Cea mai titrată producție Marvel ajunge pe marile ecrane
“Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” crește miza luptei dintre Răzbunători și Thanos și promite să satisfacă toate așteptările fanilor
Studiourile Marvel rup misterul din jurul celei mai așteptate lansări a anului, “Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, care va intra în cinematografe în data de 26 aprilie, și promite o aventură pe cinste fanilor, dar și o rezolvare neașteptată celei mai recente serii de evenimente cataclismice din universul Răzbunătorilor.
În România biletele s-au pus deja în vânzare pentru 25 și 26 aprilie, fanii Marvel fiind așteptați în cinematografe la Maratonul Avengers în data de 25 aprilie unde vor putea viziona 5 ore de aventuri captivante marca Marvel – „Avengers: Infinity War” și avanpremiera „Avengers:Endgame”.
Cu un fulminant succes la public, franciza Avengers a avut parte de o călătorie cinematografică fără precedent, trecând prin câteva galaxii de-a lungul celor 11 ani ai Universului Marvel. Ultima lansare din populara serie, “Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” aduce pe marele ecran mize de neînchipuit până acum, care atrag, așa cum era de așteptat, și cele mai ridicate riscuri pe care trebuie să și le asume Răzbunătorii în lupta cu cel mai puternic răufăcător din univers, Thanos.
Noua producție îi regăsește pe Răzbunători înfrânți de Thanos, care, fericit posesor al celor șase pietre ale infinitului, și-a impus voința asupra umanității, nimicind jumătate din populația lumii, inclusiv numeroși Răzbunători. În urma unei distrugeri în masă, Răzbunătorii aflați încă în viață se confruntă cu una dintre cele mai mari provocări, și anume, să găsească în ei resursele necesare să îl învingă pe Thanos definitiv.
“Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului”, considerat cel mai așteptat dintre filmele cu supereroi ale Studiourilor Marvel, îi are în distribuție pe Robert Downey Jr. ca Omul de Fier, Chris Evans – Căpitanul America, Mark Ruffalo - Bruce Banner, Chris Hemsworth -Thor, Scarlett Johansson – Văduva Neagră, Jeremy Renner - Hawkeye, Brie Larson – Căpitanul Marvel, Paul Rudd – Omul-Furnică, Don Cheadle - Mașina de Război, Karen Gillan - Nebula, Danai Gurira - Okoye și Bradley Cooper - Rachetă.
Gwyneth Paltrow revine ca Pepper Potts, alături de Jon Favreau ca Happy Hogan, Benedict Wong ca Wong și Tessa Thompson ca Valkyria. Așa cum era de așteptat, și Josh Brolin revine în rolul celui mai abject răufăcător, Thanos.
Filmul este regizat de frații Anthony și Joe Russo și este realizat după un scenariu original semnat de Christopher Markus & Stephen McFeely. Producător este Kevin Feige, iar producători executivi sunt Louis D’Esposito, Victoria Alonso, Michael Grillo, Trinh Tran, Jon Favreau, James Gunn și Stan Lee.
Bazat pe celebra seria de benzi desenate Marvel, publicate prima dată în 1963, “Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” continuă aventurile descrise în atâtea filme cu supereroi care poartă semnătura Marvel.
Noul Avengers este o continuare a filmului - “Avengers: Infinity War/ Răzbunătorii: Războiul infinitului”. Aici, povestea a plecat de la furia lui Thanos, distrugătorul de lumi și cel mai înfiorător inamic al Răzbunătorilor, furie amplificată de faptul că Chitauri nu au reușit să înfrângă Pământul și, mai ales, să obțină Tesseractul. Posesor al celor șase giuvaeruri care îl transformă într-o creatură omnipotentă și omniscientă, Thanos se întoarce pe Terra pentru a-i nimici o dată pentru totdeauna pe Iron Man, Hulk, Thor și aliații lor.
