Filmul "Două lozuri" - anatomia unei comedii

Una dintre cele mai bune comedii românești din ultimii 25 de ani, cel puțin, e în cinema. Două lozuri este un film independent, scris și regizat de Paul Negoescu, în care joacă Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță, alături de actorii cursanți ai școlii Actorie de film. Un interviu cu cei trei actori și producători.

Regizorul Paul Negoescu a scris rolurile special pentru fiecare dintre voi sau v-ați negociat personajele? 

Dragoș Bucur (Sile): Paul e și coproducător. Noi i-am dat libertate deplină. I-am dat doar niște obligo-uri: să ne încadrăm în banii pe care îi strângem, să joace un număr precis de oameni, să fie înspre comedie. Putea foarte bine să decidă ca în rolul principal să fie unul dintre cursanți. Avea tot dreptul.  

Dorian Boguță (Dinel): Chiar am vorbit atunci cu Paul că ar putea fi Andi (n.r. Vasluianu) sau altcineva. 

Alexandru Papadopol (Pompiliu): Noi chiar i-am sugerat atunci să nu mai fim noi tripleta ... Dragoș Bucur: ... de aur, zi-i așa. 

Alexandru Papadopol: Da, de aur. Te rog, să pui ghilimele și în paranteză, râde… I-am zis lui Paul să ne mai împrăștie pe noi printre ceilalți. Să deschidă o ușă și să apară unul dintre noi, să nu fim noi trei cei care caută lozul. Dar nu a vrut. Dragoș Bucur: A spus că a funcționat în Love Building și că e păcat să strice trioul.

Care sunt diferențele de producție între Love Building și Două lozuri, amândouă fiind filme independente? 

Dragoș Bucur: Inițial, la Love Building, n-am vrut să facem un film adevărat. Aveam 5.000 de euro și am zic că îl facem cu cât avem. Nu știam că o să intre în cinema. Nu știam că va fi cumpărat. Aici lucrurile au stat un pic altfel. Deja strânsesem mai mulți bani, deja îl vândusem la HBO, și aveam planul să facem o comedie de public. La Love Building m-am dus la diverși producători, pentru că nu știam ce înseamnă producție. Am fost pe la vreo trei și toți, după ce m-au ascultat vreo zece minute, mi-au spus că nu se poate. Acum știam că se poate. Trecusem prin asta, ne dovediserăm nouă că putem. Aveam un precedent. 

Alexandru Papadopol: Față de celelalte filme, care erau niște exerciții cinematografice, Două lozuri este un film cu buget mai mare.

Când ați citit scenariul, ați râs? 

Dorian Boguță: Da. Dar nu atât de mult cât am râs după ce s-a încheiat montajul. Din pricina situațiilor create pe set, a felului în care Paul ne-a coordonat. E și o diferență între ce îți imaginezi tu și ce vede cel care a scris scenariul. Nu s-a schimbat foarte mult din scenariu. 

Alexandru Papadopol: Ăsta e un semn foarte bun. Nu s-a schimbat scenariul și, ceva și mai important, nu s-a schimbat struc- tura scenariului în timpul filmărilor.

Ați lucrat diferit de cele două filme Love Building cu actorii cursanți de la Actorie de film? 

Alexandru Papadopol: Atât la cele două Love Building, cât și la Două lozuri nu am avut nicio problemă cu colegii actori. Lucrurile au funcționat foarte bine. 

Dorian Boguță: Asta și pentru că, înainte de filmări, ei au fost cu noi șase luni la cursuri. Ei au avut încredere în noi, mai ales că nu mai făcuseră până atunci vreun rol și cu atât mai mult un film.

Cum s-a făcut distribuția actorilor cursanți? 

Dorian Boguță: Paul a făcut casting cu ei. 

Alexandru Papadopol: Unii au spus că ar vrea să joace un anume rol. Și asta e bine, când unuia îi place sau i se potrivește un anume rol, atunci e bine să îl creditezi pe om. Prima condiție e să îi placă ce face.

Voi, în schimb, n-ați avut de ales. 

Alexandru Papadopol: Noi suntem niște actori foarte disciplinați și niște producători foarte democrați sau cu față umană, să spunem așa. 

Dorian Boguță: Iulia (n.r. Rugină) a și spus că cea mai bună experiență de produc- ție a fost cu noi. De câte ori aveam o problemă, încercam să o rezolvăm.

