De vorbă cu Mihai Morar, moderatorul seriei de podcasturi IQOS Living Room

Lumea în care trăim este în continuă schimbare, iar stilul nostru de viață și modul în care ne adaptăm la tehnologie nu reprezintă excepții. Până acum o lună, ne plângeam cu toții că tehnologia mărește distanța dintre noi. Astăzi, folosim tehnologia pentru a ne conecta cu ceilalți, pentru a păstra normalitatea chiar și în situații excepționale și, mai ales, pentru a afla povești care ne inspiră.

IQOS a lansat Living Room, prima sufragerie virtuală în cadrul IQOS Club. Living Room oferă conținut inspirațional tuturor membrilor care au nevoie de o doză zilnică de motivație printr-o serie de podcasturi moderate de Mihai Morar. Invitații din sufrageria lui Mihai Morar sunt oameni cu povești impresionante din care publicul are, cu siguranță, multe de învățat.

Am stat de vorbă cu Mihai despre noul său proiect, dar și despre ce îl inspiră și îl motivează în această perioadă.

Cum a început colaborarea ta cu IQOS pentru proiectul Living Room Podcast? 

Cred că telepatic. De un an aveam „sămânța” asta de idee în cap, să fac un podcast, să încerc și modul acesta de exprimare, de comunicare. Podcastul este foarte apropiat de ceea ce îmi place mie să fac cel mai mult, de radio. Însă dacă radioul este doar despre ce se întâmplă acum și în secunda următoare, o stare sau un mesaj care sunt efemere, mi-am imaginat mereu că podcastul este o stare care poate să dureze pentru totdeauna. Și acesta a fost și motivul pentru care am început seria aceasta de podcasturi, IQOS Living Room: să purtăm niște discuții pe care să le putem asculta și peste un an, și peste doi ani, să fie atemporale, dacă se poate.

Care sunt criteriile după care îți alegi invitații? Sunt oameni dragi ție sau care te inspiră? 

Toată lumea știe că acesta este motivul pentru care am intrat în proiect. Comunicarea IQOS a fost și este despre oameni creativi, toate manifestările publice ale brandului au pornit de la idei și de la oameni cu idei, de la oameni care inspiră în domeniile lor de activitate. Și-atunci, având în minte toată comunicarea IQOS, din momentul lansării până acum, și direcțiile pe care ei au comunicat, mi-a fost foarte simplu să înțeleg valorile lor și oamenii pe care vor să-i prezinte drept modele, pe care să-i am ca invitați în podcast.

Ce înseamnă pentru tine, la nivel personal, conceptul Living Room?           

În lumea aceasta virtuală și, mai ales, în contextul actual, ne dăm seama că sunt foarte puține lucruri stabile în viața noastră. Dintr-odată, ca urmare a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne-am dat seama că plasa noastră de siguranță, cel mai sigur loc de pe pământ pentru fiecare dintre noi, este acasă.

Acasă nu trebuie să fie neapărat un loc, acasă este un feeling, iar sufrageria mie mi se pare cel mai sincer spațiu de socializare.

Dacă ieși în oraș, la masă, poți să porți o mască socială. Noi purtăm o grămadă de măști, filtre și în comunicarea noastră pe social media. Pe când în sufragerie, ești tu, fără mască, fără filtre. În sufragerie, primești doar oamenii față de care nu ai neapărat un interes, oameni cu care îți face plăcere să petreci timp. Pentru mine, conceptul de Living Room înseamnă să fac podcasturi, să inițiez niște discuții, să cos povești cu oameni pe care îi admir, cu care îmi face plăcere să vorbesc, pe care i-aș primi la mine în sufragerie.

Ce faci în perioada aceasta? Cum s-a schimbat programul tău de zi cu zi?

