Gala Premiilor de Jazz
Fundaţia MUZZA organizează duminică, 7 aprilie 2019, ora 18.30, la Hard Rock Cafe din Capitală, Gala Premiilor de Jazz-Premiile MUZZA pe 2018. Ajunsă la ediţia a XVII-a, Gala este cel mai important eveniment anual pentru acest gen muzical, o adevărată sărbătoare pentru această breaslă ce îşi propune, ca de fiecare dată, să evidenţieze şi să premieze cele mai reuşite performanţe din acest domeniu în anul precedent.
Gala din acest an, îi are ca invitaţi, printre alţii, pe experimentații muzicieni TEODORA ENACHE, ADRIAN NAIDIN, SORIN ZLAT, A.G.WEINBERGER și SEBASTIAN BURNECI, pe senzaționala formație de fusion GROOVE GARDEN-solist Robert Patai, pe tinerii muzicieni laureaţi ai unor recente concursuri: Andrei Cerbu & The Crossroads, Anamaria Maranda, Petho Csaba și Dora Notărescu , și experimentatul grup de blues TRENUL DE NOAPTE cu al său inegalabil solist vocal și muzicuțist MARCIAN PETRESCU, care nu mai are nevoie de nici o altă prezentare pentru a stîrni interesul publicului.
Nu vor lipsi nici invitați surpriză...
Juriul de specialitate, care a alcătuit lista de nominalizați și de laureați, este alcătuit din jurnaliști de prestigiu precum Anca Romeci, Olivia Cristina Sima, Andi Enache și Alex Revenco.
Toate formaţiile premiate, vor susţine micro-recitaluri pentru deliciul publicului iubitor de jazz şi blues.
Gala este organizată cu sprijinul unor instituţii, sponsori, parteneri media, muzicieni şi simpli prieteni, toţi avînd aceeaşi pasiune-jazzul.
Evenimentul este realizat și prezentat de muzicologul Alexandru Şipa, Președinte al juriului.
Preţul biletului de intrare este de 40 și 60 lei anticipat și 50 și 70 lei în seara Galei. Se pot procura și pe internet la iabilet.ro
Rezervări de locuri se pot face la tel. 021-2066261
Fundaţia MUZZA
Detalii pe www.fundatiamuzza.ro
tel. 0744-48 44 82 sau 0733-89 87 78
Comentarii