Alexis Sweet Cahill, regizor Maria, Regina României: Thou shalt not bore

Thou shalt not bore.Să nu plictisești. Așa încep cele 10 porunci ale regizorului Alexis Sweet Cahill, născut la Roma, în Italia. Înainte de a crea un film cu și despre sufletul românesc, Alexis a lucrat cu Steven Spielberg la Indiana Jones și Templul Pierzaniei, a realizat episoade întregi din Detectivii Hart și miniserii TV cunoscute în Italia și peste hotare, precum Il capo dei capi, Intelligence - Servizi & segreti sau Il tredicesimo apostolo: La rivelazione.

Este Maria, Regina României un film despre unire? Mă refer la unire atât la nivelul familiei, fie ea și o familie regală, cât și la nivelul ţării, dar și la o unitate simbolică acum, având în vedere contextul european. 

Da, putem vorbi de unire în ceea ce privește teritoriile românești, chiar dacă sorţii nu erau în favoarea României. Trebuie să ne aducem aminte că omenirea ieșea dintr-un conflict îngrozitor, din Primul Război Mondial. Acest conflict a zdrobit unitatea într-un fel nemaivăzut până atunci. A fost un război al mentalităţilor învechite, purtat însă cu armament modern și cu alianţe care traversau oceanele lumii. Întreaga omenire era implicată în acest conflict, iar unitatea părea să dispară din această cauză. Interesele românilor nu erau în top, în lista priorităţilor mondiale. Românii erau consideraţi de mulţi trădători, slabi în faţa Germaniei. Însă adevărul este că România a fost invadată pe mai multe fronturi, de turci, bulgari, germani. Era un moment dificil pentru politicienii români, un moment dificil să te transformi într-un jucător adevărat. Iar politicienii nu aveau rezultate strălucite.

Dar Regina Maria avea câteva avantaje, nu-i așa? 

Regina era un atu, iar românii l-au folosit. Era iubită la Paris și Conferinţa de Pace nu a fost nicidecum primul moment al ei acolo. Nu era văzută ca un jucător politic, ci drept monarh care vizitează Parisul, la fel cum regele Suediei ar veni în vizită în România, de exemplu. Regina Maria avea un rol social, rol pe care l-a folosit pentru a cicăli și a face presiuni spre binele României. A pus unirea românilor pe lista de priorităţi cu ajutorul perseverenţei de care a dat dovadă. În film, noi am fost nevoiţi să arătăm pe scurt întâlnirile pe care le-a avut regina la Paris. Însă ea a avut mai multe întâlniri cu Georges Clemenceau, mai multe întâlniri cu Lloyd George ș.a.m.d. Regina Maria i-a căutat, aș putea spune, chiar i-a vânat, i-a încolţit și i-a obligat să stea de vorbă cu ea.

Probabil că nu a fost deloc ușor, nu? Având în vedere că era femeie. 

Atitudinea faţă de femei abia începea să se schimbe. Nancy Astor, soţia lui Waldorf Astor, pe care o vedem și în scena cinei din film, a fost una dintre primele femei cu o poziţie importantă în Parlamentul britanic. Mișcarea sufragetelor începuse și ea cu puţin timp înainte, deci lumea începea să se schimbe. Era mult mai greu ca o femeie să aibă o voce în politică, la acea vreme. În ziua de azi, ne-am obișnuit cu un alt mod de viaţă și nu ne dăm seama de acest lucru. Societatea modernă se îndreaptă într-o direcţie bună, prin promovarea egalităţii de gen, a salariilor egale și prin combaterea discriminării. Însă la acea vreme, lucrurile stăteau altfel. Regina însăși a fost o victimă a hotărârilor luate de alţii pentru ea: cu cine să se căsătorească, unde să locuiască, ce ţară să conducă.

Cum reușește acest film să prezinte atât de bine povestea vieţii Reginei Maria, în doar câteva ore? De la exilul în Iași și până la momentul în care Regele Ferdinand îi recunoaște meritele? 

Asta ar trebui să facă un film de succes: să rezume o poveste în câteva ore, fără să plictisească. În realitate, probabil că Ferdinand a realizat cât de important a fost rolul soţiei lui pe parcursul unor ani. Însă noi, în film, ne-am dorit să arătăm acest lucru până la final și să-l prezentăm cu toată emoţia. Un rol important l-a avut și distribuţia. Faptul că am folosit actori din România pentru anumite roluri, în timp ce străinii, Georges Clemenceau și Joe Boyle, de exemplu, au fost interpretaţi de actori străini. Am fi putut alege doar actori din România sau doar actori din străinătate, dar nu ar fi fost același lucru. Am fi pierdut la capitolul autenticitate. În plus, nu e atât de ușor pe cât ai crede să găsești actori români dispuși să-l interpreteze pe Brătianu, de exemplu.

