Evenimente | 7 - 13 octombrie 2016

Evenimente | 7 - 13 octombrie 2016

SALA PALATULUI - Proconsul: Bun şi simplu, 7 octombrie, ora 19:00

După 17 ani de activitate muzicală şi mii de concerte, băieţii de la Pronconsul cred că ceea ce e „bun şi simplu” ajunge direct la inimile oamenilor. Astfel, trupa revine la Sala Palatului, după 5 ani, în cadrul unui spectacol cu muzică bună şi invitaţi de seamă. Concertul are loc pe 7 octombrie (ora 19) şi ne va plimba prin întreaga listă de hituri Proconsul, extrase din cele 10 albume ale trupei. Hituri precum „Cerul”, „Pentru tine”, „De la ruşi”, „Mi-ai luat inima”, dar şi piese din repertoriul recent, precum „A mea şi-a ta”, vor fi cântate de pe cea mai mare scenă a ţării, într-un spectacol de aproximativ două ore de muzică adevărată. „Suntem nerăbdători să ne revedem cu toți prietenii noștri, cu cei care ne-au fost alături în atâția ani. Suntem de 17 ani împreună, e mai mult decât rezistă unele căsnicii în ziua de azi din păcate, dar vrem să le arătăm oamenilor că muzica de calitate nu se demodează niciodată, că dragostea, prietenia și sinceritatea fac ca viața să fie mai frumoasă pentru toată lumea”, mărturisește Bodo, solistul trupei Proconsul. Biletele au preţuri între 50 şi 160 lei.


CLUBUL ŢĂRANULUI - The Amsterdams, 7 octombrie, ora 21:00

După ce precedentul lor single, „Girl You’re Frightened”, s-a regăsit pe coloana sonoră a lungmetrajului Ilegitim, The Amsterdams revine cu un nou clip, pentru piesa „The Great Fire”! Acesta va fi proiectat în premieră în cadrul concertului pe care trupa îl susține vineri, 7 octombrie, de la ora 21:00, la Clubul Țăranului, din București (str. Monetăriei, nr. 3). Acces general: 20 lei.


MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN - Toamna ţărănească, 8-9 octombrie

Timp de două zile, sâmbătă, 8 și duminică, 9 ale lui Brumărel, Galeria de Artă Țărănească își cheamă meșterii din nou la un târg marca Muzeul Național al Țăranului Român. Veţi găsi în curtea muzeului lucruri frumoase, numai bune de admirat și cumpărat, iar zeci de meșteri din toată țara aduc la târg: haine de sărbătoare, ștergare din bumbac, scoarțe, lepedee și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri și alte meșteșuguri. De-ale gurii puteți târgui: miere, dulceață, prăjituri, zacuscă, sucuri și țuică. Intrarea este liberă!


IMPACT HUB -#Dichisar – ediţia de toamnă, 8-9 octombrie, orele 9:00-20:00

Ediţia #Dichisar de toamnă are loc în acest weekend,  în mansarda Impact Hub, din centrul Bucureștiului (str. Halelor, nr. 5, lângă Starbucks Unirii). Intrarea este gratuită.  Poţi descoperi la această ediţie peste 30 de creatori români aflaţi în premieră la #Dichisar, o cameră plină cu bunătăţi homemade (dulcețuri, brioșe, macaroons), o atmosferă însoţită de acorduri muzicale care să-ţi seteze starea de bine pentru toată săptămâna.


PALATUL MOGOŞOAIA - Colorează-ţi viaţa! – workshop de pictură şi concert acustic, 9 octombrie, de la ora 11:00
„Colorează-ţi viaţa”, expoziţia de pictură a germanului Marcel Thiele, mutat în Bucureşti, se încheie duminică, 9 octombrie, la Palatul Mogoşoaia, în cadrul unui eveniment ce conţine workshop de pictură, degustare de vin Urlaţi şi concert acustic cu ZUM Music. Vă puteţi relaxa în aer liber, întrun cadru deosebit, aflând tainele unei compoziţii cromatice de succes. Dacă vremea nu este prielnică, manifestarea va avea loc în interior. Intrarea este liberă.


