Lecturi care ne îmbogăţesc. Recomandări la sfârşit de iarnă.
Îmi place să cred că suntem cu toţii nişte cititori pasionaţi. De această dată venim însă cu nişte propuneri speciale, care au toate în comun împărtăşirea unor experienţe de viaţă dar se deosebesc fundamental prin forma pe care autorii respectivi au ales-o pentru a-şi mărturisi aceste experienţe. Oricâte romane de aventuri sau de dragoste am citi, SF-uri sau atât de iubitele Fantasy-uri, oricât de dependenţi de marea ficţiune am fi, vine un moment în care simţim nevoia să cunoaştem lucruri şi întâmplări împărtăşite de alţii. E bine să facem acest exerciţiu cât mai des, să citim jurnale, memorii, amintiri, să aflăm cu ajutorul unor mari artişti, scriitori, istorici, oameni de ştiinţă, adevăruri noi. Am selectat mai jos, pentru dvs., mai multe titluri disponibile pe piaţa de carte autohtonă pe care vi le recomandăm cu căldură. Le puteţi achiziţiona atât în librăriile din orașul vostru cât şi în cele mai multe librării online. Nu veţi regreta lectura lor, promitem.
La Editura Humanitas au apărut Însemnările unui diplomat de altădată, ale Contelui de Saint-Aulaire. Un destin singular de care prea puţini dintre noi ştiuseră, o poveste care ne emoţionează. Sentimentele de ataşament fierbinte ale lui Saint-Aulaire pentru ţara noastră surprind şi astăzi. “Nu credem ca numeroşii străini ce au trecut sau au trăit pe meleagurile noastre să-şi fi exprimat aceste sentimente mai intens decât membrii Misiunii Franceze, care, între 1916 şi 1918, au împărtăşit la Iaşi durerile şi speranţele poporului român.“ (Mihai Dim. STURDZA)
Un autor care nu trebuie să lipsească din biblioteca nimănui: Andrei Pleşu, Neliniști vechi și noi. “Am ajuns să evacuăm din spaţiul nostru de comunicare tot ce priveşte tulburarea noastră lăuntrică, zbaterea cotidiană, mereu nemărturisită, pe care suferinţele, iubirile, spaimele noastre o întreţin mocnit, dincoace de cuvinte. “
O altă noutate la aceeaşi editură este şi volumul Nebunia de a gândi cu mintea ta de Gabriel Liiceanu.
„Orice minte, la intrarea în viaţă, e crudă şi «sălbatică». Dar dacă ne este dată în grijă ca minte a noastră, noi suntem cei chemaţi s-o ajutăm să devină «o minte adevărată», s-o cultivăm şi s-o facem să se coacă.“
Şi dacă tot suntem în acest spaţiu, al gânditorilor zilei de azi, să amintim şi o apariţie mai veche dar atât de “actuală“: Partea nevăzută decide totul de Horia-Roman Patapievici. “Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“
Un autor ale cărui titluri nu au coborât de ani de zile din topul vânzărilor este cunoscutul istoric Lucian Boia. Preocupat mai ales de filosofia istoriei, istoriografie şi istoria imaginarului, Lucian Boia captivează categorii foarte diferite de cititori, mai ales prin temele pe care şi le alege: recomandăm noua ediţie a best-seller-ului Humanitas, Două secole de mitologie naţională. “ Naţiune, naţionalism, stat naţional: cuvinte atât de des pronunţate şi cu o puternică încărcătură simbolică şi emoţională. Dar ce înseamnă ele de fapt? Lucian Boia îşi propune să răspundă la aceste întrebări în spiritul propriului său sistem de interpretare: o istorie în care imaginarul conduce jocul. Prilej de meditaţie asupra ultimelor două secole, marcate de o adevărată religie a naţiunii, dar şi prilej de bilanţ, acum, la începutul mileniului trei.“
De pe listele de noutaţi ale Editurii Polirom selectăm o carte plină de prospeţime dar şi inteligenţă şi moralitate: Exerciţii de echilibru de Tudor Chirilă. “Tudor Chirilă scrie dulce-amar despre dragoste, pasionat despre filme, teatru şi cărţi, nostalgic despre oameni dragi dispăruţi, ironic despre locuitorii României de azi. Mesajul lui? Cel mai important e să iubeşti. Şi să fii liber.“ (Cătălin Tolontan)
Tot de la Polirom, vă invităm să vă bucuraţi de ipostaza epistolară a unui mare scriitor, Vladimir Nabokov. Scrisori către Vera, apar, pentru prima oară în volum, în limba română, in aproape orice librărie online din România - cronica unei poveşti de dragoste de-o viaţă. „Pentru Nabokov proza este totul, ea este profunzimea, energia divină.” (The New York Times).
