15 filme de Crăciun pe care să le vizionezi cu familia
De Crăciun, nu există nimic mai plăcut decât să petreci timp alături de cei dragi într-o atmosferă de sărbătoare. După ce ați mers la colindat și v-ați jucat în zăpadă, seara este momentul ideal pentru un film care să exprime magia sărbătorilor de iarnă.
Am selectat cele mai bune filme clasice, comedii superbe, filme fantasy și povești cu un mesaj puternic, pe care le poți viziona împreună cu toată familia. Știi cum se spune: de fiecare dată când vizionezi un film de Crăciun, un înger își primește aripile.
The Polar Express / Expresul polar (2004)
În ajunul Crăciunului, un băiat pornește într-o aventură magică spre Polul Nord. Pe parcursul călătoriei, el învață ce înseamnă prietenia, curajul și spiritul Crăciunului.
Nominalizată la 3 premii Oscar, animația The Polar Express transmite un mesaj superb: magia apare întotdeauna în viața celor care au credință și iubire în suflet.
How the Grinch Stole Christmas / Cum a furat Grinch Crăciunul (2000)
În interiorul unui fulg de zăpadă există țara magică Whoville, în care toți locuitorii iubesc Crăciunul. Chiar în afara orașului trăiește Grinch (Jim Carrey), un spiriduș morocănos care urăște Crăciunul.
Iritat de festivităţile de Crăciun ale oamenilor din Whoville, spiriduşul plănuiește să le strice sărbătoarea. Cu ajutorul micuței Cindy Lou, Grinch descoperă însă că spiritul Crăciunului este mult mai profund decât își imaginase vreodată.
The Christmas Chronicles / Cronicile Crăciunului (2018)
Frații Kate și Teddy Pierce elaborează o schemă pentru capturarea lui Moș Crăciun chiar în Ajun. Când planul lor dă greș, copiii își unesc forțele cu Sfântul Nicolae și cu elfii săi loiali pentru a salva Crăciunul înainte de a fi prea târziu.
Datorită succesului de care s-a bucurat, Netflix a creat o continuare a acestei comedii inedite în care Kurt Russell interpretează un Moș Crăciun modern și extrem de amuzant.
A Christmas Story / Poveste de Crăciun (1983)
În anii 1940, un băiețel simpatic pe nume Ralphie încearcă să-și convingă părinții, profesorul și pe Moș Crăciun că un pistol de jucărie este cadoul perfect de Crăciun.
Când ziua cea mare sosește, Ralphie primește o mulțime de cadouri sub brad, însă pistolul de jucărie lipsește, spre marea lui dezamăgire. Treptat, băiețelul realizează că este mult mai frumos să dăruiești decât să primești.
Home Alone / Singur acasă (1990)
Home Alone este un film clasic pe care majoritatea oamenilor, indiferent de vârstă, l-au vizionat măcar o dată în viață. Comedia merită revăzută alături de familie în preajma sărbătorilor, pentru că are o mulțime de scene amuzante și un mesaj emoționant.
În vârstă de 8 ani, Kevin (Macaulay Culkin) este uitat acasă din greșeală de către familia sa care se grăbea să plece în vacanța de Crăciun. Kevin este nevoit să-și apere casa de doi hoți, așadar improvizează o mulțime de capcane pentru a scăpa de musafirii nepoftiți.
Miracle on 34th Street / Miracolul din Strada 34 (1947)
Când un bătrân simpatic ce pretinde că este Moș Crăciun este internat la spitalul de nebun, un tânăr avocat decide să-l apere în instanță și să îi convingă pe ceilalți că bărbatul spune adevărul.
Câștigător a trei premii Oscar, Miracle on 34th Street este un film clasic care ne amintește că miracolele există, mai ales în perioada magică a Crăciunului.
Klaus / Klaus: Poștașul și păpușarul (2019)
Un simplu act de generozitate contează enorm, chiar și într-un loc înghețat și îndepărtat. Când noul poștaș Jesper se împrietenește cu Klaus, un talentat fabricant de jucării, darurile lor dau naștere unor frumoase tradiții de sărbătoare.
O animație originală marca Netflix, Klaus este un film plin de umor și de scene emoționante, care merită vizionat alături de copii, părinți, bunici și străbunici.