SALA PALATULUI - Ansamblul Alexandrov, 9 octombrie, ora 20:00  

Ansamblul „Alexandrov”, Marele Cor al Armatei Roşii, va susține pentru prima dată un concert excepțional în România, pe data de 9 octombrie, de la ora 20:00, la Sala Palatului. Corul pregătește un recital din care nu vor lipsi cele mai consacrate piese rusești („Kalinka”, „Războiul sfânt”, „Katiușa”), dar și reinterpretarea în varianta corală a celor mai cunoscute piese ale formațiilor Queen și The Beatles. Muzica Ansamblului combină cu succes instrumentele populare ruseşti – donara, balalaica şi acordeonul cu butoane – cu instrumentele de suflat din metal şi lemn. Bilete: 100 lei - 250 lei. 


GREEN HOURS - Maria Răducanu: Lăutărești, 9 octombrie, ora 20:00

Duminică, 9 octombrie, de la ora 20:00, la Green Hours Cafe, Maria Răducanu te invită la concertul de muzică lăutărească „A taste of gipsy soul”.  În generosul spaţiu artistic din Calea Victoriei nr. 120, Maria va face încă o dată dovada calităţilor sale interpretative de excepţie – atât voce, cât şi acompaniament cu chitara. Bilet: 40 lei. Rezervări: concerte@greenhours.ro.


BERĂRIA H - Sişu Tudor lansare de album, 9 octombrie, ora 20:00

Un clasic al hip-hopului românesc vă dă întâlnire duminică în Berăria H. Sişu Tudor îşi lansează cel de-al cincilea album – Symphonia – în cadrul unui concert cu invitaţi speciali, versuri explicite şi piese alese pe măsură. De această dată nu vor fi mese în faţa scenei, deci rezervările nu sunt necesare. Acces general: 30 lei.  


SALA RADIO - Elevation feat. Lucian Ban:  „Songs from Afar”, 11 octombrie, ora 19:00

Cu „Songs from Afar”, pianistul naturalizat american Lucian Ban a creat unul dintre acele albume care apar doar arareori. Titlul face aluzie la rădăcinile culturale româneşti ale lui Ban şi, în special, la Transilvania. Quartetul newyorkez Elevation îi mai prezintă pe saxofonistul Abraham Burton, basistul John Herbert şi bateristul Eric McPherson, individualităţi muzicale binecunoscute.  Pentru o notă de autenticitate remarcabilă, iluştrii muzicieni îl invită pe scena Salii Radio din Bucuresti şi pe Gavril Ţărmure, vocea albumului, în două cântece transilvănene – de nuntă şi de jale.  Biletele au preţuri între 80 lei şi 145 lei.


SALA PALATULUI - The Original Blues Brothers Band, 11 octombrie, ora 20:00

The Original Blues Brothers Band, una dintre cele mai iubite trupe din peisajul muzical mondial, recunoscută și pentru succesul uriaș al filmului ce îi poartă numele, ajunge, în sfârşit, la Bucureşti. Concertul legendarului grup de muzicieni americani reprezintă o premieră pentru iubitorii de blues din România și va avea loc pe 11 octombrie, la Sala Palatului, începând cu ora 20:00.  Alături de Steve Cropper „The Colonel” (chitară) și Lou Marini „Blue Lou” (saxofon), doi dintre fondatorii band-ului, vor fi prezenți actualii membri ai grupului, John Tropea „Smokin John” (chitară), Leon Pendarvis „The Lion” (clape), Lee Finklestein „Funkytime” (tobe), Larry Farrell „Trombonius Maximus” (trombon), Steve Howard „Catfish” (trompetă), Rob Paparozzi „The Honeydripper” (voce și muzicuță), Bobby Harden „Sweet Soul” (voce) și Tommy McDonnell „Pipes” (voce și muzicuță). The Original Blues Brothers Band au fost și sunt cap de afiș în cele mai importante festivaluri de jazz și blues din Europa, cum ar fi Nimes Fair în Franța, North Sea Jazz Festival în Olanda, Pistoia Blues Festival în Italia și Montreux Jazz Festival în Elveția.  O experiență deosebită a avut loc în Paris, unde band-ul a oferit trei nopți de concerte sold-out, în Olympia Theater, unde scaunele au fost scoase pentru prima dată în istoria sălii. Povestea trupei a început în 1976, ca parte a showului de televiziune american Saturday Night Live, când actorii John Belushi și Dan Aykroyd au înființat o trupă pentru câteva sketchuri în cadrul emisiunii. Proiectul a devenit unul de sine stătător, iar doi ani mai târziu grupul a lansat primul lor album, intitulat „Briefcase full of blues”.  # La scurt timp, au cucerit Hollywoodul cu  filmul „The Blues Brothers”, unde au colaborat cu nume reprezentative ale muzicii jazz și blues, precum James Brown, Ray Charles sau Aretha Franklin. Biletele pot fi achiziționate de la standul Ticketnet din Unirea Shopping Center,  Sala Palatului, magazinul Muzica, cu preţuri între 65 lei şi 300 lei.