De la Editura Vremea care ne oferă de ani de zile, sumedenie de poveşti legate de trecut, vă recomandăm de astă dată Poveștile Peleșului de Carmen Sylva Regina Elisabeta a Romaniei. O carte în care talentul de scriitoare al prinţesei Elisabeta se îmbină cu o impresionantă dragoste pentru România pe care aceasta şi-o mărturiseşte cu naturaleţe. De neconsolat după moartea unicului ei copil, a început spre 1879 să scrie pe ascuns mici scenete, poeme și cugetări, căci, așa cum obişnuia să spună, „Scrisul consolează mai bine decât religia și torturează mai bine decât Inchiziția”.
Şi pentru că istoria României se cere încă descoperită, vă recomandăm, tot de la Vremea, o care în care spiritul de aventură se îmbină cu cel mai curat patriotism: Valeriu Avram, Am zburat pentru România Mare. Memoriile unor aviatori care au luptat în anii Primului Război Mondial. „O carte fascinantă, o fereastră deschisă către un trecut pe temelia căruia s-a construit istoria României secolului XX, lucrarea profesorului Valeriu Avram va fi citită cu nesaț de iubitorii aviației și de cei pentru care istoria este un organism viu, demn de a fi cercetat.”
Aceeaşi editură, a publicat recent o carte în care istoria se împleteşte cu nostalgia unui ţinut pustiit. Criţ. Istoria, povestile şi viaţa unui sat de saşi. Ruxandra Hurezean descrie în cartea sa cât de profund înrădăcinate sunt tradițiile sașilor transilvăneni și cât de puternic au marcat acestea, timp de 750 de ani, viața comunității locale. Volumul își propune să familiarizeze publicul larg cu moștenirea sașilor transilvăneni, oferind cititorilor români oportunitatea de a cunoaște mai îndeaproape o altă parte a istoriei vii a României, pornind de la istoria unui mic sat.
Editura Cartier, una dintre cele mai active şi profesioniste edituri din Republica Moldova, editează o serie de istorie dedicată oraşului Chişinău. Citind acest volum vom constata cât de asemănătoare sunt problemele cu care se confruntă în ziua de azi Chişinăul şi Bucureştiul şi cât de mari sunt pericolele care amenninţă valoarea istorică a arhitecturii celor două capitale. Captivant scrisă şi solid documentată cartea scoate la lumină totodată povestea unei lumi atât de aproape de noi. „Dincolo de oraşul marilor clădiri, dincolo de celebrele conace şi vile pe care le înalţă oamenii bogaţi din Republica Moldova, există un alt Chişinău, nevăzut, neauzit, dar intuit de acei care iubesc trecutul şi mult regretat de cei care cred că frumuseţea este eternă, iar arhitectura este una din matricele care pot păstra această frumuseţe, dăruindu-i eternitatea.”
Dacă vorbim de „cărţi de suflet”, nu putem să nu aruncăm o privire asupra noilor titluri ale micuţei dar atât de active edituri Baroque Books &Arts. Vă recomandăm aşadar, Sabine Denuelle, Bunele maniere, cu gândul că nu puţini dintre noi îşi doresc încă să trăiască într-o lume a bunei cuviinţe şi respectului reciproc.
