E Șuie, e Șuie Paparude

BEAN DOBRICĂ MICHI

Ce voiaţi să deveniţi când eraţi mici?

Michi: Personaj în cărţile lui Jules Verne.
Dobrică: Ambasador.
Bean: MC.

Cum și când s-a născut numele Șuie Paparude?

Michi: Fostul nostru vocal, Rush îl chema, a venit cu ideea Șuielor Paparudelor, apoi, la scurt timp, am zis să scăpăm de „lor“ din fiecare cuvânt și a rămas numele actual. S-a născut în 1992, când repetam la Club A și veneam cu sintetizatorul Yamaha DX 7 și cu un mixer rusesc „Sonor“, cu metroul până la Universitate și apoi pe Blănari, în vestitul subsol unde era Club A.

Care este piesa de la Șuie care descrie modul în care vă simţiţi acum, fix în momentul ăsta?

Dobrică: Cea mai bună zi.
Bean: Somn ușor.

De ce faceţi (încă) muzică? Unde e motorul care vă ţine în priză și cum arată el?

Michi: Am făcut școală de muzică 8 ani, am avut pian în casă de la 4 ani, tatăl meu este un mare meloman, natural am ajuns la muzică și fac muzică într-un mod natural, neforţat de nimeni și de nimic. Pentru mine muzica este un mod de viaţă, pe care, chiar și în condiţii economice mai grele, uneori de sănătate, îl respect și îmi vine mănușă, pentru că așa simt. Simt să fac muzică. Simt să fac asta. Și de aceea, pentru că simt să fac lucrul ăsta, sacrificiul pe care îl fac câteodată pentru muzică, timpul petrecut nopţile, căutând sunetele perfecte și liniile melodice cele mai potrivite, vine natural. Am muncit foarte-foarte mult pentru muzică, cu pasiune. Senzaţia pe care o am atunci când văd că ceva la care am lucrat noaptea într-o cămăruţă e apreciat mai întâi de colegii mei de trupă, apoi de public (care e cel mai important), este motorul care mă face să fac muzică în continuare. 

Dobrică: Fac muzică pentru că nu știu să fac altceva la fel de bine.
Bean: Ne place, place, place, place, place.

Cum s-a născut cea mai recentă piesă, Omul de Gheaţă? Cum lucraţi atunci când compuneţi?

Michi: Piesa iniţial a fost instrumentală și a fost terminată și salvată la ora două noaptea, în dimineaţa zilei în care eu am avut infarctul, fișierul original și acum are data și ora. Apoi, am simţit că e momentul să o dezvolt un pic altfel, în sensul în care piesa acum are vocea lui Bean și un mesaj clar. El, ca și la Soundcheck și la Omul de Gheaţă, își compune versurile și linia vocală. Lucrul la piese este individual și colectiv. Un mix de. Eu fac muzica și, așa cum multă lume mă știe, sunt un tip mai rezervat, nu îmi place să bat monedă pe faptul că eu fac muzica. Pentru că e un lucru suficient de bine știut și chiar nu cred că aș mai avea ceva de adăugat. Facem repetiţii o dată pe săptămână, schimbăm idei, fișiere, wetransferuri, și piesa capătă formă. Feelingul este cel care mă ghidează aici. Dacă am feelingul că piesa e gata, atunci e gata. Am încredere în chestia asta, mai puţin tehnică. Feelingul e cel care contează. Acel ceva care nu ţine de masteringul unei piese. În epoca în care mașinile preiau frâiele, este foarte important să lăsăm omului controlul, iar eu în studio, când fac o piesă, am acest control bazat pe ce simt, pe feeling.

Tabieturi aveţi?

Michi: Nu prea am tabieturi gen cafea, ceai, ziar, dar îmi place enorm să merg pe jos. Să mă plimb pe distanţe lungi.
Dobrică: Am un tabiet, cafeaua de dimineaţă.
Bean: Da, fumez și îmi place să fac o poză de dimineaţă, mai ales dacă sunt în deplasare.

Dar superstiţii?

Michi: Nu am. Am avut la un moment dat, bazat pe un complex mai nefericit de împrejurări, o fobie de cifra 13. Dar, evident, a fost o tâmpenie.
Dobrică: Nu am superstiţii.
Bean: Nu prea are baba.

Dacă vă daţi cu un pas în spate și vă uitaţi puţin la voi, ce credeţi că a ţinut în picioare proiectul ăsta? Cum de a rezistat Șuie Paparude atâta timp și încă umple cluburile?

