Răzvan Popovici - violist, directorul Festivalului SoNoRo

România e o lume aparte, fascinantă în imperfectiunile ei.

Un festival de muzică de cameră poate fi cel mai bun loc pentru a asculta. În liniște. Mai ales dacă acesta poartă numele de SoNoRo și dedică ediţia din 2019 chiar fenomenului dadaist. Despre această temă cu rădăcini românești, create la Zürich, dar autentice și vechi, am discutat cu Răzvan Popovici, violist și directorul Festivalului SoNoRo. Și DaDa, răspunsurile chiar ne-au făcut sufletul să vibreze.

Cum a luat naștere Festivalul SoNoRo și în ce măsură a oferit și ne oferă încă mai mult decât muzică: suflet? 

După doi ani de organizare a Festivalului Chiemgauer Musikfrühling din Bavaria, m-am gândit în mod firesc la București. În urmă cu 14 ani, am organizat prima ediţie a festivalul SoNoRo și plecam la drum cu acest proiect din dorinţa de a crea timp de câteva zile un spaţiu dedicat muzicii de cameră, un gen muzical aparte, poate mai puţin cunoscut în România, la acea vreme. Mi-am propus, așadar, să atrag mai mulţi oameni în zona muzicii de cameră, prin programe de festival bine gândite, prin intermediul unor artiști cu o reputaţie internaţională și în spaţii de concert atât de frumoase încât nu te lasă indiferent! Prin starea de graţie care se creează în timpul concertelor, sunt sigur că ajungem să deschidem cel puţin o fereastră către sufletul oamenilor.

Cum ar trebui să se apropie tinerii de muzica clasică și de ce ar trebui să înceapă și cu SoNoRo? 

Să fie expuși, desigur, la muzică clasică. Dacă muzica e cântată bine și cu pasiune, oricine se poate apropia, nu există limite de vârstă sau de un alt fel. Revenind, totuși, la tineri, cred că apropierea de muzica clasică se poate face mergând la concerte, ascultând acasă, căutând să afle mai multe despre compozitori, muzicieni, stiluri. De festivalul SoNoRo se pot apropia ușor, suntem prietenoși și jucăuși, cântăm în spaţii diferite – foarte frumoase și cu o acustică excelentă –, avem în fiecare an o tematică, muzicienii invitaţi sunt excepţionali; credem că există ingredientele necesare pentru ca un tânăr să considere un concert SoNoRo o experienţă autentică și memorabilă. Faptul că publicul majoritar al concertelor noastre este tânăr vorbește de la sine.

Într-o lume care pune tot mai mult accent pe altfel de tonuri, festivaluri și evenimente, cum a reușit festivalul SoNoRo să atragă tot mai multă iubire, an de an? 

Probabil că v-am anticipat întrebarea. Cum spuneam, am creat un context care adună oamenii în jurul muzicii de cameră printr-o arhitectură atent construită în cei 14 ani de festival: muzicieni de talie internaţională, un public dispus să ne urmeze, săli de concert absolut spectaculoase, repertorii bine alese, sponsori, parteneri și parteneri media prestigioși. Dacă ai un mix corect, reușita nu se lasă prea mult așteptată! Atenţia noastră la detalii a crescut festivalul precum o plantă hidratată corect; este un festival de care ne-am ocupat cu iubire, așa că era firesc să genereze... iubire!

Care sunt noutăţile ediţiei DaDa de anul acesta și ce își propune ea să aducă nou în minţile și în sufletele noastre?

Noutatea este însăși tema festivalului, alta în fiecare an. Ediţia din 2019 poartă numele DaDa, un nume inspirat, desigur, de fenomenul dadaist, pornit la începutul secolului XX, în Zürich, de un grup de artiști europeni, organizat în jurul scriitorului de origine română Tristan Tzara. Pe lângă repertorii inedite, pregătite atent împreună cu Diana Kesler, directorul artistic al Festivalului, vom cânta anul acesta în spaţii noi: la MARe/Muzeul de Artă Recentă din București, primul muzeu privat de artă care s-a deschis în România în ultimii 100 de ani (după Muzeul Simu); în Templul Coral din București, cel mai mare lăcaș de cult mozaic din oraș; la Biblioteca ASTRA din Sibiu, cunoscută drept prima bibliotecă publică a românilor din Transilvania; într-o clădire-monument în care se află sediul Forumul German din Sibiu; la Casa Libertăţii Religioase din Cluj, ridicată în secolul XV, singura construcţie din oraș cu elemente renascentiste și gotice intacte, dar și la Casa Memorială Sigismund Toduţă, în care compozitorul clujean a trăit timp de 30 de ani.

