Interacţiuni şi Conexiuni

INTERACŢIÚNE, interacţiuni, s. f. 1. Formă de legătură a obiectelor, a fenomenelor etc., manifestată printr-o influenţare, condiţionare sau acţiune cauzală reciprocă. 2. (Fiz.) Acţiune reciprocă între două sau mai multe corpuri, sisteme fizice, fenomene etc. (sursa: dexonline.ro).

Interacţionăm? O mai facem? E pur și simplu rutina de butonat? Sunt cuvintele pe care le așternem în sms-uri sau chat box-urile de pe platformele de social media? Un like, un comentariu, un follow, o inimioară, un seen, un add friend - friend request. Poate un share? Poate un Instagram Story? 

Mă întreb: interacţionăm? Cu adevărat. Ce culoare au ochii celui cu care vorbești? Ne mai privim, simţim? Tu cum îţi începi ziua? Întrebări, întrebări. Spune-mi. Sună alarma de dimineaţă. Te dai jos, te speli pe faţă. Te pregătești, te gătești. Butonezi și îţi vezi de viaţă. De viaţa socială sau de aia reală? Cui îi zâmbești? Cu adevărat. Privește. Privește în jur - prin haos, printre oameni, privește-i pe ei și fă-i să te privească. Uită de telefon când te așezi pe scaunul din metrou sau pe scaunul din mașină, din taxi. Lasă-l, privește. Ce vezi? Ei cum te văd? Interacţionăm sau cel puţin asta vrem să credem că facem. Suntem conectaţi, dar prin imagini și idei superficiale despre ce ar trebui să facem, cum să fim, unde să fim. Oricât am vrea să negăm, ascundem emoţii, sentimente, trăiri, dorinţe. Le ascundem pentru că nu se pupă cu lumea de dincolo. De dincolo de ecran. Arătăm prea mult sau prea puţin. Știm că nu e ușor, să lăsăm asta deoparte și să nu ne mai amăgim. Poate îţi sună ironic, absurd. Dar ăștia suntem. Vrând, nevrând. 

Ieri, am zărit un cuplu de bătrâni. Se ţineau de mână. Ea și-a plecat capul pe umărul lui. A închis ochii și a zâmbit. Primul meu instinct: Fă o poză! Că ai telefonul în mână. Când de fapt, cea mai frumoasă poză era deja făcută. Ei doi, ochii mei, fără niciun filtru și nemaivăzută. De nimeni altcineva. Ci doar de mine. Și mă întrebam oare cât de simplu văd ei lumea. Lumea asta care parcă nu e atât de complicată pe cât o facem noi să pară. Căci ne văităm de tot și de toate pe nesă- turate. Ne luptăm cu gânduri, nerăbdare, sete și foame - de atenţie. Vrem să fie pozele puse acolo, în văzul tuturor - poze digitale, cu filtre, modificate și ajustate. Pentru confirmări? Pentru așteptări? Așteptările care ne macină și ne consumă, pentru că așteptăm multe, fără măsură. Dar măsurăm tot ceea ce ne înconjoară, fără răbdare și fără să băgăm de seamă că, de fapt, nu trebuie să așteptăm nimic. Ci poate doar să ne oprim pe loc. 

Să nu mai cerem atât de mult. Că, până la urmă, când o să ne săturăm și de cerut? Cât să ceri și cât să dai? Stai pe loc, respiră și hai. Hai să ne bucurăm mai mult. Și chiar și să plângem, de ce nu? Dar nu prin cuvinte scrise, tastate, butonate. Hai printr-o îmbrăţișare, o plimbare, o cafea latte. Să ne privim, să facem schimb de energie. Energie d-aia frumoasă ca atunci când eram mici și nu ne păsa de nimeni și nimic. Nu ne păsa pentru că simţeam tot. Fiecare vibraţie, energie, fără niciun buton. Simţeam fiecare bătaie a vântului, fiecare picătură de ploaie, fiecare fulg și fiecare rază de soare. 

Eram acolo. Ancoraţi în prezent, cu vise simple de viitor și amintiri din trecut. Frumosul care nu înseamna perfect, ci și urât. Pentru că simţeam, ne conectam.

INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s. f. 1.Legătură stabilită între mai multe reţele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrică; interconectare.

Funcţionăm sau obișnuiam să funcţionăm asemenea unor reţele electrice. Transferam energie între noi. Prin vorbe, atingeri. Prin simţurile ascuţite de energie pură. Fără niciun adaos, fără ură. Ura care s-a accentuat - în familie, în relaţie, în prietenii. Treptat, treptat. Ură cauzată de fel și fel de lucruri mărunte. Pe care dacă le pui apoi cap la cap te gândești: au fost oare atât de importante? Și, la final de zi, câţi mai suntem? Câţi mai suntem cei care încă pun preţ pe zâmbetele sincere? Pe conexiuni naturale. Acel tip de conexiune naturală care curge-parcurge un traseu prin fiecare parte a corpului. Vibraţii care trezesc simţurile. Priviri care ne fac să simţim undele. Undele unui transfer care ne relaxează, ne calmează sau ne agită frumos. Care se inspiră, care ne alină. 

Ce ne lipsește? Ce nu ne ajunge? De ce pare că uneori am găsit ce ne dorim și apoi parcă fuge? E oare o senzaţie și asta, că ce avem ne ajunge? Cine suntem și unde vrem să fim? Stai, hai să ne conectăm. Stai puţin. Apreciază. Acceptă. Acceptă fiecare moment, fiecare secundă. Acceptă ce simţi, cine ești acum și unde. Acceptă ce te împlinește și vezi ce îţi lipsește. Totul se întâmplă cu un motiv - așa cum ghidezi, lucrurile se așază. Indiferent dacă uneori pare că timpul trișează. Indiferent dacă plouă, ninge sau e soare. Indiferent dacă unele zile par, așa, fără culoare. Pentru că e fix vorba despre acceptare. 

Să fim noi, asta ne ajută să ne conectăm. Să ne prindem de ce trebuie, să ne desprindem de ce ne face rău. Pentru că oricât de greu ne este să renunţăm - la idei, rutine, oameni - într-un final trebuie să ne ajustăm. Să ne aliniem și să putem să respirăm. Să inspirăm. Să fim noi. Fără filtre și fără înșiruiri de cuvinte, fără un profil prin prisma căruia să fim ceea ce nu vrem să fim. O reţea la care toţi contribuim. În care fiecare joacă un rol pe care îl primim sau ni-l atribuim. Asumă-ţi acest rol și poartă-te ca atare. Adică fii tu: așa cum ești, fără să te îndoiești. Căci dincolo de cuvinte, imagini și alte cele, suntem umani prin interacţiuni și conexiuni - și avem nevoie de ele.

Cine e Alma? Alma e în fiecare dintre noi. În fiecare femeie. Poate e și în bărbaţi? De ce nu? Vreau să ai curajul să fii Alma. Să fii nebună. Să spui ce ai pe suflet. Să ai răbdare. Să te aliniezi. Să zbori. Să ai o voce. Să alergi. Să ai grijă de tine. Să iubești. Să plângi. Să zâmbești. Alma e în fiecare dintre noi. Nu ţi-o pot descrie. E un cumul de emoţii și trăiri pe care poate ai vrea să le împărtășești. Că poate dai și altora din curajul tău. Că poate putem să răspândim altfel de mesaje. Că poate putem să începem un dialog pe bune.

De Ioana Sabo

Ilustraţii Cristina Ţogoe