Cum s-a ajuns la felul în care arată filmul, mă refer la mizanscenă, scenografie? 

Dorian Boguță: Meritul este al lui Paul Negoescu și al Anei Drăghici. 

Dragoș Bucur: Ei și-au pus amprenta foarte puternic pe film. Iar propunerile Mălinei (n.r. Ionescu, scenograf) au fost foarte solide, iar astea chiar se văd. Nu vreau să-l periez pe Paul, dar el a știut să dirijeze foarte bine totul și a calculat totul în detaliu, deși accepta păreri de la noi. Scenografia a fost foarte controlată. La fel și locațiile. Cât a alergat Ovidiu (n.r. Dunel Stancu, producător executiv) până era mulțumit Paul cu locurile de filmare! Așa că Paul a tras foarte mult să iasă așa cum își imagina. 

La fel și cadrele fixe.  

Dragoș Bucur: A fost alegere, dar și soluție, pentru că nu puteam face altceva în 15 zile de filmare. 

Alexandru Papadopol: Din punctul ăsta de vedere, a fost un film foarte greu pentru actori. Sunt cadrele-secvență foarte lungi în care am jucat ca în regim de teatru. 

Dorian Boguță: Știi ce e curios în film? Tot ce am filmat a intrat în film. Nu e nicio secvență căzută.

Foarte disciplinat.

Dragoș Bucur: E impunere. E ce a vrut să zică Porumboiu (n.r. Corneliu) în Metabolism (n.r. Când se lasă seara peste București sau Metabolism), cu rola de 9 minute. Sunt niște limitări care te obligă să fii creativ. O spun și cu oarecare mândrie. Eu cu Papi (n.r. Alexandru Papadopol) ne-am format cu acest tip de exigență. La Marfa și banii (n.r. regia Cristi Puiu) ajunsesem în ultimele zile să avem o singură dublă. Motor. Acțiune. Ai greșit, plecăm acasă. Și aici a fost cumva la fel. N-am avut extra-zi sau încercări. Paul a trebuit să găsească acel unghi care va rămâne în film. 

Alexandru Papadopol: În plus, nu te puteai întoarce într-o locație. Atunci când ai sărit tu gardul, mai știi? Și venea răsăritul și ne-a zis: E ultima dublă. Și ultima a intrat în film. Nu ne mai întorceam acolo.

Câte locuri de filmare au fost? 

Dragoș Bucur: Principale, adică mari, au fost 5, 6 și cele mici, vreo 10, 12. 

Dorian Boguță: Noi trebuia să filmăm vreo 6 apartamente și nu puteam să ne alegem apartamentele în diferite blocuri. Ar fi trebuit ca toate să fie în același bloc. N-am reușit, dar am găsit un bloc în Ploiești unde am filmat vreo 4. 

Alexandru Papadopol: A tras săracu’ Dragoș de grupul ăla electrogen, pe la Ploiești. Cu el în brațe. Făcea zgomot și filmam aproape de grupul ăla care nu era unul de cinema, pentru că costă foarte mult. Și Dragoș l-a tras într-o parte… Dragoș Bucur: E amuzantă chestia asta, când intri până peste urechi în rahat. 

Dorian Boguță: Am avut un noroc nebun. N-a plouat niciodată. 

Alexandru Papadopol: Dar noi am avut noroc cu caru’ la toate filmele pe care le-am făcut. Dumnezeu ne-a răsplătit într-un fel curajul de-a încerca.

Care a fost scena cea mai dificilă? 

Alexandru Papadopol: Evident, cea în care află că au câștigat 6 milioane de euro. În primul rând, din punctul de vedere al acto-riei, al imaginației. Imaginează-ți că ai câștigat 6 milioane de euro. Cum faci? 

Dorian Boguță: Și după aia, la distanță de un moment, i-ai și pierdut. 

Alexandru Papadopol: Și, în plus, nu erau niște băieți emancipați, erau niște țărănuși. Trebuia să ne ținem și de personaje. 

Dragoș Bucur: Eu nu sunt mare fan al actoriei la limita „trăirismului”, pe energie. Și aici trebuia să intri la 100%. Dorian Boguță: Am fost atât de pupat de ei la scena asta…

Personajele puteau conduce către momente la limita credibilității, caricaturii și kitsch-ului. Cum ați echilibrat jocul? Paul v-a atenționat vreodată că e prea mult? 