Michi: Muzica, în primul rând. Asta a ţinut trupa în picioare. Și, scuze, Șuie Paparude nu e un proiect. E o formaţie de muzică. O trupă.
Dobrică: Muzica lui Șuie a rezistat, ea e cea care încă poate umple cluburile, nu ochii albaștri ai lui Dobrică sau barba lui Bean.
Bean: E cum zice Dobrică. Muzica e bună. Sunt sigur că dacă, Doamne ferește, eu sau Dobrică păţim ceva, și lumea, și concertele vor fi la fel. 

Care e cea mai mare dificultate cu care vă confruntaţi în prezent?

Bean: Nu am timp să fac muzică. Abia aștept o pauză de concerte. 

Primul concert Șuie ever. Cine își mai amintește cum a fost și ne povestește?

Michi: Păi, în Club A. Subsol, întuneric, fum mult, dar fermecător. Punk. Era o libertate absolută. Sunet prost, dar nu conta, bass dezacordat, dar nu conta, Yamaha DX 7 cărată cu metroul la concert, dar nu conta. (Nu existau figurile actuale. Era idee, risc, muncă în studio neîncălzit, ad-hoc, în care noaptea temperatura scădea iarna la 0 grade). O lume pe care nu o mai vedeai în București, pentru că, la vremea aia, pe străzi încă mai erau vestigiile comunismului, arhitectonice, muzicale și vestimentare, lanputere. Cred că era un miracol, cum se duceanvorba de la om la om cumva că este concert Șuie. Nu exista internet, iar la radio sau tv nu aveam ce căuta. Așa că, o mână de oameni în club, emoţii, un concert interesant. Atunci am simţit ce trebuie făcut, ce trebuie schimbat, ce trebuie să fac, ce sintetizator ar trebui să-mi iau și ce sampler, ce unelte am nevoie ca să pot face un sound electronic care să evadeze din zona un pic prăfuită la ora aia a muzicii indie. Un fel de punk, dar cu sunete electronice, a la Front 242 sau Laibach. Și am pus bazele muzicii electronice în Șuie Paparude, renunţând pentru vreo 10 ani la chitare. 

Dobrică: Îmi amintesc că era super-full și cu lume super-entuziasmată de soundul nou din vreumurile alea.

Cu ce vă mai ocupaţi în afară de muzică?

Michi: Cu nimic altceva. Atunci când mă apuc să fac muzică, Șuie Paparude e în mine, aici. Natural. E în ADN-ul meu. Niciunui alt lucru nu i-am dedicat atâta timp, energie, pasiune. Mai predau un curs de muzică electronică la SAE București.
Dobrică: Eu mai fac ceva muzici pentru piese de teatru.
Bean: Cu familia.

Aveţi o tradiţie cu concertul de sfârșit de an din Control. Cum s-a născut asta și ce înseamnă pentru voi?

Michi: A fost o idee venită într-o seară de iarnă în Control. Ce-ar fi să facem un concert riscant, când toată lumea e cu altele în cap cu nici 24 de ore înaintea Revelionului? Atunci când probabilitatea ca clubul să fie gol e mare? Gen ultimul concert Șuie din an? Se pare că a fost o idee bună. Tocmai pentru că a venit natural, aproape în joacă, la o bere, în Control. Și cred că de aceea și rezistă atât. 

Șuie pe foarte scurt, cu Dobrică

Șuie Paparude, în trei cuvinte-cheie...

Dobrică: Mic, rău și iute. 

Cel mai greu vă este să…

Dobrică: Anulez întâlnirile. 

Viaţa fără muzică ar fi…

Dobrică: Ca o vară fierbinte fără ploaie.

Noi ne construim viaţa sau există soartă?

Dobrică: Ne construim viaţa și există soarta. Și pământul este rotund.

Calea raţională sau intuiţie?

Dobrică: Intuiţie.

Bere sau vin?

Dobrică: Vin.

Colorat sau alb-negru?

Dobrică: Colorat.

Dulciuri sau sărăţele?

Dobrică: Dulciuri și sărăţele.

Cafea sau ceai?

Dobrică: Cafea.

Cu ce muzician aţi ieși în oraș la un pahar?

Dobrică: Cred că niciun muzician nu ar dori să iasă cu mine la un pahar.

Dacă aţi avea putere absolută,ce aţi schimba în lume?

Dobrică: Aș interzice wobble-ul.

Text: Andreea Lupescu

Foto: Andi Singer