se năruie în doar câteva secunde. Toţi ar trebui să cerem salvarea orașului. Și se va nărui peste noi.

Despre inspiraţie

M-au inspirat diverși oameni de-a lungul timpului; pe unii i-am cunoscut faţă către faţă, pe alţii nu. Profesoara mea de franceză, studentă de-a lui Nicolae Iorga, colegă cu Jeni Acterian la Universitate, pe care am cunoscut-o la 86 de ani (a trăit 102 ani), cărţile lui Eliade, poezia, filosofia lui Platon, toate astea au avut un rol.

Cu bastonul prin București:

Despre istoria personală 

Privind retrospectiv, cel mai important moment în evoluţia mea a fost moartea bunicului meu. Viaţa mea ar fi fost altfel, fundamental altfel, dacă nu aș fi cunoscut fenomenul morţii atât de timpuriu. Astăzi pot răspunde de ce merită viaţa trăită. De ce merită dusă lupta asta obositoare zi de zi.

Despre momentele de răscruce

Momentele de cumpănă sunt momente în care ne reinventăm. Ne reinventăm ca să ne salvăm. Cred că trec și acum printrunul, dar e un parcurs interesant.

Despre cea mai bună investiţie pe care o putem face 

În iubire. Cu toate riscurile.

Despre sensul vieții

Viaţa are sens pentru că ne-am trezit că o trăim. Suntem unici. Are sigur un sens lucrul ăsta.

text Anca Titorov

foto Getty Images