The Hustle/Ticăloasele: cum au fost puse în scenă toate șmecheriile amuzante

The Hustle/Ticăloasele: cum au fost puse în scenă toate șmecheriile amuzante

 

 

“The Hustle / Ticăloasele”, cel mai recent film marca MGM, care a intrat  în cinematografele din România în data de 10 mai, e o capodoperă a înșelătoriilor și șmecheriilor briliant puse în scenă de două femei (interpretate de Anne Hathaway și Rebel Wilson) în lumea bărbaților bogați din sudul Franței.  

 

Protagonistele comediei sunt Josephine și Penny, două femei din două lumi complet diferite, prima fiind o silfidă brunetă, elegantă și îmbogățită din combinații de tot felul, iar cea de-a doua, după cum îi spune și numele, o blondă durdulie și cam amărâtă, care tinde la statutul celei dintâi.


Un accent “foarte” britanic

Credibilitatea lui Josephine (Anne Hathaway) e construită plecând de la felul în care arată și se îmbracă, la care se adaugă accentul britanic perfect.


“Nu voiam să vorbesc cu accent, a fost ideea lui Chris Addison (regizorul, n.r.). Am încercat să îl conving să renunțe la ideea asta, dar a avut câștig de cauză. Am fost, însă, de acord că tonul meu trebuie să fie unul elevat și că umorul trebuie să fie la îndemâna oricui, dar cu o notă sofisticată. Atunci i-a venit ideea că Josephine trebuie să fie britanică. Eu voiam să fie americancă, nu voiam să muncesc atâta la accentul perfect. Plus că îmi era și teamă de accent, recunosc. Dar el a insistat că va fi mai amuzant așa”, spune actrița Anne Hathaway.


Ulterior, Anne Hathaway a vorbit cu mai multe accente -  britanic, german, chiar și australian. “Vorbesc olandeza, franceza, chiar și limbajul semnelor”, spune ea amuzată.


La filmări, pentru prima dată, Anne Hathaway a experimentat improvizația și s-a dovedit a fi foarte bună la asta. “A fost super în scenele improvizate. Nu și-a pierdut nicio clipă atenția, era mereu prezentă, chiar dacă eu îi spuneam cele mai trăznite lucruri cu putință”, spune Rebel Wilson, cea care îi dă viață lui Penny.


Pentru rolul ei, Wilson s-a pregătit intens, documentând arta păcălitului într-o carte despre asta. “Cineva din echipa de producție mi-a adus o carte despre arta de înșela. N-aș putea niciodată să fac asta în viața reală, m-aș simți foarte vinovată. Iar dacă cineva mi-ar face mie asta, m-aș supăra tare. Am participat o dată la un show în Australia în care păcăleam oamenii pentru jumătate de oră și nu prea mă descurcam, mă simțeam foarte aiurea că fac asta”, spune Wilson.


Un look meticulos pregătit

Casa superbă în care locuiește Josephine pe Riviera franceză a fost pregătit cu grijă de designerul de producție Alice Normington.


“Alice un geniu. Am luat împreună decizia de a moderniza casa lui Josephine, nu voiam să arate prea clasic, prea cuminte. Am vrut ca filmul să fie cu totul modern și actual și să aibă o notă atemporală, dar să nu fie un alt film făcut în Los Angeles, așa că a fost o provocare că construim o casă modernă cu aer mediteraneean”, spune regizorul Chris Addison.


Întreaga atmosferă luxuriantă a fost creată așa de meșteșugit și datorită locului în care s-a filmat, Beaumont-sur-Mer. “Niciodată nu m-am simțit așa de bine pe un platou de filmare, totul era atât de luxos și elegant, îmi doream să fie casa mea”, spune Anne Hathaway.


Un alt loc fabulos unde au avut loc filmări a fost insula spaniolă Mallorca, un paradis în care toate lumea s-a simțit minunat. “Era în afara sezonului și săream peste prânz, filmam, dar terminam mai devreme și puteam lua toți cina pe terasă și admira apusul. A fost grozav”, mai spune Rebel Wilson.


Echipa de “șmecheri”

Ca să pună la punct toate combinațiile ei, Josephine are o întreagă echipă care o ajută, din care fac parte șeful poliției și majordomul ei. Lor li se adaugă și ținta celor două protagoniste – milionarul tocilar Thomas Westerberg (Alex Sharp), inventator al unei aplicații de succes, un fel de snapchat cu insulte.

 

“Cel mai adesea, Alex Sharp e prins între cele două nebune și se descurcă de minune. Joacă rolul unui bărbat drăguț și naiv care se trezește prins în schema lor și căruia i se întâmplă lucruri care, în mod normal, nu ar trebui să se întâmple. E așa de inocent că aproape că ne stârnește compasiunea”, spune regizorul Chris Addison.


“The Hustle/Ticăloasele” este distribuit de Forum Film România în format 2D și are premiera în cinematografele din țară în data de 10 mai 2019.

 

SINOPSIS:

“Ticăloasele” (The Hustle) le are în prim-plan pe Anne Hathaway și Rebel Wilson, două artiste în escrocherii și în tot felul de alte stratageme menite să îi lase cu buzele umflate și cu conturile goale pe bărbații care, într-un fel sau altul, le-au greșit sau nu, vreodată.


În timp ce una e versată, stilată, sofisticată și irezistibilă, cealaltă pare a fi mai din topor, dar prin abilitățile cu care a înzestrat-o natura, printre care la loc de cinste stă inteligența sclipitoare, e la fel de periculoasă și eficientă ca prima.

O comedie ce te va face să râzi în hohote în timp ce îți controlezi buzunarele ca să vezi dacă n-ai rămas cumva fără portofel.


TRAILER:

https://www.youtube.com/watch?v=iWuilHKdIlQ


Despre Forum Film România

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM,FilmNation, Relativity, Studio Canal şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.


Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producții distribuite de Forum Film România, accesați:

https://www.cineforum.ro

https://www.facebook.com/CineForum.ro/

https://www.instagram.com/cineforumromania/

https://www.youtube.com/user/CineforumRomania



Comentarii

Mai multe

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Nikos Bikfalui, băiatul de 12 ani care echilibrează cariera de actor în filmul Transilvanian Ninja cu Olimpiada de Matematică

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Cele mai citite

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

Dansatoarea și coregrafa Judith State: „SIERANEVADA a fost cel mai frumos greu”

"Cei 7 magnifici" - povestea din spatele ecranului

The Black Panther

The Black Panther

Filmul

Filmul "Două lozuri" - anatomia unei comedii

"Mama. Eseu despre iubire", o expoziţie de fotografii plină cu tandreţe

10 motive pentru care să te uiţi la serialul

10 motive pentru care să te uiţi la serialul "Valea Mută"

Marea bătălie  a ecranelor. Film de artă sau film de public?

Marea bătălie a ecranelor. Film de artă sau film de public?

"Valea Mută" - Cronica primului episod

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Cronică de film • Silence

Cronică de film • Silence