Sigur că interacțiunea mea socială s-a redus foarte mult. Sunt activ în continuare la radio, la TV, mi-am ținut emisiunile, pentru că eu cred că toate aceste medii au rolul lor în situația aceasta. Mi-a fost greu să înțeleg în primele zile, pentru că a fost un șoc, a fost ca o palmă pentru toată lumea. După ce m-am dezmeticit, mi-am dat seama că rolul radioului este ca, în toată starea aceasta de urgență, să mențină starea de bine. În general, dacă pierdem starea de bine, chiar și într-o perioadă de criză, dacă ne pierdem echilibrul, va fi foarte greu să ne remontăm după aceea. Este foarte important ca frica să nu ne împovăreze și mai mult. Așadar, ies din casă ca să-mi exercit rolul public, iar în rest, încerc să nu-mi pierd obiceiurile. Chiar dacă viața mea socială s-a schimbat, încerc să-i sun pe prietenii mei care stau non-stop în casă, am foarte mulți prieteni care fac asta – de la artiști până la persoane nepublice – îi sun cât mai des să vorbesc cu ei, pentru că eu cred că, deși trebuie să stăm la distanță, nu trebuie să fim distanți.

De unde îți iei energia și inspirația în aceste zile?

Mă ajută foarte mult faptul că mă duc la radio, pentru că interacțiunea cu ascultătorii a crescut în perioada aceasta. Este adevărat că fiecare dintre noi avem acum anumite griji. Oamenii mă sună la radio și îmi spun grijile, fricile și temerile lor, iar noi le vorbim despre temerile noastre. Dar dincolo de acest lucru, am realizat faptul că această rutină zilnică, în care fac ceea ce-mi place cel mai mult – să le vorbesc oamenilor – mă încarcă enorm și îmi dau seama că lucrurile pe care le luam de-a gata până acum sunt, de fapt, lucruri pe care abia acum reușesc să le prețuiesc. Cred că fiecare dintre noi avem de învățat din această perioadă. Îmi mai iau energia din faptul că vin acasă și acolo este un copil de câteva luni care zâmbește ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și îmi dau seama că pentru acești copii mici, noi, adulții, trebuie să ne păstrăm echilibrul. O vom scoate cumva la capăt, chiar dacă pare că nu noi deținem controlul, dar nu cred că trebuie să cădem pradă acestor presiuni.

Ce sfaturi ai pentru cei care vor da play de acasă, din sufrageria lor poate, la acest podcast?

Îi sfătuiesc ca, atunci când dau play unui podcast, oricare ar fi acela, să încerce să-l asculte fără nicio așteptare și fără nicio prejudecată. Îl știu pe Damian Drăghici, de exemplu, cântând Șaraiman. Îi rog să șteargă tot ce știu despre respectivul personaj și să-l asculte ca și cum ar citi o carte despre al cărei subiect nu știți nimic. Și veți vedea că, nejudecându-l pe cel care își spune povestea, veți descoperi că fiecare poveste este precum o carte, la finalul căreia rămâi cu ceva. Este acel after taste după ce termini o carte cu o poveste pe care simți că ai trăit-o. Acel sentiment aș vrea să-l aibă și cei care ascultă podcasturile, oricare dintre episoade. Chiar și eu, deși le știam viața și mă documentasem pentru aceste podcasturi, după ce am terminat înregistrările, am avut senzația că am descoperit niște povești de viață foarte mișto. Pentru că eu cred că din povestea fiecărui om avem ceva de învățat.

Formatul dialogului pe care îl porți cu invitații este unul prestabilit, standard sau pur și simplu, este un dialog liber, natural?

Eu mă documentez  întotdeauna și fac și un plan de discuție, dar e mai degrabă pentru back-up. Pentru că podcastul nu este nici o emisie de radio, nici un interviu la TV – podcastul este mai apropiat de storytelling. Și-atunci, încerc să întrerup cât mai puțin povestea, să merg cât mai puțin pe morală și să-l las cât mai mult pe cel care ascultă sau se uită la podcast să-și extragă morala din povestea fiecăruia. Este ca atunci când un scriitor începe să scrie o carte: are o idee, un plan, dar pe parcurs, ajunge în cu totul și cu totul alte zone decât cele planificate.

Ai pregătite surprize în viitorul apropiat pentru cei care urmăresc podcastul IQOS Living Room? 

Mi-ar plăcea ca cei care urmăresc podcastul să-mi spună care sunt oamenii pe care și-ar dori să-i audă spunându-și poveștile sau măcar o parte din povestea lor. Eu pot să fac un podcast cu fiecare om. De altfel, cred că cel mai mișto este să faci un podcast cu un om pe care îl oprești pe stradă și, în 45 de minute, o oră maximum, să vorbești cu el și să găsești un subiect care să merite să devină poveste de podcast.

Material susținut de IQOS