De ce vorbim acum despre fenomenul dadaist și cum ar trebui să rămână el în memoria noastră colectivă? 

Am ales această temă dadaistă deoarece cred că a fost prea puţin explorată în ţara noastră. În contextul muzicii de cameră, ne propunem să relaxăm verigile tradiţionale și să repunem în lumină rolul artei și al artiștilor, prin prospeţime artistică, inspiraţie și creativitate în sălile de concert. În memoria colectivă, cred că dadaismul trebuie să rămână ca un moment-reper, în care artiștii vremii au răsturnat normele și au dat voie hazardului și nonconformismului să se manifeste. Probabil că știţi, dadaismul s-a manifestat în contextul existenţei Primului Război Mondial, fiind îndreptat împotriva rutinei în viaţă, a tiparelor mentale și artistice, reprezentând un da hotărât libertăţii umane și a celei de exprimare. De asemenea, să nu uităm sau să aflăm că acest curent artistic este strâns legat de numele artiștilor de origine română Tristan Tzara și Marcel Iancu.

Cum se ascultă muzica pentru tihnă în suflet și frumos în minte? 

Muzica de cameră și muzica clasică au pur și simplu nevoie de liniște, iar aceasta nu e o chestiune de snobism a muzicienilor. Dacă te afli într-o sală de concert, ești acolo pentru muzică, nu pentru alte activităţi pe care le poţi face oriunde. Am mai spus, cred că o sală de concert e ultimul loc din societatea noastră în care mai e liniște cu adevărat. În liniște, muzica vibrează complet diferit, te recompune interior. Concertul bun și liniștea aduc sufletul la loc, așa mi-a spus cineva după un concert la Castelul Corvinilor: „Vă mulţumesc foarte mult că ne-aţi adus sufletul la loc!”

Cum se raportează un artist la muzica lui: dezgolit și autentic sau purtând o mască, ca un actor? 

Când ești pe scenă, ești tu și muzica. Din respect pentru muzică și public, ca urmare a anilor de studiu și experienţă, nu prea e loc de măști, iar doar interpretările sincere ajung cu adevărat în sufletul ascultătorilor… Dar nu trebuie să uităm că muzicianul pe scenă este în același timp și un actor care trebuie să se regăsească în creaţia compozitorului și să încerce să redea cât mai veridic sentimentele și gândurile acestuia. De asemenea, atunci când te afli pe scenă, ești expus și încerci să lași deoparte tot ceea ce ar putea să afecteze actul artistic.

Suntem influenţaţi de muzică? Cum ne afectează ea identitatea și autenticitatea? 

Sigur că suntem influenţaţi! Muzica ne ascute simţurile, ne face mai sensibili din punct de vedere artistic, dar și mai curioși să descoperim mai mult, și treji, căci prin muzică dobândești claritate și prezenţă de spirit.

Cum se autodescrie omul Răzvan Popovici, dincolo de faptul că este un cunoscut violist și directorul festivalului SoNoRo? 

Sunt foarte optimist, curios, ţin la oameni, nu suport impoliteţea, ador curtoazia și generozitatea.

După o carieră de succes în afara ţării, de ce SoNoRo și de ce în România? 

Despre SoNoRo am explicat, din dorinţa de a aduce muzica de cameră în atenţia și în sufletul oamenilor. Cât despre România, aici m-am născut, aici am trăit în primii ani ai vieţii, legătura era creată, a fost firesc să revin. În România e o lume aparte, cum știm, fascinantă în imperfecţiunile ei, dar în care eu am ales să dezvolt proiectele SoNoRo, pe care vă invit să le descoperiţi pe site-ul nostru (www.sonoro.ro): SoNoRo – Interferenţe, programul de burse și workshopuri pentru tineri muzicieni (13 ani); SoNoRo On Tour (12 ani); SoNoRo Arezzo (9 ani); SoNoRo Conac, seria de concerte estivale găzduite de clădiri de patrimoniu din România (7 ani); SoNoRo Musikland, festival dedicat tradiţiilor și patrimoniului arhitectural al zonei Haferland (1 an). Pentru mine, România e veselă și muzicală, așa că vă aștept la concerte, DaDa?!

De Alexandra Nuță-Stoica