Daniela Tocari | Actoria pe note de jazz

Ochi verzi. Corp de balerină. Zâmbet de copil. O atitudine pură și deschisă. S-a făcut confortabilă pe canapea și emană o energie pozitivă și frumoasă. E o plăcere să cunoști un om despre care știi că urcă pe scenă și preia roluri diferite, dar în faţa unui interlocutor din cadrul unui interviu, Daniela nu mai joacă un rol, ci ne prezintă scenariul care a construit-o atât ca om, cât și ca artist.

Te-ai născut și ai copilărit în Chișinău. Cum te-au influenţat ca om și artist cultura, religia sau anumite stereotipuri de acolo?
Influenţa rusească este extraordinar de puternică, dar mi-a și plăcut cultura rusă foarte mult. Însă în fiecare familie este diferit. De exemplu, la noi acasă se vorbea limba română, la școală se vorbea rusă, la cursurile de dans la care mergeam vorbeam rusă și, când mă jucam cu vecinii în curte, tot rusă. În rest, lucrurile sunt ca aici, doar că în Romania, după 2007, se simt niște influenţe europene, ceea ce acolo nu se întâmplă.

Știai de când erai mică că vrei să te faci actriţă? Visai la asta?
Nu, în niciun caz. Eu voiam să fiu chirurg.

Și cum ai ajuns să-ţi descoperi această înclinaţie?
Am mers la școala de arte de când eram mică, chiar din clasa I. A fost o întâmplare. Am luat probele care se dau la școlile vocaţionale și acolo am făcut pian, dar pe lângă asta și dans, și canto. Dar marea mea pasiune era dansul sportiv, până am descoperit teatrul.

Pasiunea a venit deci pe parcurs? Ai simţit la un moment dat că poate asta îţi dorești să faci?
Da. Pragul a fost când am mers la liceu. Voiam să dau la coregrafie, doar că exact în acel an, în Chișinău, nu era clasă de vârsta mea. Aș fi fost nevoită să pierd un an, ceea ce era imposibil, ori să-l repet, și nu îmi convenea. Atunci am plecat la Iași și am dat la Colegiul de Arte „Octav Băncilă”, unde am reușit să intru la pian. După câteva luni, m-am transferat la teatru, pentru că auzisem că acolo preda o profesoară foarte mișto: Doina Deleanu. Această profesoară mi-a insuflat dragostea pentru teatru.

Cum ai crescut din acel moment?
Mi-am urmat pasiunea și am dat admiterea la Iași în vară și în toamnă la București. La UNATC, nu m-am trezit la ultima probă. Am fost descalificată. A fost o dramă. Am rămas un an la Iași, la Universitatea de Arte „George Enescu”, după care mi-a venit ideea să mă duc la Moscova la MKHAT (Moscow Art Theatre).

Un pas mare. Cum ai trecut de această etapă?
Am avut noroc. Noroc. Muncă. Mult efort. Am luat. Doar că a fost extraordinar de scump și nu îmi permiteam să rămân. M-am reîntors la „George Enescu” și în anul III am colaborat cu Teatrul Naţional din Iași, cu Opera Naţională din Iași, după care am venit la Master, tot la UNATC. Odată stabilită în București, au urmat mai multe proiecte: am jucat în două musical-uri puse în scenă de Răzvan Mazilu („West Side Story”, „Fecioarele noastre grabnic ajutătoare”), în „Familie de artiști” (regia: Alexander Hausvater), „Dosarele lui Bach”(regia Alexandru Darie). Anul trecut am debutat în primul lungmetraj („Crimă și pedeapsă”, regia Jon Gostin). În prezent joc la Teatrul Odeon în „Casanova” „Kafka.5vise”, în regia lui Dragoș Galgoţiu, și urmează un nou proiect cinematografic.

Spuneai de doamna profesoară. Dânsa a fost cea mai mare influenţă a ta pe parte profesională?
La început. Aveam 15 ani când am cunoscut-o. E un om extraordinar de cald și eu aveam nevoie de căldura asta atunci, mai ales că mă rupsesem de casă. Totul era foarte natural la ea. Eram foarte creativi și totul curgea de la sine. Am păstrat legătura. Și acum îmi amintesc cu drag.

Cum e Daniela ca om, dincolo de actriţă? Ai avut momente când te-ai simţit ușor captivă emoţional?
Sunt un om normal. Citesc, alerg, dansez, cânt, mă distrez, plâng la filme, râd și la glumele mele, sufăr, mă bucur. Când lucrez la un proiect, mă simt ușor captivă emoţional.

Care a fost cel mai bun moment al tău, din punctul tău de vedere?
De-a lungul carierei am avut mai multe momente foarte bune, dar sunt atașată în mod special de un examen de Shakespeare din facultate, în anul II.

Ce faci înainte de a urca pe scenă?
Respir conștient și îmi amintesc de ce m-am apucat de teatru.

Hai să vorbim puţin despre jazz și latura ta de cântăreaţă.
Am avut primul contact cu jazz-ul întâmplator, pe YouTube, prin liceu. Apoi, după facultate, am fost solistă într-un proiect de jazz. Am cântat cu diverși muzicieni din București. Am avut concerte în New York și Montreal cu muzicieni din New York, iar unul dintre instrumentiști era în Kenny Garrett Quintet, Kenny Garrett fiind unul dintre membrii band-ului lui Miles Davis. A durat puţin, dar a fost superb. De asemenea, îmi place foarte mult să cânt romanţe rusești cu vocea și cu chitara.

Ella Fitzgerald sau Robert Glasper?
Ella.

Mălăele sau Rebengiuc?
Mălăele.

Brad Pitt sau George Clooney?
Brad Pitt. Îmi place și ca actor.

Mai ai vreo latură pe care nu o cunoaștem?
În prezent, îmi explorez latura de scenarist.

De Ioana Sabo
Foto: Adi Bulboacă