Condamnaţi la matinal: DigiFM

Condamnaţi la matinal: DigiFM



De luni până vineri cei doi condamnaţi la matinal aduc: știri din 30 în 30 de minute, cele mai importante subiecte ale zilei, comentate pe larg alături de ascultători și de invitaţii din studio, Sertarul lui Ciuclaru, cu același Bogdan Ciuclaru pus pe glume și caricaturi verbale, Ungurul Bulan, cu toate personajele lui atât de bine cunoscute și iubite de ascultători, Radu Paraschivescu, pus și el pe glume cu piper, în special pentru cei cărora le lipsește o cratimă... șiiiii o prezenţă feminină, care îi va însoţi zi de zi, de la 06:30 la 10:00. Beatrice Ghiciov.



Cum arată o dimineaţă la Digi FM? 

Cătălin Striblea: E un fenomen foarte interesant. Eu vin obosit, căci nu reușesc, de obicei, să dorm bine. Bogdan zici că are turometrul la maximum, indiferent de zi, iar Beatrice râde de la prima oră. Bine, e și mai tânără, muult mai tânără. La prima intervenţie eu sunt morocănos, iar apoi iau din energia lor și se întâmplă niște fenomene. Te încarci de adrenalină, de râs, de veselie și cel mai mult de poveștile ascultătorilor. Am auzit în ultimii ani lucruri fantastice și am râs incredibil. Lumea este de o diversitate nebună și de o nebunie uluitoare.


Bogdan Miu: Dimineţile noastre sunt intense, pentru că totul merge pe repede înainte. Din momentul în care sună alarma, la 5 dimineaţa, și până se termină emisiunea, fiecare minut este folosit la maximum. Suntem mereu conectaţi la subiectele din emisiune, la ascultători și la concursuri.


Ce muzică ascultaţi în drum spre radio? 

Cătălin Striblea: Eu ascult un radio concurent în cele 12 minute cât durează drumul. Nu spun care, ca să-i las să-și bată capul între ei. Dau muzica tare și încerc să mă încarc. Când plec, pun muzica mea ca să mă liniștesc. Uite, vă recomand tuturor un podcast All Songs Considered de la NPR. Cel mai bun. 


Bogdan Miu: Am avut-o invitată la radio acum câteva săptămâni pe Mirabela Dauer și de atunci am început să reascult „șlagărele” românești pe repeat.


Câte cafele consumaţi până se termină emisiunea? 

Cătălin Striblea: Din ce în ce mai multă. Înainte luam un păhărel de cafea, azi am o cană mare pe care o cam beau. Nici nu eram mare băutor de cafea, dar am devenit. Îmi dă o stare de bine căldura ei. 


Bogdan Miu: Acum sunt la level 1, adică doar o cafea. Dar recuperez imediat după emisiune. Au fost însă și vremuri când fără 3 cafele nu rezistam până la ora 10.




Care consideraţi că este rolul vostru în viaţa ascultătorilor? 

Cătălin Striblea: Catalizatorul. Noi suntem cei care tragem șocul, îi împingem mai departe, le facem ziua mai bună. Sper să dea și un fel de dependenţă. Trebuie să le mai luăm un pic din griji și să le spunem că viaţa nu e chiar nasoală. 


Bogdan Miu: Să-i relaxăm la început de zi, ca între prieteni. Fiecare dintre noi se trezește cu griji și cu o lungă listă de lucruri de bifat. Dar hai să privim pozitiv situaţia, putem începe ziua și cu o pauză de la aceste gânduri, măcar în drumul spre job.


De unde vă luaţi energia pe care o transmiteţi oamenilor? 

Cătălin Striblea: Cred că furăm unii de la alţii. Dar cel mai important este că luăm de la ascultători. Acesta este și motivul pentru care am coborât interacţiunea în program. Vorbim cu oamenii de la șapte dimineaţa. Iar ei ne trimit atâtea idei, gânduri și mai ales fapte de neînchipuit încât nu ai cum să nu devii energetic. Bine. Și de la Ciuclaru, care e mic, dar e cât o baterie.