Jingle All the Way / Goana după cadou (1996)
După ce Howard (Arnold Schwarzenegger) ratează antrenamentul de karate al fiului său, bărbatul promite să se revanșeze de Crăciun, oferindu-i micuțului o jucărie pe care și-o dorea de multă vreme.
Ceea ce Howard nu știe este faptul că fiecare copil din oraș vrea să aibă jucăria respectivă, iar părinții fac tot posibilul ca să îndeplinească dorințele celor mici, nu-i așa?
The Nutcracker and the Four Realms / Spărgătorul de nuci și cele patru tărâmuri (2018)
Clara este o fetiță curajoasă care își dorește să găsească cheia ce poate deschide cutia cu un cadou special de la mama ei. Un fir auriu o conduce către cheia mult visată, care o transportă într-un univers plin de magie.
Astfel, Clara ajunge pe Tărâmul Fulgilor de Nea, pe Tărâmul Florilor și pe Tărâmul Dulciurilor. Cu ajutorul noilor săi prieteni, fetița trebuie să o înfrunte pe Mother Ginger, să recupereze cheia magică și să readucă pacea și armonia în acest ținut.
A Christmas Carol / Colinda de Crăciun (1999)
Există zeci de adaptări ale celebrei nuvele scrise de Charles Dickens, însă acest film este de departe de cea mai bună ecranizare, în special datorită interpretărilor lui Patrick Stewart și Richard E Grant.
Povestea este faimoasă: Ebenezer Scrooge, un om de afaceri bătrân și zgârcit, își schimbă modul de viață după ce, în noaptea de Crăciun, este vizitat de fantomele trecutului, prezentului și viitorului.
It's a wonderful life / O viață minunată (1946)
Nominalizat la 5 premii Oscar, filmul clasic regizat de Frank Capra este emoționant, amuzant, atemporal și merită vizionat alături de întreaga familie.
James Stewart joacă rolul unui bărbat deprimat, care, cu ajutorul îngerului său păzitor, descoperă cum ar fi arătat viața dacă el nu s-ar fi născut.
Jack Frost (1998)
Jack Frost este un artist aflat mereu pe drumuri, în turnee și concerte. Fiul său, Charlie, suferă din cauza faptului că nu petrece suficient timp alături de tatăl său.
De Crăciun, Jack Frost se grăbește să ajungă acasă, dar moare într-un accident de maşină. Charlie se adâncește în tristețe, însă Jack se întoarce sub forma unui om de zăpadă, pentru a-i aminti fiului său cât de mult îl iubeşte.
The Preacher's Wife / Dragoste de înger (1996)
Filmul reia tema unui înger care coboară pe Pământ pentru a ajuta un pastor să devină o persoană mai bună. Protagoniştii sunt Denzel Washington și Whitney Houston.
Houston este soția pastorului, iar Washington joacă rolul unui înger cu umor, care îsi face apariția pentru a ajuta cuplul să îşi rezolve problemele matrimoniale. În scurt timp, emisarul ceresc ajunge să fie mai degrabă sursa decât soluția problemelor celor doi.
The Holiday / Vacanţa (2006)
Amanda (Cameron Diaz) și Iris (Kate Winslet) se împrietenesc pe internet și hotărăsc să facă schimb de case în perioada Crăciunului. Amanda locuiește în SUA, iar Iris în Marea Britanie.
Această decizie le schimbă complet viețile, dar într-un mod pozitiv, pentru că fiecare întâlneşte câte un bărbat fermecător ce ar putea fi chiar marea iubire.
The Man Who Invented Christmas / Omul care a inventat Crăciunul (2017)
The Man Who Invented Christmas este povestea autorului Charles Dickens şi a călătoriei magice care a condus la crearea clasicelor sale personaje din nuvela „A Christmas Carol”.
În anul 1843, Charles Dickens era refuzat de toţi editorii din cauza eșecului ultimelor sale cărți. Astfel, el începe să scrie o carte ce îi va pune cariera pe linia de plutire: „A Christmas Carol”. Dickens se luptă pentru inspirație, în ciuda propriilor frustrări, într-o provocare literară ce va defini semnificaţia Crăciunului modern.
Comentarii