MET - Programul spectacolelor online gratuite din săptămâna 7 - 13 septembrie
Săptămână aceasta MET difuzează capodopere franceze ale lui Gounod, Berlioz și Massenet.
Luni, 7 septembrie 2020 – The Tempest de Thomas Adès
The Tempest este o operă în trei acte compusă de englezul Thomas Adès pe un libret de Meredith Oakes, inspirat din piesa Furtuna de William Shakespeare. Prospero provoacă o furtună pentru a-i naufragia pe dușmanii săi. De aici se ivesc o mulțime de intrigi care determină mai multe întorsături de situație.
Din distribuție: Audrey Luna, Isabel Leonard, Iestyn Davies, Alek Shrader, Alan Oke, William Burden, Toby Spence și Simon Keenlyside
Dirijor: Thomas Adès
Reprezentație din 10.11.2012
Durata spectacolului: 2h 22min
Marți, 8 septembrie 2020 – Manon de Jules Massenet
Manon este o operă în cinci acte compusă de Jules Massenet pe un libret de Henri Meilhac și Philippe Gille. Manon este o tânără naivă de la țară ce descoperă atracțiile Parisului. Opera urmărește transformările ei din tânără naivă într-o femeie seducătoare, ca apoi să aibă parte de un final tragic.
Din distribuție: Anna Netrebko, Piotr Beczała, Paulo Szot și David Pittsinger
Dirijor: Fabio Luisi
Reprezentație din 07.04.2012
Durata spectacolului: 2h 53min
Miercuri, 9 septembrie 2020 – Romeo și Julieta de Charles Gounod
Romeo și Julieta este o operă în cinci acte de Charles Gounod, pe libretul în limba franceză compus de Jules Barbier și Michel Carré, după piesa lui William Shakespeare. Familiile Montague și Capulet se află într-o continuă rivalitate, dar aceasta nu este o piedică în calea iubirii dintre copiii lor, Romeo și Julieta.
Din distribuție: Diana Damrau, Vittorio Grigolo, Elliot Madore și Mikhail Petrenko
Dirijor: Gianandrea Noseda
Reprezentație din 21.01.2017
Durata spectacolului: 2h 50min
Joi, 10 septembrie 2020 – Damnațiunea lui Faust de Hector Berlioz
Damnațiunea lui Faust nu este o operă în sensul tradițional al cuvântului, lucrarea lui Berlioz fiind concepută ca opus de concert. Opera redă legenda lui Faust, care ajunge să facă un pact cu Diavolul, și a Margaritei, care ajunge să facă orice din dragoste.
Din distribuție: Susan Graham, Marcello Giordani și John Relyea
Dirijor: James Levine
Reprezentație din 22.11.2008
Durata spectacolului: 2h 22min
Vineri, 11 septembrie 2020 – Cenușăreasa de Jules Massenet
Cenușăreasa este o operă în patru acte compusă pe muzica lui Jules Massenet, cu un libret în franceză de Henri Cain, după basmul cu același nume al lui Charles Perrault. Opera lui Massenet este centrată pe dimensiunea romantică, magică a basmului şi intră mult mai adânc în lumea plină de melancolie a Cenușăresei.
Din distribuție: Kathleen Kim, Joyce DiDonato, Alice Coote, Stephanie Blythe și Laurent Naouri
Dirijor: Bertrand de Billy
Reprezentație din 28.04.2018
Durata spectacolului: 2h 22min
Sâmbătă, 12 septembrie 2020 – Pescuitorii de perle de Georges Bizet
Pescuitorii de perle este o operă în trei acte de Georges Bizet, după libretul lui Michel Carré și Eugène Cormon. Acțiunea se desfășoară în antichitate, pe malurile insulei Ceylon. Zurga este ales șeful pescuitorilor de perle. După o îndelungată absență, Nadir se reîntoarce la tribul său pe care, cu ani în urmă, îl părăsise din cauza dragostei pentru frumoasa Leila pe care însă o iubea și bunul său prieten Zurga. Cei doi tineri se regăsesc cu bucurie, reînnodând legământul de prietenie. În persoana necunoscutei preotese ce înălță rugi și cântece menite a îndupleca zeii să ocrotească viața plină de primejdii a pescuitorilor de perle, Zurga şi Nadir o recunosc pe Leila, renunțând la ea din cauza jurământului de castitate rostit în fața altarului pentru a îndupleca apele oceanului. Tânăra nu-şi poate înăbuși puternicul sentiment de dragoste pentru Nadir. Surprinsă de către preotul Nurabad, Leila știa că acesta va cere pedeapsa cu moartea pentru sacrilegiul înfăptuit de Nadir și de ea. Dar, datorită unui colier, Zurga recunoaște în Leila pe copila care, de mult, îi salvase viața. Cu prețul propriei sale vieți, Zurga va salva la rândul lui dragostea Leilei şi a lui Nadir.
Din distribuție: Diana Damrau, Matthew Polenzani, Mariusz Kwiecień și Nicolas Testé
Dirijor: Gianandrea Noseda
Reprezentație din 16.01.2016
Durata spectacolului: 2h 15min
Duminică, 13 septembrie 2020 – Les Troyens de Hector Berlioz
Les Troyens este o operă în cinci acte cu muzica și libretul compuse de Hector Berlioz. Opera este inspirată din poemul epic „Eneida” de Vergilius. Opera prezintă saga de după încheierea războiului troian.
Din distribuție: Deborah Voigt, Susan Graham, Karen Cargill, Bryan Hymel, Eric Cutler, Dwayne Croft și Kwangchul Youn
Dirijor: Fabio Luisi
Reprezentație din 05.01.2013
Durata spectacolului: 4h 20min
În fiecare zi, pe site-ul www.metopera.org, este disponibilă gratuit prin streaming o prezentare diferită din seria Live în HD a companiei. Fiecare performanță va fi disponibilă pentru o perioadă de 23 de ore, de la 02:30 până la 01:30 ziua următoare, ora României. Programul va include spectacole complete remarcabile de transmisii cinematografice, în care vor participa toți cei mai mari cântăreți de operă. Calitatea înregistrărilor este extraordinară, iar nivelul artistic este superior. Spectacolele sunt subtitrate în engleză.
Transmisiile sunt disponibile și prin aplicațiile Met Opera on Demand pentru dispozitivele Apple, Amazon și Roku și Samsung Smart TV. Pentru a le accesa fără să vă conectați, faceți clic pe „Navigați și previzualizați” în aplicațiile pentru televizorul conectat și „Explorați aplicația” pe tablete și dispozitive mobile.
Comentarii