
Obor are de astăzi propria carte: „Oborul, ieri și azi” este omagiul Veranda Mall la aniversarea de 5 ani în cartier

Anul 2021 marchează 5 ani de când Veranda Mall face parte din cartierul Obor și sărbătorește cu un (nou) omagiu adus zonei: cartea ”Oborul, ieri și azi”. Disponibilă gratuit pe site-ul centrului comercial, aceasta este o colecție impresionantă de imagini de arhivă și articole care scot la iveală întâmplări și personaje emblematice care au transformat inima comercială a Capitalei în locul pe care îl știm cu toții astăzi.
Cartea „Oborul, ieri și azi” este o călătorie istorică și surprinde evoluția zonei Obor, de la cel mai mare târg din Europa la loc care a găzduit o spânzurătoare, Târgul Moșilor, un bâlci enorm care ar putea concura cu succes cu festivalurile moderne, iar în prezent, Veranda Mall, cel mai nou mall din București.
Încă de la înființare în 2016, centrul comercial s-a poziționat ca un mall de proximitate, dedicat comunității din care face parte, astfel că și-a propus să ajute la păstrarea și promovarea valorilor zonei. Identitatea sa este puternic legată de tradițiile românești, reinterpretate pentru a se alinia cu vremurile moderne.
Astfel, numele ales, Veranda, înfățișează un spațiu familiar, mai puțin întâlnit într-un oraș, dar prezent în amintirile celor care și-au petrecut copilăria la sat. Iar logo-ul reprezintă un covor tradițional, simplificat și stilizat pentru a crea o legătură între trecut și viitor.
“Ne dorim să devină un centru cultural și un loc de întâlnire pentru locuitorii din zona Obor, una cu istorie în ceea ce privește comerțul. Zona Ziduri Moși a fost cunoscută drept una comercială încă din secolul al 17-lea - un spațiu dedicat unui târg anual în care veneau oameni din toată țara. Zona avea inclusiv o conotație religioasă pentru ca mai târziu să se numească Obor. (…) Vrem să revenim la noțiunea de loc de întâlnire, dar aducem ceva modern, complementar la ce exista.” declară Andrei Pogonaru, proprietar Veranda Mall.
Cu toate că a trecut prin nenumărate schimbări, cartierul Obor și-a păstrat spiritul viu, indiferent de epocă, spirit pe care Veranda Mall dorește să îl promoveze prin activitățile sale. În cei cinci ani de existență, centrul comercial a desfășurat nenumărate inițiative sub umbrela unui proiect amplu intitulat sugestiv Lifestyle de Obor.
Printre cele mai cunoscute se numără filtrul virtual care a atras peste 10 milioane de vizualizări pe Instagram (depășind granițele țării și devenind viral în Rusia, Ucraina și Germania). Acesta consta într-un grătar cu mici care celebrează, desigur, faimoșii mititei de la Obor.
Mai apoi, și-a creat propria linie de haine care omagiază zona Obor. Imprimeurile pieselor vestimentare ilustrează elemente reale stilizate cu ajutorul printurilor 3D, ce pot fi regăsite în plan fizic în Piața Obor și Veranda Mall. Prin acest mix de nou și vechi, reprezentanții mallului au vrut să amintească de istoria bogată a zonei, bazată pe un mix de stiluri și culturi.
Cartea „Oborul, ieri și azi” este cea mai nouă inițiativă de acest fel, dar cu siguranță nu ultima.
În perioada următoare, centrul comercial organizează și o expoziție cu fotografii și citate extrase din carte. Astfel, vizitatorii vor avea ocazia să se întoarcă în timp și să descopere Oborul de altădată și farmecul său aparte. Cei care preferă să se bucure de carte în liniștea casei lor, pot citi cartea gratuit pe https://verandamall.ro/oborul-ieri-si-azi/. Cartea nu poate fi achiziționată, doar lecturată pe site-ul Veranda Mall.
Prin activitatea și proiectele sale, Veranda Mall continuă moștenirea comercială a zonei oferind comunității cea mai modernă experiență de shopping din cartierul Obor. Este un spațiu de contact între vechi și nou, celebrează trecutul și conturează viitorul.
Cele mai citite
_thumb_small.jpg)
Humanitas Magheru și magazinul japonez Takumi

Shakespeare e mai important ca Dumnezeu

„Oscar”-ul fantasy pentru un scriitor polonez

Lecturi care ne îmbogăţesc. Recomandări la sfârşit de iarnă.

Geanta de plajă cu cărți

Succes românesc la Târgul Internațional de Carte de la Beijing

Cărți | 21 octombrie - 3 noiembrie 2016

Paulo Coelho - Hippie

850: număr record de evenimente la Gaudeamus 2016

Cel mai longeviv târg de carte din România începe curând
Promo

Ce să mănânci când ești răcit
De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

Top 5 aparate pentru o cafea perfectă

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Comentarii