Humanitas Magheru și magazinul japonez Takumi
O pisică stă răsturnată, în deplină lene și alintare, pe bulevardul Bălcescu, la numărul 36. Dacă vă străduiţi, s-ar putea să o vedeţi din stradă, prin vitrină, deși e mică, mică, pictată și de porţelan, parte din gloata de pisici japoneze, aducătoare de noroc și bunăstare din magazinul Takumi. Dar ar fi păcat să nu intraţi în noua librărie Humanitas de pe Magheru care se prelungește cu un magazin de obiecte japoneze mai ales că bulevardul ăsta al nostru, coloana vertebrală a orașului, merită să se trezească din tristeţea actuală, în care până și clădirii Ciclop i-a căzut C-ul de amărăciune, printre buticurile cu nimicuri și fast-food-urile etnice.
Humanitas a deschis o nouă librărie și eu mi-am luat copiii și ne-am dus în vizită să vedem cele 30 de mii de cărţi care îmbracă pereţii și, mai ales, chimonourile, cuţitele japoneze, pisicile și păpușile de porţelan, papucii zori și alte bucăţele de Ţară a Soarelui Răsare.
150 de metri pătraţi, 30 de mii de cărţi, 3 pereţi decoraţi cu texte vechi, japoneze, scrise cu pictograme kanji
Ne-am învârtit cu grijă printre porţelanuri și ne-am uitat lung la vitrinele cu nisip alb, decorative, împrumutat din grădinile zen nipone. N-aș zice că zenul ăsta nu se transferă, copiii mei s-au dovedit politicoși și tăcuţi ca cei ai tokyoţilor. În secţiunea de cărţi, Humanitas Magheru seamănă cu o librărie londoneză, cărţi până sus, împărţire tematică. Există și niște rafturi destul de consistente de literatură română în engleză, deci e rost de cadouri intelectuale pentru prietenii străini, iar la intrare sunt și cărţi cu autograful autorilor, și cărţi la „modă”, #trending le zice, adică o selecţie de titluri care fac carieră în online.
Am plecat acasă cu un jinbei (costum de bumbac pentru copii), cu o păpușă kokeshi de lemn, pictată manual, niște cărţulii colorate și cu Ikigai, Secrete japoneze pentru o viaţă lungă și fericită, o carte scrisă de doi spanioli despre „fericirea de a fi mereu ocupat”.
Program
10:00-21:00 - programul de luni până sâmbătă
10:00-17:00 - programul de duminică
Facebook: LibrariaHumanitasMagheru
Fotografii de Radu Sandovici
Comentarii