
''Vara s-a sfârșit'' în regia lui Radu Potcoavă, din 5 mai în cinematografe

Lungmetrajul „Vara s-a sfârșit”, în regia lui Radu Potcoavă, va rula din 5 mai 2017 în cinematografele din România.
Cel de-al treilea lungmetraj semnat de Radu Potcoavă, primul film românesc din ultimii 25 de ani în care personajele principale sunt interpretate de copii, a avut premiera mondială anul trecut, în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Montréal.
Acțiunea din „Vara s-a sfârșit” are loc într-un mic oraș de la malul Dunării, în timpul vacanței de vară. Mircea (Nicholas Bohor) acceptă să-l ajute pe Alex (Dan Hurduc) să-și însceneze răpirea și să-și șantajeze un tată absent, nerealizând consecințele pe care astfel de jocuri le pot avea.
„Vara s-a sfârșit este un film despre copilărie. Despre cum era în anii '90, când nu aveam nici smartphone-uri, nici tablete și nici Facebook. Când să fii online însemna să ieși în curtea școlii, maidanul din spatele blocului era cel mai tare afterschool, iar blugii largi și șapca cu Chicago Bulls erau cel mai tare status (și un statement, în același timp). Am făcut acest film cu gândul la prietenii mei din copilărie și la copilăria mea, implicit. Sunt sigur că fiecare dintre noi am avut în preajmă câte un Alex pe care să îl admirăm sau o Ioana de care să fim îndrăgostiți în secret și, mai ales, poate unii dintre noi am fost chiar Mircea, copilul cuminte și tăcut. Îmi doresc ca filmul să ne aducă aminte de ei și de noi, fie chiar și pentru un moment”, declară regizorul Radu Potcoavă.
Din distribuție fac parte actorii: Nicholas Bohor, Dan Hurduc, Ofelia Popii, Șerban Pavlu, Valentin Popescu, Virginia Rogin, Dorian Boguță, Crina Tofan și Mihai Albu.
Regizat de Radu Potcoavă, după un scenariu al Cristinei Bîlea, filmul are imaginea realizată de Oleg Mutu și montajul de Cătălin Cristuțiu, Mălina Ionescu semnează scenografia, iar Svetlana Mihăilescu costumele. Pelicula are muzică originală compusă de Cristian Călin, integrată în coloana sonoră realizată de Alex Dragomir.
„Vara s-a sfârșit” este produs de Velvet Moraru, prin ICON production, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și suportul financiar al Cinema City.
Cele mai citite

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

"Cei 7 magnifici" - povestea din spatele ecranului

The Black Panther

Filmul "Două lozuri" - anatomia unei comedii

10 motive pentru care să te uiţi la serialul "Valea Mută"
_thumb_small.jpg)
"Mama. Eseu despre iubire", o expoziţie de fotografii plină cu tandreţe

Marea bătălie a ecranelor. Film de artă sau film de public?

"Valea Mută" - Cronica primului episod

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020
_thumb_small.jpg)
Cronică de film • Silence
Promo

Ce să mănânci când ești răcit
De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Top 5 aparate pentru o cafea perfectă

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Comentarii