La fel au stat lucrurile și când a venit vorba de regizor? 

Nu știu dacă am fost o alegere firească, naturală, pentru acest film. Nu sunt nici Radu Muntean, nici Cristian Mungiu, care au o anumită greutate în societatea românească. Am realizat miniserii și seriale tv, reclame tv, înainte de asta, și documentare. N-aș spune că sunt o alegere firească, dar cred că Gabi Antal, scenaristul, căuta un regizor cu experienţă. Iar asta am din plin, dat fiind faptul că sunt bătrân. Lăsând gluma la o parte, nu ar avea rost să încerc să învăţ tehnici noi, care mie poate nici nu mi se potrivesc, când producătorii mă vor suna pentru alte calităţi. Experienţa reprezintă un avantaj pentru un show mare, pentru un film mare.

Pare foarte dificil să realizezi un film autentic, păstrând însă interesul publicului. Cât e de greu, de fapt? 

Chiar așa și este. Filosofia mea este Thou shalt not bore, adică să nu plictisești. Este regula mea principală, indiferent de proiect. Următorul meu proiect este un serial care va fi difuzat pe Netflix, despre Leonardo da Vinci. Lucrez la câteva episoade pentru acest serial și aici vorbim despre artă, despre Renaștere, așa că e foarte ușor ca lucrurile să ia o anumită turnură. Sau o altă turnură. Ne dorim însă ca acest serial să fie poetic, dar captivant. Asta am încercat să fac și la Maria, Regina României. Să creez un film poetic, dar captivant, în așa fel încât publicul să nu se piardă într-o succesiune de imagini frumoase și atât. Sau în politică, în istorie. Acest film nu este o lecţie de istorie și nici nu încearcă să fie. Este doar o introducere într-o pagină uitată a istoriei românilor. Pentru că eu știu că, dacă îţi uiţi trecutul, îţi va fi tare greu să înfrunţi viitorul.

Poate că este adevărat ce se spune, ce spunea chiar Regina Maria: românii uită câteodată de propriile lor frumuseţi, în timp ce se inspiră din reușitele altora. Și câteodată avem nevoie de un străin pentru a le vedea mai bine. 

La fel se întâmplă și în plan personal, uneori. Fiecare dintre noi are un moment în care nu se crede suficient de capabil, de frumos, de competent pentru cutare sau cutare lucru. Cu toţii avem nevoie de altcineva, de cineva care să ne încurajeze, să ne spună că suntem atrăgători, capabili sau competenţi. Avem cu toţii nevoie de păreri obiective, mai ales când vine vorba de un asemenea subiect. Un român nu ar fi suficient de obiectiv, poate, pentru că avem cu toţii anumite bagaje culturale când vine vorba de ţara noastră. Uneori, aceste păreri sunt artificiale. Alteori, pur și simplu vorbim despre personaje cu o greutate foarte mare în istoria ţării noastre.

Cum a reușit acest film să păstreze atât de bine atmosfera epocii și să pară un adevărat big budget movie? 

Nora Dumitrescu și Laura Russu, art directors, au ajutat foarte mult. Costumele furnizate de Ana Ioneci și Claudia Bunea au fost și ele minunate. Și, într-un fel, îmi place să cred că asta este specialitatea mea: să fac lucrurile să pară scumpe, chiar și atunci când nu sunt. Să recreez frumuseţea unui moment. Trec neobservate efectele speciale, care au fost extraordinare în acest caz. Toate aceste lucruri, decorurile extraordinare în care am filmat, ca Peleș sau Cotroceni, echipa minunată și atmosfera pozitivă, toate acestea contează și toate au contribuit la rezultatul final. Mi-aș fi dorit să punem și mai mult accentul pe legătura fantastică pe care Regina Maria a avut-o cu poporul român. Pe această dragoste. Dar din cauza faptului că subiectul filmului este călătoria reginei la Conferinţa de Pace de la Paris, această legătură specială va rămâne un subiect bun pentru un viitor film despre Regina Maria.

Interviu de Alexandra Nuţă-Stoica