„250 de articole prezentate alfabetic, grupate în nouă mari secţiuni: modul de exprimare şi comunicarea, bunele maniere la masă, la birou, în călătorie, la spectacol, la muzeu, la reuniuni pretenţioase şi la cele mai importante evenimente din viaţă.”
Pentru hedonişti dar şi pentru cei care vor mereu să afle lucruri noi, există, la aceeaşi editură, un minunat volum dedicat băuturii zeilor: Enciclopedia vinului.O nebunie de vin de Madeline Puckette și Justin Hammack.
„O desăvârșită introducere în arta vinului, o abordare practică și candidă, cu grafică profesionistă, inteligentă și vibrantă, care înlătură snob-factorul și simplifică informația complexă, astfel încât orice novice va putea alege vinul potrivit pentru cele mai rafinate companii. Regiuni viticole, hărți detaliate, soiuri de vinuri, tipuri de sticle, colecții de pahare, sute de arome, mii de gusturi, prețuri și sugestii de selecție, mâncăruri sofisticate și un regal de degustare. ”
De pe lista de noutăţi ale Editurii ART, selectăm pentru dvs câteva titluri.
Primul este: Raiul pe pământ, de Mariusz Szczygieł. „După volumul Gottland, o bijuterie dedicată Cehoslovaciei secolului trecut, premiatul autor polonez Mariusz Szczygieł recidivează cu această carte, un imn ironic și derutant închinat Cehiei contemporane. La granița dintre sociologie și reportaj literar, Raiul pe pământ este un volum despre tot ce l-a fascinat în ultimul deceniu în țara lui preferată. ”
Din zona călătoriilor şi a foto-jurnalismului, spectaculos şi foarte bine scris este şi volumul Vând kilometri de Mihai Barbu. „Cartea deschide în premieră pofta cititorilor români pentru literatura de călătorie. Jurnal de drum şi album de fotografii, acest volum înseamnă întâlnirea unuia dintre cei mai valoroşi fotoreporteri români nu doar cu un public înclinat spre aventură, ci şi cu o lume care aşteaptă să fie descoperită. ”
Gramatica fanteziei. Introducere în arta de a născoci povești de Gianni Rodari este o carte mai puţin obişnuită dar un aşazis manual de care mulţi dintre noi ar avea nevoie. O minunată explorare a tărâmului imaginației și creativității. Gianni Rodari propune o serie de exerciții, care de care mai interesante și mai amuzante pentru stimularea fanteziei prin inventarea de cuvinte sau de povești, prin juxtapunerea unor situații și imagini fără legătură, prin crearea de benzi desenate etc
Revenim la amintiri, de astă dată din copilărie, cu unul dintre cele mai bine scrise volume de acest gen din ultimii ani. Cenușa Angelei. O copilărie irlandeză de Frank McCourt a fost distins cu nici mai mult nici mai puţin decât cu: Premiul Pulitzer, National Book Critics Circle Award şi premiul pentru cea mai bună biografie acordat de Los Angeles Times. Criticii spun despre Cenușa Angelei că este „o capodoperă a genului, o poveste scrisă cu multă expresivitate, umor şi, surprinzător, fără pic de ranchiună.” Cartea poate fi cumpărată din cele mai multe librării online autohtone.
Un „ever green” al genului memorialistic este volumul Familia mea și alte animale de Gerald Durrell, reeditat de aceeaşi editură. Despre această carte nu există decât critici de la elogios în sus – se pare că Durrell a descoperit un fabulos elixir al „fericirii cititorului”: oricine ai fi, orice vârstă ai avea şi oricât de mari ţi-ar fi pretenţiile literare, acestei cărţi se pare că nu-i rezistă nimeni. „Familia mea și alte animale este o veselă cronică de familie, iubită cu pasiune de milioane de cititori, un clasic al umorului britanic de cea mai bună calitate. Cum putem spera să fim fericiţi? Trebuie să profităm de viaţă şi de fiecare clipă, alergând după plăceri? Trebuie să urmărim cu orice preţ reuşita, să ne îmbătăm cu cele mai nebuneşti pasiuni?”
Comentarii