Dragoș Bucur: Nu, eu. Eram foarte obosit și, la un moment dat, m-am luat de Papi. Deși nu aveam niciun drept și acum, în direct, îi zic că îmi pare rău. 

Alexandru Papadopol: Stai liniștit! 

Dragoș Bucur: Dar am avut un moment în ca re ne-am tras toți trei deoparte și am zis: Băi, oameni buni, parcă suntem toți din „Trăsniți în NATO”. 

Dorian Boguță: Momentul comic la faza asta a fost că Paul avea în urechi căștile, iar noi aveam microfoanele deschise și a crezut că vorbeam despre el. Și a fost așa un moment în care Paul s-a retras puțin în el. 

Dragoș Bucur: Nu era despre el, era despre noi. Și noi ne știm bine. Tot spuneam, băi, nu e bine, e prea mult. Nu știu dacă am avut dreptate. E scena în care suntem pe holul blocului și Papi sună la apartamentul fetiței. 

Alexandru Papadopol: Dragoș îmi spunea că mă întorc aiurea, așa spre public, Doru îmi spunea că am apăsat pe sonerie prea mult. 

Dragoș Bucur: Partea bună e că, dincolo de faptul că suntem parteneri, suntem și prieteni. Și ne permitem să ne spunem lucruri. 

Alexandru Papadopol: Paul ne-a temperat din histrionism. Îți dai seama, numai eu, când mă vedeam în oglindă, îmbrăcat așa și cu părul dat cu ulei de nucă, îți vine să faci mai mult pentru că știi că ești comic. Un sfert de oră s-a râs când am apărut pe platou.

În România, în general, comediile sunt rare și proaste. Două lozuri intră abia acum în cinema, dar a fost în nenumărate rânduri expus în festivaluri. La TIFF, de pildă, se zguduiau scaunele de râs. 

Dragoș Bucur: Am avut noroc. Acest film e regizat de Paul Negoescu, un regizor cu experiență, cultură și foarte mult bun-simț, și jucat de noi, care n-om fi cei mai buni actori din România, dar suntem trei oameni care pot susține niște roluri atât de lungi.  Nu știu cum ar fi arătat filmul cu alți actori. Dincolo de scenariul foarte bine scris de Paul, noi am venit cu câte o replică, un gest, o pauză, care fac carnea, de pildă, felul în care Pompiliu se întoarce sau își poartă hainele, felul în care Sile reacționează la câștig, felul în care Dinel vorbește la telefon. 

Alexandru Papdopol: Uite, momentele din mașină, de pildă scena în care Sile îi spune lui Dinel despre Gina, nevasta lui, că s-ar fi putut întoarce, îmi place foarte mult. Dragoș Bucur:  E scena mea preferată. Pauza de după ce-i spun lui Dinel este pauza din Marfa și banii, când stăm toți trei pe marginea drumului.

De ce se fac atât de puține comedii bune, de calitate în România? 

Dragoș Bucur: Paul a fost foarte curajos că a venit alături de noi în condițiile și în conjunctura date. Cine riscă să piardă un an, doi să facă un film din care poate își scoate banii pe distribuție? Am tot respectul pentru Iulia și pentru Paul că au riscat.

Dar care sunt riscurile, pe bune? 

Dragoș Bucur: Să te faci de râs în fața breslei. Sunt convins că breasla nu ne ia în serios.  Comedia e considerată gen minor, nu? 

Dorian Boguță: Iulia a riscat să debuteze cu Love Building, când ea avea pregătit de mult timp un alt film. 

Dragoș Bucur: Și în plus mai e faptul că nu scoți bani din genul ăsta de film. Ca să nu mai pun la socoteală punctajele calculate pentru concursurile CNC. Așa că Iulia și Paul au avut un super-curaj.

"Două lozuri" tocmai a câștigat mențiunea specială a juriului la Festivalul de Film de la Zürich şi a bătut recordul de spectatori și încasări pentru un film românesc în primul weekend, fiind văzut de 27.182 de spectatori și având încasări de 424.926 lei, doborând astfel recordul obținut în urmă cu două săptămâni de un alt film românesc. Acesta rulează din 7 octombrie 2016 în cinematografele din România şi puteţi să-i acordaţi note pe cele mai importante site-uri de film, pe Cinemagia aici, iar pe IMDB aici. Vizionare plăcută!