Oceanul care ne desparte
Oceanul care ne desparte
de Tahereh Mafi, colecţia Leda Edge, Editura Corint
Suntem în 2002, la un an de la atentatele din 11 septembrie, iar Shirin tocmai a început să meargă la o nouă școală. Este o perioadă agitată pentru omenire, însă și pentru Shirin, o tânără musulmană de șaisprezece ani care se confruntă în continuu cu prejudecăţile. Shirin este agresată zilnic – prin priviri nepoliticoase, comentarii umilitoare și chiar prin violenţă fizică. Totul se întâmplă ca reacţie la rasa căreia îi aparţine, la religia sa și la hijabul pe care îl poartă. De aceea, tânăra a decis că nu va mai avea încredere în oameni, nu va mai încerca să se integreze și nici nu va mai lăsa pe nimeni să se apropie de ea suficient încât să fie rănită. Așa că își îneacă frustrările în muzică și în breakdance. Însă, deodată, Ocean James apare în viaţa ei. Pentru prima oară, cineva se arată cu adevărat interesat să o cunoască. Cei doi tineri provin din două lumi ireconciliabile, iar Shirin se simte incapabilă să dărâme zidul de protecţie pe care l-a clădit în jurul ei.
Comentarii