JOURNEY PUB - Wine Journey #9: Degustare Crama Oprișor, 12 octombrie, ora 19:30

Wine Journey, seria de evenimente dedicate vinului organizată de Journey Pub, ajunge la a 9-a ediție și, de această dată, pe scena Pub-ului este invitată Crama Oprișor, una din cramele cu greutate din România. În prima parte a acestei seri de miercuri vom discuta despre rolul enologului în producerea vinului și, mai precis, despre cum obține Crama Oprișor an de an vinuri bine structurate și bogate în arome. Apoi, pentru a înțelege mai bine cele discutate, vom degusta 3 dintre vinurile roșii ale cramei. Vom începe cu Shiraz-ul La Cetate, vom continua cu Merlot-ul din aceeași gamă, La Cetate, iar la final vom gusta Drăgaica Roșie – un cupaj clasic al Cramei Oprișor care combină suplețea Pinot Noir-ului, forța Cabernet Sauvignon-ului, catifelarea Merlot-ului și picanteria Shiraz-ului. Intrarea este liberă, însă locurile sunt limitate. Rezervările se fac telefonic la numărul 0752.285.286.


HARD ROCK CAFE - Compact  Electroacustic, 13 octombrie, ora 21:30

Trupa Compact a pregătit în premieră un show electroacustic cu invitaţi speciali.  Vino joi să asculţi piese precum „Fata din vis,” „Cântec pentru prieteni,” „Eşti totul pentru mine” sau „Pe tine te-am ales”, în interpretarea inconfundabilă a lui Paul Ciuci, vocea care a făcut celebre aceste refrene. Biletele au preţuri între 65 lei şi 80 lei.

MUZEUL ŢĂRANULUI ROMÂN - Ateliere de creativitate, octombrie-decembrie  

Atelierul de creativitate al Muzeului Ţăranului Român invită grădinițe, școli, licee, organizații nonprofit, dar şi persoane fizice la: desenat, pictat, colaj textil și broderie, povești bricolate, teatru de umbre, croitorie și țesut, pictură pe sticlă, modelaj în argilă și ceară, ateliere de hârtie manuală și alte multe jocuri și jucării.  Atelierele au costuri între 5 şi 15 lei de persoană. În cadrul atelierelor se numără:Teatru de animație – povești bricolate cu Beatrice Iordan; Povești (re)inventate și jucate cu Raluca Oprea-Minoiu; „Povești cu urechi” cu Călin Torsan; Jocuri mețeriste cu Valentina Bâcu; Pictură pe sticlă cu Bogdan Herăscu.






Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Între 7 și 11 decembrie,  ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Între 7 și 11 decembrie, ajutoarele lui Moș Crăciun te inspiră să alegi cadourile potrivite la Romexpo

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sieranevada și Câini, marii câștigători la Premiile Gopo 2017

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

Sunt @serbanlorena și iubesc tot ce înseamnă fashion/beauty și dans - Portret de TikToker

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle

„Surpriza de Nepreţuit™” marca Mastercard făcută unui fan Alternosfera la Electric Castle