Recenzia filmului „Hologramă pentru rege”: Tom Tykwer, conținut melancolic și absurd

Lola Rennt (Aleargă, Lola, aleargă, 1998) sau Heaven (2002) au fost filme în care Tom Tykwer a fost un regizor inventiv și intuitiv, amestecând diverse genuri și viziuni cu măsură și adecvare, traversate mai toate de un fir roșu poetic. Și în cazul celui mai recent film, A Hologram for the King, intențiile se îndreaptă spre un melanj estetic, iar premisele către un conținut atins de melancolie și absurd în egală măsură.

Însă, filmul eșuează într-un fragmentarium de imagini incomplete sau nearmonizate cu conceptul și jumătăți de intenții nepotrivite de multe ori personajului central.

Alan Clay (Tom Hanks, pe care Tykwer l-a avut și în Cloud Atlas) zboară în Arabia saudită, la Jeddah, pentru a prezenta și eventual vinde regelui ultima ispravă în materie de IT, o tehnologie de teleconferință 3D.

Cu probleme de familie, carieră, existențiale și de sănătate, Alan aterizează pe un teren deloc favorabil, ba mai mult o zonă străină și plină de imprevizibil care-i va da bătăi de cap. Însă, cum bine intuim, își va face și niște prieteni, șoferul și ghidul Yousef (Alexander Black, afabil și adecvat), care cu umor și atenție are grijă să se descurce în minunata lume nouă, deși îl ține tot timpul în tensiune mai în glumă, mai în serios și iar în glumă despre posibilitatea de a-i exploda mașina, și doctorul Zahra Hakem (Sarita Choudhury), care cu rezerva cuvenită și cu o oarecare atașare are grijă de el și de inexplicabila umflătură care îi apare lui Alan pe spate.

Filmul este o adaptare a aclamatului roman cu același titlu din 2012 al lui Dave Eggers, despre care s-a spus că e un soi de Death of a Salesman pentru epoca satului global. Tykwer lasă să plutească fără colac de salvare criza existențială a bărbatului de vârstă mijlocie fără ca ea să dea semne că se scufundă, deși de-a lungul filmului Tykwer scoate câte un steguleț pe care scrie: frustrare, marginalizare, divorț, minciună, ratare, dispreț, dezamăgire, neputință.

Toate etichetele sunt așezate frumos pe clișee pe care Tykwer nu se descurcă să le deconceptualizeze și, mai cu seamă, să le pună în spinarea unui om, așa cum de pildă se întâmpla cu personajul lui Bill Murray din Lost in Translation.

Tykwer deschide filmul cu o mare promisiune, un număr de musical, ce traduce un vis, în care Alan își are propria interpretare a piesei celor de la Talking Heads, Once In A Lifetime, piesă care ne pregătește așteptările despre criza existențială. Însă, în ciuda câtorva momente amuzante (mai ales cele în care este prezent Yousef) și a unor motive care se tot repetă și dau gag-ului ce-i al lui, filmul șchioapătă și se împiedică de multe ori în clișee și nici prezența și jocul lui Tom Hanks (la fel ca în alte zeci de filme) nu-l ajută mai deloc, nici pe departe să realizeze un Willy Loman de secol 21.

TOM TYWKER

■ Regizorul german Tom Tywker s-a născut în 1965 și a devenit celebru în 1998, datorită lui „Run, Lola, Run”, un thriller bine primit de critică inspirat parțial din Krzysztof Kieślowski.

■ A mai realizat „Parfumul”, după Süsskind, succes de casă și controversă de critică. 

■ În filmele lui au jucat Franka Potente, Cate Blanchett, Natalie Portman sau Dustin Hoffman.