Universul Marvel, un succes demn de Cartea Recordurilor
Pe 2 mai 2008 s-a lansat Universul Cinematografic Marvel, odată cu premiera filmului “Omul de Fier”, care s-a dovedit un blockbuster cu un succes memorabil, fiind încă reperul Marvel în materie de succes și vânzări.
În cei 11 de la această lansare, Marvel a produs șase filme care au încasat, fiecare, peste un miliard de dolari. În total, studiourile au încasat peste 19 miliarde de dolari din 21 de filme cu super eroi Marvel.
Anul trecut, în aprilie, “Avengers: Infinity War /Răzbunătorii: Războiul infinitului”a spart toate recordurile de încasări în primul weekend de la lansare, adunând peste 620 de milioane de dolari. Filmul a fost aclamat și de critică și de public, deopotrivă, și a continuat să spargă și mai multe recorduri de box-office, dovedindu-se un mega succes. A devenit rapid al patrulea cel mai de succes film al tuturor timpurilor, cu încasări de peste 2 de miliarde de dolari. În plus, “Avengers: Infinity War /Răzbunătorii: Războiul infinitului” a deschis calea către lansarea primului film cu un supererou femeie – “Captain Marvel”.
“La Marvel, am căutat mereu să avem personaje cu care oamenii se pot identifica. Avem personaje feminine puternice în filmele noastre și încercăm mereu să spunem o poveste despre femei, bărbați, oameni de toate culorile și credințele. Trăim într-o lume diversă și facem eforturi ca filmele noastre să redea asta cât mai bine. Ăsta e unul dintre motivele pentru care filmele noastre sunt așa de populare, fiecare găsește câte ceva cu care poate relaționa”, explică producătorului executiv Louis D’Esposito, care este și co-președintele Studiourilor Marvel,
Viziunea fraților Russo
Doi dintre cei mai aclamați și premiați regizori ai momentului, frații Anthony și Joe Russo, se află la al patrulea film Marvel și la al doilea din seria Răzbunătorii.
“Anthony și Joe Russo sunt cu adevărat vizionari, sunt regizori extrem de îndrăzneți, cu gusturi imaculate și cărora nu le e niciodată teamă să încerce ceva nou. Știu să spună o poveste în mod artistic, să înțeleagă și să vrăjească audiențele și să își asume riscuri oricând e nevoie”, spune producătorul Kevin Feige.
“Avengers: Endgame /Răzbunătorii: Sfârşitul jocului” are premiera în România pe 26 aprilie și este distribuit de Forum Film, fiind disponibil în formatele 3D și IMAX 3D
SINOPSIS:
Plutind în voia sorții, în adâncul spațiului, fără apă sau mâncare și cu rezervele de aer pe terminate, Tony Stark înregistrează un mesaj pentru Pepper Potts, în speranța că, într-o bună zi, probabil mult după ce el nu va mai fi decât un schelet mumificat la bordul unei nave în derivă, vorbele lui vor ajunge la destinatar.
Între timp, Răzbunătorii care au supraviețuit decimării provocate de Thanos cu un simplu pocnet din degete, adică Thor, Black Widow, Captain America și Bruce Banner (cu Hulk făcut ghem de frică și încă reticent la ideea de a-și arăta fața în public), încearcă să găsească o cale de a-și salva prietenii, aliații și, mă rog, acea jumătate de univers care nu a supraviețuit semi-zeului malefic ce a nimicit viața pe o scară greu de imaginat
TRAILER:
https://www.youtube.com/watch?v=zOyIIcm4Rsc
https://www.youtube.com/watch?v=0jNvJU52LvU
Despre Forum Film România
Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Bulgaria, Ungaria, Slovacia şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Disney, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM,FilmNation, Relativity, Studio Canal şi alţi independenţi. Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.
Pentru mai multe detalii despre cele mai noi producții distribuite de Forum Film România, accesați:
https://www.facebook.com/CineForum.ro/
https://www.instagram.com/cineforumromania/
https://www.youtube.com/user/CineforumRomania/featured
https://www.cineforum.ro/project/razbunatorii-sfarsitul-jocului/
Comentarii