Tudor Aaron Istodor: Filmul nu dă niște răspunsuri clare, ci ridică niște întrebări

Tudor Aaron Istodor este unul dintre cei zece actori europeni selectaţi în programul Shooting Stars, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, desfășurat în perioada 9-19 februarie 2017. Despre cel mai recent rol din filmul Fixeur, în regia lui Adrian Sitaru, despre actorie și dileme morale, într-un interviu de Ileana Bîrsan.

Despre Fanny Ardant
Tocmai a fost premiera ultimului film al actriţei și regizoarei Fanny Ardant, Le divan de Staline, în care îl joc pe căpitanul Dovitkine, cel care îi pune filme lui Stalin, interpretat de Gerard Depardieu, și care la un moment dat face o greșeală, punându-i Îngerul albastru. Ador la Fanny Ardant faptul că vrea să spună o poveste, lucru pe care îl face în toate cele trei filme ale sale. Îi admir foarte mult energia, pe care nu numai că ne-o transmitea, dar pe care își dorea să o vadă și la noi. Pentru primul ei film în care am jucat, Cendres et sang / Cenușă și sânge, am dat probă, iar apoi m-a invitat și pentru celelalte.

Fanny Ardant, la premiera de la Paris, Cite Cine des Halles

Despre actorie
ABC-ul din școală a fost foarte important. Școala a contat enorm, am fost la clasa domnului Ion Cojar, care mi-a și scos niște gărgăuni pe care-i aveam în cap, prejudecăţi despre actorie. După mine, actoria de teatru și cea de film nu sunt foarte diferite, se vede dacă minţi și la teatru, și la film, trebuie să fii tu în situaţia dată și să cauţi în tine lucruri pe care le ai în comun cu personajul; câteodată propui tu mai mult, alteori sunt regizori care preferă să vină ei cu tot și tu doar să execuţi.

Despre Adrian Sitaru
Mi-au plăcut filmele lui, în care am văzut niște actori foarte buni în situaţii foarte emoţionante și mi-am dorit să fac parte din film. După câteva probe, au urmat patru sau cinci luni în care ne-am întâlnit, am discutat, am repetat, am experimentat și am modificat. A fost important că toate aceste lucruri s-au sedimentat în mine și, când am ajuns pe platou, aveam toate datele. Evident că acolo ești viu, reacţionezi în funcţie de ce se întâmplă, și lui Adrian îi plac accidentele pe care le rezolvi, iar unele dintre ele chiar au rămas în film. Pentru el viaţa bate filmul și realitatea imediată e cumva mai tare decât orice e deja scris. De pildă, în scena de la mama fetei, trebuie să le traduc jurnaliștilor, sunt super-profesionist și, la un moment dat, mă încurc în vorbe și faptul că m-am încurcat s-a potrivit personajului și-l nuanţează. Adrian vrea să începem scenele un pic înainte, tocmai să vedem cum ajungem la scena scrisă în scenariu și să nu fii direct în acţiune. Așa a fost la scena din restaurant, când Adrian Titieni a început să improvizeze legat de tablourile de pe pereţi, moment pe care Adrian l-a păstrat.

Tudor Aaron Istodor și Adrian Sitaru, la premiera „Fixeur", Les Arcs European Film Festival TV

Despre Diana Spătărescu, interpreta rolului Ancăi
Ne-am întâlnit după un lung proces de casting. Adrian a vrut să fie minoră. A fost important, deontologic, ca această fată care urma să fie aleasă să nu afle de la ei, de la noi lucrurile care se vorbesc în film și cumva părinţii să fie de acord, să citească scenariul și noi să nu facem nici cel mai mic abuz. Iar Diana, care joacă rolul prostituatei minore, în vremea filmărilor, în vârstă de 14 ani, are și o maturitate care ne-a ajutat și are și inocenţa vârstei, care nu poate fi trișată. N-ar fi putut fi credibilă dacă era jucată de cineva peste 18 ani. M-a ajutat foarte tare, mai ales pentru că am putut să-mi văd de personajul meu și să nu mă gândesc tot timpul dacă abuzez cumva, dacă e prea mult. Pentru mine scena cea mai grea a fost cea din mașină, în care încerc să o conving să vorbească și să facă interviul. N-a ieșit din prima zi de filmare, la finalul zilei Adrian a spus că trebuie să o refilmăm și ne-am dat seama că-i lipsea un mic gest care declanșa totul.

Despre dileme morale
Filmul nu dă niște răspunsuri clare, ci ridică niște întrebări. Povestea Adrian Silișteanu (n.m. coscenarist, director de imagine și producător al filmului) că a fost și a făcut interviul cu o prostituată minoră. Toţi avem niște prejudecăţi când spunem prostituată, avem deja o idee, o imagine. Și, în momentul în care s-a întâlnit cu fata, a realizat că are în faţă un copil inocent, abuzat, spălat pe creier. Mai mult decât atât, povestea Adrian că, după fiecare reportaj, mergea să emneze un contract cu o sumă care răsplătea materialul și munca lui. De aici a pornit idea filmului. Unde e binele? În varianta jurnaliștilor care spun că nu suntem aici ca să facem pe umanitarii, suntem jurnaliști care prezentăm lumii tocmai ca lucrurile astea să nu se mai repete sau la maica superioară, care le spune jurnaliștilor nu pot să vă las să vorbiţi cu ea, pentru  ă prezenţa unor bărbaţi ar putea-a face să retrăiască niște momente traum tizante. Și aici intervine dilema morală: abuzezi de fata asta, e bine să faci interviul pentru o cauză bună sau cât de departe ești dispus să mergi pentru cauza nobilă? Și cumva asta îl face și pe Radu, personajul meu, să reconsidere tot ce credea că e bine, că e bine să ceară copilului să fie un învingător, că e bine să vrea să fie cel mai bun și să facă lucrurile perfect. Aici începe maturizarea lui Radu și în relaţia cu munca și rostul de jurnalist, și în relaţia cu copilul prietenei lui. Conflictul e între niște oameni cu intenţii bune, care își fac treaba bine, niște profesioniști, și jurnaliștii și fixeurul și măicuţa.

Teatrul românesc aplaudat & filmul românesc blamat
La teatru cred că reacţiile foarte laudative, la orice fel de spectacol, vin dintr-o educaţie prost înţeleasă, un fel de politeţe fără repere. Nu cred că există o industrie a filmului, nu există filme de gen. Cred că, dacă ar fi o mai mare diversitate, aversiunea faţă de filmul de autor poate că n-ar mai fi așa de mare. Când spui film românesc, pentru foarte mulţi fie e o tristeţe, fie e plictiseală, fie nu înţeleg nimic. Dar lucrurile încep să se mai schimbe. Anul trecut au fost câteva filme de gen care mă fac să fiu optimist.

Alessandro Borghi, Elina Vaska, Tudor Aaron Istodor, Victoria Guerra, Louis Hofmann, Karin Franz Koerlof, Richard Chen, Zofia Wichlacz, Marusa Majer și Hannah Hoeksrta – Berlin, 2017

Tudor Istodor, Luna Picoli Truffaut, Paul Hamy, Fanny Ardant, Gerard Depardieu și Francois Chattot, la premiera filmului „Le Divan de Staline", la Paris

Fotografii: Getty Images și arhiva personală