Bogdan Miu: Sincer, tot de la oameni. Energia și starea de bine o primim de la ascultători și o dăm și noi mai departe. Ne bucurăm că în fiecare dimineaţă interacţionăm cu oameni care ne povestesc experienţele lor și cred că am atras pe frecvenţele noastre un public frumos, cu care facem un schimb matinal de energie pozitivă.


Melodia preferată. 

Cătălin Striblea: Nu am una care să mă însoţească de-a lungul anilor, dar pot să-ţi spun că Bogdan și Beatrice râd de fiecare dată când mă încing pe latino și reggaeton. Cel puţin de când are Andra piesa asta cu Enrique e dezastru. 


Bogdan Miu: Încă îmi place mult Robbie Williams, iar dacă e să aleg o melodie atunci e Feel. 


Beatrice Ghiciov: Thirty Seconds To Mars – Closer To The Edge.




Aveţi vreun talent ascuns? 

Cătălin Striblea: Sigur. Modul în care nu fac mai nimic în casă trebuie să fie un talent special. Trebuie să mă premiez pentru așa ceva. În același timp, știu să mă organizez atât de bine că reușesc să fac o grămadă de lucruri legate de muncă. 


Bogdan Miu: Talentul secret e că știu să ţin un secret. Dar să nu mai spui la nimeni.


3 melodii care n-ar trebui să lipsească din playlistul de Crăciun. 

Cătălin Striblea: Eu nu cred în anumite melodii. Cred că de sărbătoare trebuie să pui muzica cea mai bună. Cea care îţi place cel mai mult la momentul acela. Dar pot să-ţi spun că, de fiecare dată când sunt cu prietenii și avem momentele noastre, îl punem pe maestrul Dinică. E ora mea favorită. 


Bogdan Miu: Playlistul de Crăciun începe mereu cu Last Christmas, Driving home for Christmas și All I want for Christmas is you. Însă printre ele putem asculta și un Pentatonix sau Michael Buble cu albumele speciale de Crăciun. 


Beatrice Ghiciov: 3 melodii? Nu pot să mă rezum la atât de puţine. Însă recomand albumul de Crăciun al lui Frank Sinatra.




Care este vocea voastră preferată? 

Cătălin Striblea: Cele mai bune voci din România au fost Andrei Gheorghe și Paul Grigoriu. Cred că le datorăm imens. Și sunau teribil de bine. De azi îmi place Dobro, dar nu mai pot să-l aud din raţiuni de timp. Și Anca Romeci de la România Muzical. Pentru mine, are o voce hipnotică. Te oprește în loc. 


Bogdan Miu: Vocea raţiunii. Glumesc, îmi plac vocile cu un timbru special. Dacă vorbim de muzică, îmi place vocea Irinei Rimes.


Rezoluţia pentu 2019? 

Cătălin Striblea: Avem treabă! 


Bogdan Miu: 2019 este anul în care vreau să mă joc mai mult cu fetiţa mea. 


Beatrice Ghiciov: Pentru 2019 mi-am propus să călătoresc și mai mult, să îmi fac abonament la o sală de fitness și să mă și duc. Pe partea de radio, îmi doresc ca Digi FM să devină postul pe care oamenii să îl aibă ca reper pentru „așa da”. Și promit că voi contribui cu toate forţele.



De Cristian Niculae



Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Macanache, de la inele la rime fără

Macanache, de la inele la rime fără "perdele"

Vanotek lanseaza ''Tell Me Who'' feat. Eneli

Vanotek lanseaza ''Tell Me Who'' feat. Eneli

Cele mai aşteptate concerte ale verii 2017

Cele mai aşteptate concerte ale verii 2017

Birmingham Festival Choral Society

Birmingham Festival Choral Society

Awake Festival se apropie cu viteză!

Awake Festival se apropie cu viteză!

Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

Mihail e bine, ea încă nu l-a ucis

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

ProFm lansează campania de imagine ''Ești bine cu ProFM''

ProFm lansează campania de imagine ''Ești bine cu ProFM''

Jason Mraz concertează pe 11 martie la București

Jason Mraz concertează pe 11 martie la București

Muzică sud-americană la Ceainăria ARTea

Muzică sud-americană la Ceainăria ARTea